Manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române, la Cumpăna

  • La eveniment au participat și patru reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.
      
Primăria și Consiliul Local Cumpăna au marcat, anul acesta, în format restrâns și respectând măsurile de distanțare socială, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române.

Au fost depuse coroane de flori la cele trei monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din primul și al doilea război mondial.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat.

Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna, iar mai apoi, edilul șef al administraţiei locale, Mariana Gâju, a susţinut o alocuţiune cu privire la însemnătatea acestei zile.

La eveniment au participat și patru reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.

Cu această ocazie reprezentanții administrației publice locale Cumpăna au mers la locuința lui Ion Ceapă, în vârstă de 103 ani, singurul veteran de război al comunei Cumpăna rămas în viață, pentru a-i oferi o sumă simbolică, o diplomă și un drapel al României.

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.

La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.


În secțiunea Galerie Foto a acestui articol, găsiți mai multe imegini de la manifestările organizate la Cumpăna. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Forțele Navale Române Ziua Armatei sărbătorită în Strâmtoarea Bosfor, Turcia

27 Oct 2020 653

Militarul Laurențiu Cobzaru, cursă umanitară de Ziua Armatei Române

25 Oct 2020 2215

Constanța Suporterii FC Farul din Aria Ultra, mesaje de Ziua Armatei Române

25 Oct 2020 2260

Sunt onorat că am îmbrățișat cariera militară Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, mesaj de Ziua Armatei

25 Oct 2020 832

Premierul Ludovic Orban - „Îi asigur pe toți militarii activi că vom continua să-i sprijinim”

25 Oct 2020 619

Mesajul ministrului Apărării „Vom avea întotdeauna grijă de familiile eroilor și de răniții noștri“

24 Oct 2020 1113

Onor ctitorilor Armatei Române Comandor (r) Marian Moșneagu semnează un album de colecție - „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră”

24 Oct 2020 3507

Marinarii militari celebrează duminică Ziua Armatei României

23 Oct 2020 605

19 septembrie - Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene

19 Sep 2020 545

Este Ziua presei militare române. Când a apărut prima publicație a Armatei Române (galerie foto)

23 Jul 2020 491

Sărbătoare devenită tradiţie Eroii neamului, comemorați la Cumpăna de Ziua Armatei (galerie foto+video)

26 Oct 2019 1270

De Ziua Armatei Române, dr. Costin Scurtu, față-n față cu elevii Colegiului Militar „Al.I. Cuza” (galerie foto)

26 Oct 2019 2156

Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Medgidia au sărbătorit Ziua Armatei Române (galerie foto)

25 Oct 2019 1170

Ceremonie militară și religioasă la Cumpăna, de Ziua Armatei (galerie foto + video)

25 Oct 2019 1601

Activități prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României. Unde va lua parte conducerea MApN

24 Oct 2019 841