Mazăre anunţa finalizarea mastodontului de beton Unde e investiţia din Portul Tomis? Hilton caută bani pe Bursă pentru plata datoriilor

În octombrie 2012, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, anunţa semnarea unui contract ce prevedea o investiţie de opt milioane de euro. Era vorba, potrivit spuselor edilului şef, despre finalizarea lucrărilor la clădirea ridicată, în Portul Tomis, încă din 2006. „Investiţia a fost începută de un investitor italian acum şase sau şapte ani... El n-a mai fost lăsat de soţie să vină în România şi, ca atare, a stopat lucrările. Clădirea existentă, aşa cum a fost lăsată, a fost preluată de o companie turcească şi una din Cipru, care au semnat un contract cu Hiltonul. În Portul Tomis, pe structura respectivă se va finaliza ca investiţie privată un hotel, repet, contract semnat. Mi-a fost adus la cunoştinţă, au venit investitorii, mi-au prezentat contractul cu Hiltonul”, declara Radu Mazăre în toamna lui 2012.

Lucrurile nu s-au mişcat însă de nicio culoare la clădirea cu pricina, astfel că mastodontul din beton strică şi acum aspectul Portului Tomis. Rămâne de văzut dacă această investiţie se va concretiza, atâta timp cât gigantul hotelier Hilton caută pe Bursă bani pentru plata datoriilor. Concret, potrivit publicaţiei „Ziarul financiar”, „lanţul hotelier Hilton Worldwide vrea să atragă o finanţare de până la 2,4 miliarde de dolari printr-o ofertă publică iniţială (IPO) pe bursa de la New York, fondurile urmând să fie utilizate pentru plata datoriilor, transmite Bloomberg”. Grupul Hilton, preluat în 2007 de fondul Blackstone Group, a transmis prospectul pentru listarea la Bursă, susţine „Ziarul financiar”. Compania şi acţionarii săi ar fi scos la vânzare 113 milioane de acţiuni, la un preţ indicativ de 18-21 dolari/acţiune. „După ce a fost preluat de Blackstone, grupul Hilton a refinanţat datorii de aproximativ 13 miliarde de dolari, profitând de revenirea economiei americane, cu creşteri pe bursă şi îmbunătăţirea ratelor de ocupare ale hotelurilor”, menţionează „Ziarul financiar”.
Hilton Worldwide deţine şi manageriază peste 2.000 de hoteluri în lume, fiind cel mai mare lanţ hotelier la nivel global. Oferta mai sus menţionată „va fi a treia ca mărime din SUA în acest an şi cea mai mare derulată vreodată în sectorul hotelurilor”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 711

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 349

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1297

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 538

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1220

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3909

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 691

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 647

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 620

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 850

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 864

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 642

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 855

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1444

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1160