Medierea în sprijinul tău, la Cernavodă

Primăria oraşului Cernavodă, în parteneriat cu Centrul de Mediere şi Arbitraj Maat, organizează evenimentul „Medierea în sprijinul tău”, care va avea loc mâine, 12 decembrie, începând cu orele 17.00, în incinta sălii de spectacole a Casei de Cultură Cernavodă. Evenimentul îşi propune să lanseze dezbateri menite să informeze comunitatea cu privire la efectele benefice ale medierii asupra societăţii din zilele noastre. Agenda întâlnirii cuprinde următoarele cinci teme: Medierea pe înţelesul tuturor (definiţie şi avantaje); Paşii de urmat pentru a alege medierea; Costurile procedurii de mediere; Tipuri de conflicte ce pot fi mediate; Profilul şi rolul mediatorului.
Amintim că primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, în parteneriat cu cei de la Maat, a luat anul acesta decizia înfiinţării unui centru de mediere pentru a veni în sprijinul localnicilor, în vederea rezolvării diferitelor litigii. Centrul funcţionează din data de 28 septembrie, iar prima şedinţă susţinută în ziua deschiderii s-a finalizat cu succes. O tânără mamă a reuşit să-şi câştige drepturile părinteşti prin intermediul unui acord de mediere. Fostul concubin a căzut de acord să-i permită mamei să-şi crească ambele fete. Până la momentul medierii, mamei îi era interzis să-şi vadă una dintre fetiţe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 616

Vlad Pascu și familia sa au făcut o „încercare josnică” de a pregăti o reducere a pedepsei. Ce spune avocatul Cuculis

27 Jan 2024 1251

ANOFM Anunț important pentru absolvenții din promoţia 2023, în vârstă de minimum 16 ani

15 Jun 2023 964

Psoriazisul – care sunt cauzele apariției. Heka Hospital recomandă programarea la un medic specialist

25 May 2023 1907

Primăria Tulcea a atribuit un contract de mediere unei firme din Galați. Beneficiarii proiectului sunt persoane din cartierul Neptun (DOCUMENTE)

18 Jan 2023 1254

Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL Galați câștigă un nou contract de la Primăria Tulcea (DOCUMENT)

06 Jan 2023 1859

ANOFM. Absolvenții de unităților de învățământ, așteptați să se înregistreze în evidenţele instituției

13 Jul 2022 1245

Divorţul prin mediere, interzis de Înalta Curte! Motivarea judecătorilor (document)

03 Mar 2020 2933

Documentar ZIUA de Constanța. Președinții României după 1989. Lista completă

26 Nov 2019 3804

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa organizează întâlniri cu contribuabilii

10 Jul 2019 2753

După cursurile de alfabetizare Primăria Constanta cumpără cursuri de educaţie sanitară şi asistenţă socială

08 Jun 2019 2138

Polițist constănțean, trimis în judecată. Se pregătește un acord de mediere

08 Oct 2018 2448

Primăria Constanţa cumpără servicii de identificare, consiliere şi orientare profesională pentru persoane aflate în dificultate

07 May 2018 1734

Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire vineri cu premierul în urma confictului dintre BNR şi Guvern

27 Apr 2018 1378

Înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră adoptată de Guvern

18 Oct 2017 1595