Administratie locala

Musulmanii din Cumpăna au celebrat Kurban Bayram. Ce a transmis primarul Mariana Gâju (galerie foto)

Credincioşii musulmani de pretutindeni au celebrat, ieri, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului) unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului organizat la Mecca.
 
Locuitorii de etnie musulmană din comuna Cumpăna au fost prezenţi la Geamie încă de la primele ore ale dimineţii pentru a se ruga. Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini) cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate. Ibrahim este dispus să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Allah, văzându-i hotărârea şi nestinsa credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului, nu pe cel al copilului mult iubit.
Această zi este celebrată de musulmanii din întreaga lume, fiind recunoscută drept Sărbătoarea Sacrificiului, reconfirmând credinţa în Allah. Tradiţia sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult înstărit a apărut în anul al II-lea al Islamului, având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, credinciosul musulman oferind în dar nevoiaşilor doua treimi din animalul jertfit şi oprind pentru cina de familie doar o treime din Kurban.
„Kurban Bayram este sărbătoarea care ne dă putere să fim mai buni şi mai generoşi, care ne dă căldură în suflet şi casă. Cei dragi să vă înconjoare cu căldură şi duioşenie. Primiţi cele mai frumoase gânduri şi cele mai calde urări de belşug şi împlinirea tuturor dorinţelor. Vă urez să aveţi parte de sănătate, casa plină de bucurii, noroc şi realizări. Kurban bayram fericit! La mulţi ani!“, a transmis primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Sărbătorile tătarilor, descrise în cartea „Un sat dobrogean Ezibei“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Aug 2018 1121

Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayram

20 Aug 2018 3707

Kurban Bayram, celebrat de credincioşii musulmani din Cumpăna (galerie foto)

02 Sep 2017 2247

Pompier musulman, mort în incendiul de la Topraisar, în prima zi de Kurban Bayram (galerie foto+video)

01 Sep 2017 14174

Kurban Bayramul celebrat de Comunitatea musulmană din România în armonie

31 Aug 2017 1073

Mesaj de Kurban Bayram din partea primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju

30 Aug 2017 1120

Zeci de mii de musulmani celebrează, astăzi, Kurban Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului

12 Sep 2016 1681

Kurban Bayram. Ce le urează muftiul musulmanilor din România

11 Sep 2016 3814

Sărbătoarea de Kurban Bayram Primarul Marian Iordache şi consulul Turciei, Ali Bozcalişkan, alături de musulmanii din Medgidia

26 Sep 2015 1112

Comunicat de presă - Guvernul României Mesajul Guvernului României cu ocazia sărbătoririi KURBAN BAYRAM

24 Sep 2015 519

PSD urează musulmanilor sărbători fericite!

24 Sep 2015 925

Comunicat de presă - PSD PSD Constanța le urează tuturor credincioșilor musulmani Sărbători Fericite cu ocazia Sărbătorii Kurban Bayramı sau Büyük Bayram

24 Sep 2015 1270

Musulmanii din România celebrează de astăzi Kurban Bayram-ul

24 Sep 2015 938

Musulmanii din România celebrează Kurban Bayram-ul Pachete cu alimente pentru familiile nevoiaşe, oferite de Muftiat şi de UDTTMR

24 Sep 2015 3072

Comunicat de presă Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayramul în armonie

23 Sep 2015 881

Interviu Agerpres.ro Muftiul Muurat Iusuf, pregătit să acorde asistență religioasă refugiaților care ar putea să sosească în România

23 Sep 2015 1086

Şi-a înjunghiat partenerul de pahar Ibram Baboi rămâne în arest

29 Oct 2014 839

Diplomat american, în vizită la comunitatea turcă din Cumpăna

08 Oct 2014 1592

Ambasadorul turc Koray Ertaș, în vizită la UDTTMR „Ne bucură faptul că, în România, comunitatea tătară are oameni valoroşi“ (galerie foto)

07 Oct 2014 3974

Ibram Baboi nu vrea în arest Şi-a înjunghiat partenerul de pahar chiar de Kurban Bayram

07 Oct 2014 984

Oaspeţi de seamă la sărbătoarea Kurban Bayram organizată de UDTTMR la Constanţa (galerie foto)

06 Oct 2014 1437

Sărbătoarea Kurban Bayram, organizată de UDTTMR în Constanţa, prilej de binefaceri

04 Oct 2014 1960

UDTTMR sărbătoreşte Kurban Bayram

03 Oct 2014 1275

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România marchează în perioada 4-7 octombrie, „Kurban Bayramı”

03 Oct 2014 1214

Cum au sărbătorit tătarii prima zi de Ramazan Bayram (galerie foto)

30 Jul 2014 2111

Visul ciudat al sultanului Baiazid şi mormântul sfântului Saltâc din Dobrogea

07 Dec 2013 2471

Litoral TV Bayram cu fast, la Constanța

19 Oct 2013 1304

Zile de sărbătoare în județul Constanța pentru românii de etnie turcă!

17 Oct 2013 768

Kurban Bayram mai fericit pentru 32 de copii din Mangalia Primarul Cristian Radu a înmânat pachete cu dulciuri şi alimente

17 Oct 2013 2222

Copiii de etnie romă de la Grădiniţa nr. 4 din Mangalia, ajutaţi de municipalitate

16 Oct 2013 718

Litoral Tv Musulmanii din toată lumea sărbătoresc astăzi prima zi de Kurban Bayram, una dintre cele mai importante sărbători ale lumii islamice

15 Oct 2013 2011

Kurban Bayraminiz Mübarek Olsun Timp de patru zile lumea islamică marchează Sărbătoarea Sacrificiului

15 Oct 2013 1164

UDTTMR a împărţit pachete etnicilor tătari cu ocazia Kurban Bayramului (galerie foto)

15 Oct 2013 1846

Muftiatul Cultului Musulman a pregătit peste 8000 de pachete cu alimente pentru Kurban Bayram

14 Oct 2013 1216

Legenda localităţii Babadag Cum a ajuns sultanul Baiazid în Dobrogea, căutând mormântul sultanului Saltâc

06 Jul 2013 6013

Care sunt cele mai importante evenimente ale comunității tătare în 2013

03 Jan 2013 1437

Exemplu de convieţuire interetnică UDTTMR a sărbătorit Kurban Bayram alături de prietenii creştini (galerie foto)

29 Oct 2012 3003

Ce decizie a luat Consiliul Reprezentanţilor?! UDTTMR votează Varol Amet şi susţine candidaţii USL la Senat

29 Oct 2012 1886

Este Kurban Bayram! Ce pregătesc gospodinele musulmane

25 Oct 2012 5431

Au început pregătirile pentru Kurban Bayram

24 Oct 2012 1415

Începe Sărbătoarea Sacrificiului UDTTMR a împărţit pachete musulmanilor nevoiaşi din judeţul Constanţa (galerie foto)

24 Oct 2012 1920

Joi începe Kurban Bayram

23 Oct 2012 1343

Alexandru Mazăre şi Gelil Eserghep împart pachete nevoiaşilor

23 Oct 2012 1163

Deputatul Iorguş, alături de comunitatea musulmană

08 Nov 2011 1006

Palaz De Kurban Bayram, vreau să repar nedreptatea pe care Mazăre a făcut-o din nou cultului musulman

05 Nov 2011 735

Procesul cu firma care a ridicat un imobil în apropierea geamiei Hunchiar va fi reluat (video)

05 Nov 2011 1146

Muftiatul Cultului Musulman din Romania - Vineri, 04 Noiembrie 2011

05 Nov 2011 1880

Musulmanii serbează Kurban Bayram

03 Nov 2011 1316

Jurnal de Constanta Kurban Bayram cu oaspeţi americani

17 Nov 2010 800

Oaspeţi de seamă la UDTTMR, de Kurban Bayram

17 Nov 2010 948