Primăria Constanța, partener al ediției aniversare a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia (DOCUMENT)



Prima ediție-concurs a Festivalului de Muzică Ușoară Românească Mamaia a avut loc în anul 1963, iar ultima ediție, în 2012.

În 2010 a avut loc cea de-a 40-a ediție a festivalului, una jubiliară.
 
Inițial, festivalul, care era unul de creație, s-a desfășurat la Teatrul de Vară, inaugurat chiar în prima zi a primei ediții a evenimentului muzical. La următoarele ediții postdecembriste, Festivalul de la Mamaia a fost organizat și Teatru de Vară Soveja. În următorii ani, s-au introdus și secțiunile „Interpretare” și „Șlagăre”, iar pe finalul acestuia, în 2011, chiar o secțiune „Rock Teo Peter”.
 
La 60 de ani de la organizarea primei ediții a Festivalului, Consiliul Județean a anunțat că vrea să marcheze acest moment printr- o ediție remember al câștigătorilor trofeelor muzicii ușoare românești, iar de anul viitor să reia festivalul cu secțiunile care l-au consacrat.

Evenimentul ar urma să aibă loc în perioada 25 – 27 august 2023, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, deoarece Teatrul de Vară încă nu a fost reabilitat pentru a găzdui un astfel de show.

Organizatorul festivalului va fi Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” iar mai nou printre promotorii se reăgăsește și Primăria Constanța. 

Astfel în ședința Consiliului Local Municipal de joi, 29.06.2023, ora 14.00, consilierii locali municipali sunt chemați să aprobe protocolul dintre Consiliul Județean Constanța, Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” și Primăria Constanța în vederea organizării și desfășurării Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia".


 



Potrivit protocolului, municipiul Constanța va avea următoarele obligații:
  1. Va colabora și va sprijini Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Buradat în procesul de organizare și desfășurare a evenimentului
  2. Va pune la dispoziție locația de desfășurare a evenimentului cu titlu gratuit și asigură accesul în perimetrul respectiv cu un număr de cel puțin 25 zile înainte de deschiderea oficială a Festivalului în vederea amenajării corespunzătoare;
  3. Asigură accesul la sursele de curent electric în limita existentă în locația Piațeta Perla Mamaia;
  4. Menține curățenia, inclusiv colectarea selective a deșeurilor rezultate în exteriorul zonei de desfășurare a evenimentului;
  5. Va mediatiza acțiunile comune din cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia".

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 771

Retrospectiva 2023 Concerte, festivaluri și evenimente reprezentative în Constanţa

24 Dec 2023 1131

Conferință la Teatrul de Stat Constanța pe tema premierei spectacolului „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” (FOTO +VIDEO)

03 Nov 2023 1015

Teatrul de Stat Constanța s-a pregătit pentru luna noiembrie. Spectacolele propuse publicului

29 Oct 2023 1111

Sondaj de opinie Câte persoane au fost prezente la premiera spectacolului Teatrului de Stat Constanța, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia?

08 Oct 2023 961

Sondaj de opinie Ați fost prezenți la premiera spectacolului Teatrului de Stat Constanța, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia?

01 Oct 2023 1032

Avanpremieră la Teatrul de Stat Constanța - 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia

18 Sep 2023 864

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulație în municipiul Constanța și Stațiunea Mamaia unde au loc mai multe evenimente

29 Jul 2023 1871

Info-Sud-Est.ro EXCLUSIV Cine va cânta, de fapt, la Festivalul Mamaia 2023? Șeful CJ anunța artiștii înainte de licitație/ Cum au început pregătirile, deși procedura de 720.000 de euro nu era încă lansată

15 Jul 2023 2377

Zeci de echipe concurează pentru titlul de cel mai impresionant castel de nisip în stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jul 2023 1591