Retrospectiva 2023 Concerte, festivaluri și evenimente reprezentative în Constanţa

Sursa foto: Neversea


 
Startul adevărat al evenimentelor de divertisment în 2023 a fost dat de începerea sezonului estival, prilej cu care a revenit festivalul Sunwaves la Mamaia. Dar pe  primul loc, ca număr de turiști prezenți la un eveniment, s-a plasat Beach, Please! (23-30 aprilie 2023) festivalul ce a atras în Costinești aproximativ 50.000 participanți, potrivit organizatorilor.
Artiști internaționali celebri au urcat pe scena de la Costinești, precum 6ix9ine, DaBaby, Central CEE, NLE Choppa, Afrojack, Sfera Ebbasta, BUG Mafia, NERVO și John Newman.

De asemenea, festivalul Sunwaves, din perioada 27 aprilie-03 mai, s-a remarcat prin autenticitate și un program non-stop, ajungând la cea de-a treizecea ediție la sfârșitul lunii aprilie a acestui an.

Peste 10.000 de turiști străini au venit în România pentru ediția din acest an a festivalului de muzică electronică Sunwaves, defășurat între 27 aprilie - 03 mai, pe Plaja Blue Beach Mamaia. 

Printre alte evenimente notabile ale urbei noastre a fost Zilele Constanței, sărbătorită pe 21 mai de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai Constanței. Anul acesta, Zilele Constanței au fost sărbătorite în perioada 18-21 mai 2023, printr-un maraton de evenimente de toate tipurile, de la piese de teatru, la concerte, expoziții, evenimente sportive și tot felul de alte activități.

Unul din reperele importante atunci când vine vorba despre marile festivaluri este celebrul Neversea, ce a avut loc în perioada 6-9 iulie 2023, pe plaja Modern, din Constanța. Pe plaja Neversea au fost peste 150 de artiști și zeci de mii de fani din țară, dar și din străinătate. Producția festivalului Neversea a fost una demnă de filmele americane: de la decoruri și arhitectură, la poveste, personaje maritime fantastice, animatori și dansatori, artiști și fani din întreaga lume. An de an, festivalul Neversea acaparează, practic, Constanța, fiind unul din punctele cele mai importante de atracție pentru fanii muzicii de gen și al iubitorilor de distracție.

În ultimul weekend din luna iulie, la Constanța a avut loc un eveniment spectaculos, anume Seastreet, un festival internațional de stradă care s-a desfășurat timp de trei zile, între 28 și 30 iulie. Companii internaționale de teatru de stradă din Franța, Columbia, Spania, Italia, România au prezentat spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate, dans, instalații interactive, parade, cântăreți ambulanți și altele, în trei locații din Constanța.

Ziua Marinei, de pe 15 august 2023, a strâns câteva mii de persoane la malul mării, așa cum ne-a obișnuit deja. O sumedenie de activități s-au desfășurat cu prilejul marii sărbători a Sfintei Maria, dar și a Marinei Române. O mare de oameni s-a adunat pe faleza constănțeană sărbătorind alături de marinari și pescari, într-un eveniment ce a pus în valoare diversitatea și bogăția ecosistemului marin. 

Este de menționat și Sunscreen Film & Arts Festival, desfășurat între 17–20 august, care a strâns peste 16.000 de spectatori și participanți în Constanța și Mamaia timp de patru zile.

Concertul Mirabelei Dauer și cel al folkiștilor Alifantis & Zan, filmele „Încă 2.0 lozuri” (r. Paul Negoescu), „Carbon” (r. Ion Borș), „California Dreamin” (r. Cristian Nemescu) și „Dragoste pe muchie de cuțit” (r. Germain Kanda) proiectate în Piața Ovidiu, one man show-ul lui Horațiu Mălăele de la Centrul MEPT Jean Constantin și evenimentele din Piața Cazino Mamaia – proiecțiile „Visul” (r. Cătălin Saizescu) și „Casablanca” (r. Michael Curtiz) – s-au aflat în topul preferințelor spectatorilor.

Un alt festival „renăscut” la Constanța, după o absență de 11 ani, este binecunoscutul Festival de la Mamaia, ce s-a desfășurat între 25-27 august 2023. Festivalul de muzică ușoară s-a reîntors pentru a-și celebra impresionantă ediție jubiliară, cea de-a 60-a. Cele mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești au răsunat în trei seri de spectacol absolut și au purtat audiența într-o călătorie în timp, printr-un repertoriu vast, care înglobează istoria ultimilor 60 de ani ai stațiunii.
 
 Citește și
2023, un an tensionat, încărcat cu multe evenimente
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vernisajul expoziției de artă vizuală „Retrospectiva anului 2023” este găzduit de Muzeul Național al Marinei Române

21 Jan 2024 667

Retrospectivă 2023 Primăria Constanța Decizii controversate,fonduri europene pierdute, demisii și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva edilului Vergil Chițac

05 Jan 2024 1736

Retrospectiva lansărilor de carte la Constanța, în anul 2023. Ce autori și-au prezentat noile creații editoriale

05 Jan 2024 962

Retrospectivă 2023 Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, încă un an împlinit prin excelență și tradiție

03 Jan 2024 1815

Retrospectivă 2023 Hoți, jafuri și anti exemple la Constanța!

02 Jan 2024 830

Retrospectiva 2023 Evenimentele marcante în tehnologie. AI a cucerit piața, cu un avans considerabil

01 Jan 2024 972

RETROSPECTIVĂ 2023! Incendii violente în județul Constanța! Elevi evacuați de la o școală din Constanța și Planul Roșu de Intervenție activat la Rafinăria Petromidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 1395

RETROSPECTIVĂ 2023 An plin de nunți și copii. Iată ce evenimente mondene au avut loc în acest an

30 Dec 2023 795

Retrospectivă 2023 Investiții imobiliare ce au marcat anul. De la spălătorii trasnsformate în restaurant, la blocuri de 28 de etajele

29 Dec 2023 1442

Retrospectivă 2023 Un an bogat în activități culturale la Constanța. De la spectacole de teatru și vernisaje la proiecția documentarului „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA”

28 Dec 2023 1017

RETROSPECTIVĂ 2023 An morbid la malul Mării Negre. Zeci de persoane înecate în acest an

26 Dec 2023 791

Retrospectiva 2023 Constanța Imaginile ce spun povestea anului ce se apropie de final (FOTO)

23 Dec 2023 1069

Retrospectivă 2023 Momentele politice importante ale anului pe plan local și național

22 Dec 2023 1088

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1457

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1467