Proiecte cu iz electoral, votate în unanimitate în CLM Constanţa



Câteva proiecte de hotărâre aprobate ieri, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Constanţa, îi vor bucura pe unii constănţeni: beneficiarii pachetelor cu alimente şi cadrele didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar din municipiu.
 
La finalul întrunirii aleşilor locali, viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, a punctat câteva aspecte legate de cele mai importante hotărâri adoptate ieri de consilieri. Toate puteau fi iniţiate şi aplicate cu ani în urmă, sugestii în acest sens şi prevederi legale în vigoare existând şi atunci… dar nu era an electoral. În fine, cel mai trâmbiţat şi aşteptat proiect vizează introducerea tichetelor valorice în locul sacoşelor cu alimente obţinute după ore întregi de stat la cozi. Făgădău a reamintit că municipalitatea va acorda, prin intermediul Programului Respect, opt tichete anual, şase în lunile cu soţ şi câte unul în luna mai - pentru că atunci este marcată şi Ziua municipiului Constanţa, şi în noiembrie, pentru că „ar fi un ajutor în plus pentru beneficiari în perioada rece a sărbătorilor de iarnă“.
 
„Valoarea tichetelor pentru 2016 este de 40 de lei. Practic, din luna aprilie, toţi beneficiarii vor primi un carnet cu patru tichete în valoare de 10 lei, astfel încât să îşi poată dimensiona consumul în funcţie de nevoi, de evenimentele pe care le are în familie“, a explicat Făgădău. Chiar dacă, în acest an, distribuirea tichetelor va începe din aprilie, numărul lor nu va fi redus şi vor fi distribuite la domiciliul beneficiarilor.
 
Pentru a intra în evidenţele municipalităţii şi a primi tichetele respective, persoanele îndreptăţite vor trebui să depună o cerere, pe care o vor putea lua de la orice birou al Primăriei Constanţa sau club al pensionarilor, şi o vor depune la orice ghişeu SPITVBL, centru de informare cetăţeni sau club al pensionarilor, în perioada 1 - 20 martie. „Tichetele pot fi folosite doar pentru cumpărarea alimentelor de bază din lista prevăzută în Legea asistenţei sociale“, a ţinut să sublinieze Decebal Făgădău. Singura restricţie, pe lângă criteriile impuse în prezent pentru a primi pachetele cu alimente, este că nu poate beneficia de mai multe tichete valorice o persoană care cumulează mai multe criterii.

Reduceri pe mijloacele RATC

Un alt proiect iniţiat de Făgădău şi aprobat în unanimitate de consilierii municipali vizează premierea persoanelor cu vârste venerabile. Din baza de date a Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei, în acest an, la nivelul localităţii vom avea 419 persoane cu vârste cuprinse între 90 şi 100 de ani, care vor fi sărbătorite începând cu luna martie. Potrivit lui Făgădău, au fost identificate nouă persoane care vor împlini 100 de ani sau peste 100 de ani, 410 persoane de 90 de ani, iar 1.999 de persoane au 80 şi peste 80 de ani. 
 
De asemenea, pentru aproximativ 4.000 de angajaţi - personal didactic şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar constănţean -, municipalitatea, prin votul unanim al aleşilor locali, va acorda reducere de 50% la abonamentele RATC pe una, două sau mai multe linii de transport în comun. Ca să beneficieze de această reducere, beneficiarii vor trebui să prezinte o legitimaţie de serviciu sau adeverința de serviciu.
 
Cât priveşte impactul financiar asupra bugetului local, şeful administraţiei locale nu a putut da o cifră exactă, deoarece nu se ştie câţi vor achiziţiona abonamente RATC la preţ redus.
Totodată, Decebal Făgădău a anunțat că lucrează la un proiect de hotărâre menit a aplica reducere pe mijloacele de transport în comun ale RATC și pentru studenți.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gabi

24 Feb, 2016 10:12

Aceeasi Marie cu alta palarie. Clica din spatele lui Mazare se pregateste de alegeri. Cine poate sa ne spuna ca acesti oameni, pupatorii mainii fostului primar, sunt altfel decat acesta?

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 452

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 565

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4316

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 853

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2299

Irinela Nicolae va candida din partea organizației PSD Constanța pe lista de europarlamentare

27 Mar 2024 2326

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1399

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1582

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1637

Horia Constantinescu, posibil candidat al PSD la Primăria Constanța „Nu ne mai permitem să gafăm, pentru că acum decontăm modul în care ne uităm în ochii copiilor noștri”

12 Feb 2024 1006

ZIUA LIVE Horia Constantinescu despre intenția de a candida în tandem cu Decebal Făgădău din partea PSD la alegerile locale! (VIDEO)

12 Feb 2024 1056

ZIUA LIVE Ape învolburate la Constanța. Totul despre tandemul Horia Constantinescu - Decebal Făgădău!

11 Feb 2024 1820

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1515

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1828

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1069