Proiectul de canalizare de la Nicolae Bălcescu, aproape de start

Pentru anul în curs, administraţia locală de la Nicolae Bălcescu are în vedere realizarea mai multor proiecte de investiţii importante pentru oamenii din comună. În ceea ce priveşte lucrările care au fost realizate în ultima perioadă, Nicolae Ciocănete, viceprimarul localităţii, a făcut câteva precizări.
 
„Momentan, lucrăm la dispensarul din Nicolae Bălcescu. Se lucrează la acoperiş şi se execută finisajele interioare. Construcţia este în proporţie de 70% gata. La dispensarul din Dorobanţu, clădirea este finisată, terminată. Se vor muta doamnele doctor înăuntru. Investiţia este realizată cu bani de la bugetul local. Dispensarele care funcţionau până acum se găseau în imobile în care nu se mai putea sta, erau clădiri vechi, cu igrasie. La Dorobanţu, spre exemplu, clădirea nu era a Primăriei Nicolae Bălcescu, se stătea cu chirie, pentru care costurile erau destul de mari. Acum, se mută în ceva nou şi va fi cu totul altceva. Deocamdată, sunt utilizate echipamentele care s-au folosit până acum“, a declarat Nicolae Ciocănete.
 
În ceea ce priveşte dotările, autorităţile locale de la Nicolae Bălcescu vor stabili, ulterior, cum vor putea să ajute dispensarele de acum încolo. Nicolae Ciocănete precizează că cele două cabinete medicale reprezintă investiţii necesare în comună.
 
În acelaşi timp, în curând vor demara şi lucrările de introducere a reţelei de canalizare în localităţile Nicolae Bălcescu şi satul Dorobanţu, care cuprind şi două staţii de epurare. Este vorba de un proiect de 5,2 milioane de euro, din fonduri de la Guvern.
 
„Suntem în procedura de licitaţie pentru proiectul privind lucrările de canalizare la Nicolae Bălcescu, în valoare de cinci milioane de euro. Avem finanţare, adică cinci milioane de euro“, a conchis Nicolae Ciocănete.
 
În această perioadă, pentru că temperaturile au crescut, comuna se pregăteşte pentru sărbătorile pascale, în sensul că se execută lucrări de igienizare în localităţile arondate comunei Nicolae Bălcescu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 511

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL din București furnizează echipamente IT pentru școlile din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

18 Apr 2024 470

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 564

​Cumpărări directe Constanța Primăria Nicolae Bălcescu închiriază utilaje (DOCUMENT)

12 Apr 2024 880

Cumpărări directe Constanța Primăria Nicolae Bălcescu eficientizează sistemul de iluminat public din comună. Contract de peste 150.000 de euro cu Elbi Energy Projects SRL (DOCUMENT)

04 Apr 2024 460

Învățământ Constanța Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medigia, singurul reprezentant al României la competiția mondială Genius Olympiad

27 Mar 2024 796

Licitații Constanța Primăria Techirghiol investește în lucrări de reparație și întreținere curentă a unor străzi asfaltate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1116

Centrul Militar Zonal Constanța a promovat cariera militară la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu" Medgidia

14 Mar 2024 761

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1251

Știri Constanța Biciclist lovit de mașină în localitatea Nicolae Bălcescu!

10 Mar 2024 1202

În comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța Minor suprins de poliție în timp ce conducea o motocicletă, fără a deține permis pentru nicio categorie de vehicule

10 Mar 2024 659

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 975

Licitații Constanța Unitățile de învățământ din comuna Nicolae Bălcescu vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

05 Mar 2024 658

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul rutier de la Nicolae Bălcescu (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1276

Ce spun șoferii implicați în accidentul de la Nicolae Bălcescu, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2561