Schimbări în Consiliul de Administraţie al RADET

Primăria municipiului Constanţa anunţă demararea procedurii de selecţie şi recrutare a unui membru al Consiliului de Administraţie (CA) al RADET Constanţa. Potrivit anunţului, membrul CA trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în municipiul Constanţa, o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale valabile, şi capacitate deplină de exerciţiu. Printre condiţiile specifice se numără absolvirea de studii superioare, experienţa în administrarea/managementul unor regii autonome sau a unor societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al regiei, inclusiv societăţi din sectorul privat.

Recrutarea unui membru în CA-ul RADET va avea loc în două etape, anume selecţia dosarelor de înscriere şi intervievarea candidaţilor selectaţi. Pentru prima etapă a procedurii sunt necesare CV-urile aspiranţilor la această funcţie şi copii ale documentelor acestora, care se depun în plic închis, pe care se specifică numele şi prenumele candidatului şi menţiunea „Candidatura pentru postul de membru al CA al RADET Constanţa”, până la data de 13.03.2014, ora 12.00, la sediul Primăriei Constanţa. Selecţia dosarelor va avea loc pe 13 martie, începând de la ora 14.00, iar numele persoanelor selectate pentru interviu vor fi publicate la avizierul Primăriei Constanţa, în aceeaşi zi.

Cea de-a doua etapă a interviului se va derula pe 14 martie, de la ora 15.00. Potrivit anunţului, candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la interviu alături de un consultant extern şi de o comisie de recrutare numită în cadrul Primăriei Constanţa. Rezultatul final al selecţiei va fi afişat pe site-ul RADET Constanţa şi la avizierul primăriei pe 14 martie.
În pofida faptului că în anunţul de selecţie e specificat şi un număr de telefon pentru aşa numitele relaţii suplimentare, nimeni din biroul cu pricina nu a putut oferi informaţii legate de selecţia membrului din CA-ul RADET.
Menţionăm că din Consiliul de Administraţie al RADET fac parte cinci membri, unul dintre aceştia fiind chiar directorul RADET, Ilie Rachieru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare în dosarul în care municipiul Constanța și Consiliul Local au fost date în judecată de lichidatorul judiciar al falimentarului RADET!

28 Feb 2024 967

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3554

Termoficare Constanța anunță când revine apa caldă. Vezi dacă te afli printre cei vizați

14 Aug 2023 1000

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2105

Al patrulea împrumut acordat pentru Termoficare Constanta SRL de la înființare! Restanțele de plată către Electrocentrale Constanța SA se apropie de 80 de milioane de lei(DOCUMENTE)

15 Feb 2023 1777

Încă o avarie la Constanța! Țâșnește apă fiartă din asfalt pe strada Semănătorului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 2242

RADET Constanța, în faliment! Noul termen al dosarului, în aprilie

14 Jan 2023 2339

Proces pe circa nouă hectare de teren, din Constanța, pe masa judecătorilor de la Tribunal. Dosarul se deschide azi!

09 Jan 2023 1782

Mai există fezabilitate pentru noul CET promis constănțenilor?

24 Nov 2022 2173

Un fost candidat la Primăria Constanța s-a retras dintr-o firmă. Societatea a fost preluată de o rudă, ex-administrator al falimentarei RADET

01 Nov 2022 2682

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de lichidatorul judiciar al RADET! Iată ce se cere

29 Oct 2022 1720

RADET Constanța, în faliment! Se cere tragerea la răspundere a fostelor organe de conducere! Anunțul tribunalului

15 Sep 2022 4934

Avarie majoră pe rețeaua de apă caldă din municipiul Constanța. Nu a fost reluată furnizarea apei calde după revizia de două săptămâni

01 Sep 2022 2757

UPDATE Avarie Termoficare în municipiul Constanța în apropierea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai multe cartiere, fără apă caldă (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jul 2022 3178

Întreruperi ENEL în județul Constanța Mai multe autoservice-uri, punct termic RADET și Stația de Taxare pod Vadu Oii, fără curent electric

15 Jun 2022 1475