Se construiește sau nu? Certificat de urbanism pentru elaborare PUZ pentru o parcare Park&Ride în Constanța

Primăria Constanța a eliberat miercuri, 12 octombrie, un certificat de urbanism pentru Serviciul Planificare Urbană și Mediu din cadrul municipalității pentru o investiție în Tomis Nord.

Prin CU 2431/12.10.2022 se dorește elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal Park&Ride pentru zona nord, ce ar putea fi amplasat pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Tomis Nord. Documentul este valabil 24 de luni.


Surse din cadrul primăriei au precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanța, însă, că acest proiect nu ar mai urma să se facă pentru că nu se pliază pe dorința municipalității de a implementa serviciul de transport public metropolitan. Parcările Park&Ride funcționează pe sistemul „lași mașina în parcare, iei transportul în comun”, mai precis sunt folosite de navetiștii care vin din afara municipiului la muncă/studii și doresc să folosească transportul public pentru a scăpa de aglomerație. Cum urmează să fie dezvoltat un proiect al transportului urban metropolitan, reprezentanții primăriei nu ar mai vedea viabilitatea acestor tipuri de parcări și se vor axa pe construirea de locuri de parcare în cartiere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 136

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 235

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 239

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 410

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 433

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 467

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 428

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 446

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 336

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 520

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 599

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 451

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 428

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 763

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 376