Conducerea CEC Bank, schimbata pana la sfarsitul lunii aprilie

Preşedintele AVAS, Mircea Ursache, a menţionat că măsura va fi adoptată la momentul în care va avea loc adunarea generală a acţionarilor CEC Bank, reunită cu ocazia aprobării bilanţului băncii pe 2008.

Conform declaraţiei acestuia, cel mai potrivit pentru preluarea conducerii CEC Bank ar fi Enache Jiru. „Până pe 30 aprilie se va întruni AGA la CEC Bank pentru aprobarea bilanţurilor contabile pe 2008, iar odată cu aceasta, va fi schimbat consiliul de administraţie, pentru ca majoritatea membrilor nu mai au nicio funcţie în Ministerul de Finanţe, şi preşedintele CEC", a spus Ursache, citat de Hotnews. El a mai spus ca CEC Bank are nevoie de o conducere nouă după ce banca va fi capitalizată, şi se va axa pe finanţarea IMM-urilor.

Ursache a precizat că face aceste afirmaţii în calitate de coordonator în cadrul PSD pentru mediul de afaceri.
Enache Jiru, cel pe care l-a catalogat ca fiind cel mai potrivit pentru preluarea conducerii, este la acest moment şeful comisiei de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea, unde l-a înlocuit pe Sebastian Vlădescu. Jiru a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi preşedinte al CEC în perioada guvernului Năstase. În 2007-2008, el a fost directorul general al MKB Romexterra Fond de Pensii, companie care a participat la campania de aderare pe pilonul II de pensii private obligatorii, dar s-a retras de pe piaţă, pentru ca nu a atras suficienţi participanţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 640

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 550

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 708

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 964

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1283

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1562

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 961

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 762

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 606

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 679

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 586

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1004

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 614

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 740