Anul acesta este unul de convieţuire cu virusul SARS-CoV-2, potrivit medicului Adrian Marinescu

Coronavirus, Sursa foto: Pixabay

Anul 2022 este un an de convieţuire cu virusul SARS-CoV-2, afirmă directorul medical al Institutului „Matei Balş", Adrian Marinescu, adăugând că situaţia din prezent arată că este vorba de o convieţuire „armonioasă".

Medicul a atenţionat că, deşi vor fi puţine cazuri severe, vor exista persoane care ajung în terapie intensivă unde şi în prezent locurile sunt ocupate „aproape în totalitate". 

„Aşa cum spuneam şi în urmă cu câteva luni, anul 2022 clar că este un an de convieţuire cu virusul şi, mai mult decât atât, ceea ce avem în momentul de faţă este chiar o convieţuire armonioasă, lucru care se vede extrem de clar. Aş trage totuşi un semnal de alarmă şi anume că şi dacă sunt puţine cazuri severe, ele totuşi vor exista şi în viitorul apropiat, iar oamenii care sunt în vârstă şi cu boli cronice, din păcate, vor ajunge în terapie intensivă”, a declarat Marinescu, luni, pentru AGERPRES.

El este de părere că un nou val al pandemiei nu ar avea un impact important la nivel mondial și a afirmat că imunizarea împotriva COVID-19 rămâne utilă, chiar dacă se vorbeşte despre o eficienţă mai scăzută a actualelor vaccinuri faţă de variantele noi ale coronavirusului.

„Eu cred că vaccinarea este utilă şi aici aş veni cu un exemplu concret. Eu văd la raportul de gardă în fiecare zi apropo de Institutul Matei Balş; situaţia aceasta este peste tot. Practic este regulă: de fiecare dată când vorbim de o situaţie care a dus la decese, aproape totdeauna vorbim de pacienţi care erau nevaccinaţi. Este o raritate să fie cineva vaccinat cu schema completă şi să aibă complicaţii atât de grave încât să evolueze imprevizibil către deces. (...)”, a punctat directorul medical al Institutului "Matei Balş".

Tototdată, el consideră că ar putea crește numărul elevilor şi preşcolarilor care se vor infecta în urma ridicării restricţiilor, însă numărul de infectări nu va fi afectat. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 510

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 541

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 789

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 520

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 753

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 591

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 767

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1153

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 661

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1089

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 834

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 678

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 878

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 815

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 788