Directorul executiv al DSP Constanța, Cristina Schipor, precizări despre stadiul procesului de vaccinare la Constanța

  • Directorul executiv al DSP Constanța, Cristina Schipor face precizări despre stadiul procesului de vaccinare la Constanța.

Binișor. Aș dori să fie bine și foarte bine. Acum câteva săptămâni, eram pe locul 3. în clasamentul pe țară, acuma suntem pe locul 6.

Avem experiența țărilor care au reușit să vaccineze mai mult de 50%-60 % din populație

Tocmai de aceea, vom face o campanie de  promovare în data de 9 mai, tocmai pentru a aduce informația necesității de vaccinare în rândul populației și a elimina teama de vaccinare. Avem experiența țărilor care au reușit să vaccineze mai mult de 50%-60 % din populație. Și ne uităm la ele, și vedem că deja au scăpat de mască, și pot să revină la viață normală.  Asta ne dorim, și prin a comunica populației să-și ia informația numai din locuri avizate.

Anul trecut, pe vreme aceasta, ne gândeam și ne doream să se descopere, să existe ceva, cu care să putem să depășim această pandemie

De aceea, noi să ieșim în întâmpinarea lor, pentru a-i informa și a le spune că vaccinul este un lucru bun. Anul trecut, pe vreme aceasta, ne gândeam și ne doream să se descopere, să existe ceva, cu care să putem să depășim această pandemie.  Iată că acum avem această armă, vaccinul.Trebuie să ne folosim de ea!, a precizat Directorul executiv al DSP Constanța, Cristina Schipor.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă tranșă de vaccin Johnson&Johnson sosește mâine în țară. Cate doze ajung la Constanța

16 Jun 2021 354

CNCAV. Câte doze de vaccin au fost administrate, în ultimele 24 ore

16 Jun 2021 417

Valeriu Gheorghiță „Perspectiva unui nou val de îmbolnăviri în sezonul rece este cât se poate de clară”

15 Jun 2021 589

Vaccinarea anti-Covid în România Raport 14 iunie. Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

14 Jun 2021 584

Constanța Centrul de vaccinare de la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești“ şi-a suspendat temporar activitatea

14 Jun 2021 1021

Vaccinarea anti-Covid în România Situația actualizată. Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

11 Jun 2021 1920

CNCAV. Câte persoane au fost imunizate, în ultimele 24 ore

10 Jun 2021 493

Liber la vaccinare, la Muzeul de Istorie Constanța, Acvariu sau Delfinariu

09 Jun 2021 683

O nouă tranșă de vaccin de la compania Johnson&Johnson sosește în țară. Câte doze ajung la Constanța

09 Jun 2021 454

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei „Sala Polivalentă este una dintre instituțiile afectate azi de inundații“ (video)

08 Jun 2021 392

Vaccinarea anti-Covid în România Raport 08 iunie. Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

08 Jun 2021 615

LIVE Valeriu Gheorghiță, despre județele unde s-au vaccinat cele mai multe persoane

08 Jun 2021 802

RO Vaccinare. Câte persoane au fost imunizate în ultimele 24 ore

07 Jun 2021 423

RO Vaccinare Câți tineri cu vârste cuprinse între 12 și 19 s-au imunizat împotriva COVID-19

07 Jun 2021 606

Locuitorii din Murfatlar, vaccinați fără programare, la un centru temporar deschis în oraș

07 Jun 2021 421