Ministrul Alexandru Rafila „Nu există, în momentul de faţă, motive de panică. Școlile rămân în continuare deschise“ (VIDEO)


În ziua în care a fost înregistrat un număr record de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov 2 ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu există motive de panică, iar şcolile rămân deschise.

"Nu există, în momentul de faţă, motive de panică. Important este ca fiecare dintre noi să respectăm regulile, să încurajăm vaccinarea, mai ales în cazul categoriilor vulnerabile la risc. De asemenea, şcolile rămân în continuare deschise. Pe baza algoritmului stabilit legat de existenţa unui focar cu trei cazuri în fiecare clasă. Îmi pare bine că, în sfârşit, Ministerul Educaţiei a reluat programul de testare în şcoli. El poate să fie un bun ajutor, dar mai trebuie lucrat, încât aceste teste să fie efectuate corect de către părinţi, să existe o bună evidenţă a copiilor. Încă un lucru foarte important, l-am auzit în presă, că sunt persoane care îşi trimit copiii cu simptome la şcoală. Un astfel de copil trebuie testat, dar trebuie reţinut la domiciliu şi, din punctul ăsta de vedere, este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice şi nedidactice, dimineaţa la triajul epidemiologic sau în cursul zilei, depinde de orar. Copiii cu simptome trebuie să rămână la domiciliu", a mai menționat ministrul Alexandru Rafila în cadrul unei conferinţe de presă.


Reamintim că, 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. 
 

Sursa foto+video: Facebook/Ministerul Sănătății și Alexandru Rafila

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 482

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 536

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 772

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 516

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 583

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 756

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1143

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1085

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 826

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 669

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 874

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 806

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 778