Normele de aplicare ale OUG 3/2021 au fost publicate în Monitorul Oficial. Se pot face angajări în centrele de vaccinare



În Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 103 din data de 1 februarie 2021, a fost publicat Ordinul ministrului sănătății și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.

Medicii, inclusiv cei de familie, asistenții și registratorii medicali implicați în campania de vaccinare anti COVID-19 vor fi plătiți cu până la 90 de lei pe oră sau 60 de lei pentru un pacient.

OUG 3/2021 stabilește că „cei care vor fi în centrele de vaccinare și nu vor fi detașați sau delegați, deci cei care muncesc, practic, în afara programului, și aș vrea să subliniez lucrul acesta, cei care muncesc în afara programului de lucru” vor fi plătiți suplimentar.

Concret, OUG 3/2021 prevede următoarele sume:
 
  • 90 lei/oră pentru medici;
  • 45 lei/oră pentru asistenții medicali;
  • 20 lei/oră pentru registratorii medicali.
De asemenea, cei menționați anterior, cât și medicii de familie vor primi bani pentru implicarea în campania de vaccinare anti COVID-19, potrivit OUG 3/2021. Mai exact, ordonanța prevede că pentru informarea, programarea la vaccinare, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, medicii de familie beneficiază de următoarele tarife:
 
  • pentru primii 50% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 30 lei/serviciu;
  • peste pragul de 50,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 50 lei/serviciu;
  • peste pragul de 60,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 60 lei/serviciu.
Mai multe detalii în ediția de mâine
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății Vor fi repuse în funcțiune centrele de testare pentru depistarea COVID-19 (VIDEO)

04 Jul 2022 1329

Mai multe centre de vaccinare anti-Covid 19 din județul Constanța au fost închise. Unde se mai administrează vaccinul

14 Mar 2022 2249

Valeriu Gheorghiţă Aproximativ o treime dintre centrele de vaccinare au sub zece doze administrate zilnic

03 Feb 2022 1222

390 de copii de 5-11 ani s-au vaccinat anti-COVID în prima zi a campaniei (VIDEO)

27 Jan 2022 1337

Constănțeni, vreți să vă vaccinați copiii împotriva COVID-19? Lista oficială a centrelor actualizată la zi

15 Jan 2022 1753

Programul centrelor de vaccinare din Constanța de Revelion

28 Dec 2021 1807

Maraton de vaccinare la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa

30 Nov 2021 1823

Maraton de vaccinare organizat la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa, cu prilejul Zilei Naționale a României

27 Nov 2021 1718

Constanța S-a prelungit termenul de ridicare a tichetelor de masă pentru vaccinarea completă! De unde se pot ridica

03 Nov 2021 3289

Constanța Câți constănțeni s-au vaccinat weekendul acesta. Iată centrele unde pot merge cei ce vor să se vaccineze

25 Oct 2021 2044

Maraton de vaccinare organizat de MApN la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa , cu prilejul Zilei Armatei

22 Oct 2021 2040

Valeriu Gheorghiţă Se lucrează la organizarea unui nou maraton de vaccinare (video)

12 Oct 2021 1780

Creştere semnificativă a cazurilor pozitive de covid19 în judeţul Tulcea. Iată programul centrelor de vaccinare din municipiu

04 Oct 2021 3339

Care este programul centrelor de vaccinare din județul Constanța

28 Sep 2021 3509

Care este programul centrului de vaccinare de la Pavilionul Expozițional din municipiul Constanța

17 Sep 2021 4405