Valeriu Gheorghiţă, despre evoluţia epidemiologică din România

  • Premierul Florin Cîțu a participat alături de ministrul Educației, Sorin Mihai Cimpeanu, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, și vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, la o ședință pe tema beneficiilor vaccinării copiilor.
În cadrul acestei ședințe, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că România înregistrează o evoluţie epidemiologică foarte bună.

„Credem că, în felul acesta, având o acoperire vaccinală mai bună şi în creştere în rândul tinerilor, putem să împiedicăm foarte mult lanţul transmiterii.
Şi faptul că astăzi România înregistrează o evoluţie epidemiologică foarte bună - poate printre cele mai bune din Europa - se datorează şi faptului că am avut o strategie de vaccinare care a permis tuturor categoriilor de vârstă să se vaccineze în momentul în care şi-au dorit acest lucru, începând cu data de 15 martie, fapt care a scăzut foarte mult transmiterea, pentru că tinerii sunt persoane active, interacţionează foarte mult şi răspândesc virusul şi aduc virusul şi acasă, la persoanele vulnerabile.

Este important să continuăm campania de vaccinare.

Chiar dacă la acest moment numărul celor care se vaccinează cu doza unu este în scădere, sunt convins că în perioada următoare, după ce trece şi entuziasmul concediilor, oamenii vor înţelege importanţa, beneficiile vaccinării", a menționat Valeriu Gheoghiță.

 
El a mai precizat că, în perioada următoare, campania de vaccinare se va concentra asupra persoanelor din mediulu rural.

„Sunt peste 140.000 de copii, adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani inclusiv care au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză până la acest moment. Practic, sunt sub 10% din ceea ce înseamnă populaţie ţintă.

Se discută foarte mult despre oportunitatea vaccinării minorilor, grupa de vârstă 12-15 ani, în actuala campanie de vaccinare, nu doar în România, ci la nivel global.

Prima întrebare este dacă vaccinarea minorilor salvează sau nu vieţi şi răspunsul este cât se poate de clar: da, salvează vieţi. Chiar dacă riscul minorilor de a face o formă gravă de boală este semnificativ mai mic decât la adult, totuşi avem o rată de deces înregistrată la nivel global de circa două pierderi de vieţi omeneşti la un milion de copii, ceea ce nu ştiu dacă înseamnă mult sau puţin, dar pentru persoana respectivă a fost o mortalitate de 100%", precizează coordonatul campaniei de vaccinare.


Valeriu Gheoghiță a mai declarat că imunizarea cu cel puţin o doză de vaccin reduce riscul de a contracta infecţia cu cel puţin 50%, iar vaccinarea duce la reducerea încărcăturii virale cu cel puţin 50%, ceea ce determină o scădere semnificativă a riscului de transmitere a virusului SARS-CoV-2: „practic împiedică lanțul epidemiologic”.

Sursă foto: captură video Facebook.com / Guvernul României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedinte nou la CNCAV. Cine a fost numit în locul lui Valeriu Gheorghiţă

01 Mar 2022 1701

Raed Arafat atrage atenția asupra unei dezinformări recent apărute „Oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV. Sunt bazaconii” (VIDEO)

18 Feb 2022 1630

Valeriu Gheorghiţă Aproximativ o treime dintre centrele de vaccinare au sub zece doze administrate zilnic

03 Feb 2022 1231

Valeriu Gheorghiță „Vaccinurile anti-COVID aprobate şi autorizate pentru grupa de vârstă 5-11 ani sunt sigure şi eficiente”

26 Jan 2022 1275

CNCAV Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%, faţă de cazuri severe, la 90%

20 Jan 2022 1366

Valeriu Gheorghiță „Rata de vaccinare la populaţia eligibilă de peste 12 ani este de 47,5%” (VIDEO)

20 Jan 2022 1227

Rata de vaccinare împotriva Covid la grupa de vârstă 12-15 ani este extrem de scăzută. Care este principala temere

13 Jan 2022 1297

Termenul de administrare a dozei booster va fi redus în România la 4 luni, din 17 ianuarie. Anunțul lui Valeriu Gheorghiţă

13 Jan 2022 1611

Valeriu Gheorghiţă Persoanele vaccinate cu booster au susceptibilitate de infecţie cu Omicron de două ori mai redusă

05 Jan 2022 2124

Se împlinește un an de când în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19

27 Dec 2021 1633

Retrospectivă 2021. Anul vaccinării anti-Covid-19, anul speranței

25 Dec 2021 1835

Când începe în România campania de vaccinare anti-COVID pentru copiii de 5 - 11 ani. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

16 Dec 2021 1308

Valeriu Gheorghiţă Miocardita după COVID-19 este mult mai frecventă decât cea care a fost raportată după vaccinare (VIDEO)

23 Nov 2021 1326

Valeriu Gheorghiță „Nu e admisibil să tolerăm sute de decese, care puteau fi prevenite“ (VIDEO)

18 Nov 2021 1511

Colonelul Valeriu Gheorghiță, un an la cârma campaniei de vaccinare anti-Covid-19

17 Nov 2021 1605