A 64-a aniversare Constantin Cheramidoglu, un cercetător al istoriei moderne a Dobrogei

  • Mâine, 4 octombrie 2023, Constantin Cheramidoglu împlinește 64 de ani
  • Din 15 octombrie 1990, Cheramidoglu a început să lucreze la Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, îndeplinind funcția de consilier superior și conducător al acestei instituții
  • Anul trecut, în noiembrie 2022, Constantin Cheramidoglu și-a lansat volumul „Grecii Constanței vechi”, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 
Constantin Cheramidoglu s-a născut pe 4 octombrie 1959, la Brașov, dar prin venele sale curge sânge dobrogean, ambii săi părinți fiind originari din regiunea din sud – estul țării.
 
El a urmat studiile preuniversitare la Medgidia și Constanța, pentru ca apoi să se înscrie la Facultatea de Istorie, Universitatea București, pe care a absolvit-o în 1990. A fost student la specializarea istorie – filozofie.
 
Din 15 octombrie 1990, Cheramidoglu a început să lucreze la Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, îndeplinind funcția de consilier superior și conducător al acestei instituții. În cea din urmă calitate a desfășurat următoarele activități: îndrumarea și controlul creatorilor de arhivă, preluarea materialelor cu valoare documentar – istorică, inventarierea fondurilor de arhivă, editarea volumelor cu documente, valorificarea fondurilor documentare.
 
Între anii 1995 – 1998, Constantin Cheramidoglu a fost și cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
 
Cercetările întreprinse, cu privire la istoria modernă și contemporană a Dobrogei, constituie obiectul a peste 100 de studii sau comunicări ținute la diferite manifestări științifice.
 
Lucrările au vizat problematici de mare interes precum: istoria Canalului Dunăre – Marea Neagră, evoluția minorităților etnice, istoria orașului Constanța, istoria Portului Constanța, a industriei petroliere, arhivelor dobrogene, comerțul maritim al României. Aceste lucrări au fost publicate în volume colective.
 
Pe aceleași teme semnează în periodicele de specialitate: „Acta Bacoviensia”, „Arhivele totalitarismului”, „Analele Dobrogei”, „Anuarul arhivelor mureșene”, „Arhivele Prahovei”, „Anuarul Muzeului Marinei Române”, „Citadela”, „Noema”, „Revista arhivelor” etc.
 
Ca afilieri, Constantin Cheramidoglu a fost președinte al Asociației Arhiviștilor și Prietenilor Arhivelor „Ovidius”, Constanța (2006 – 2019).

 
A fost editor și co-editor de documente la volumele „Constanța – Mărturii documentare” (2012), „Memoriul administrației germane în Dobrogea” (2014).
 

De asemenea, a fost co-autor la volumul „Campania militară a României din 1913” (2013) și contributor la lucrarea „Enciclopedia cenzurii din România” (2019).
 
Anul trecut, în noiembrie 2022, Constantin Cheramidoglu și-a lansat volumul „Grecii Constanței vechi”, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 
Sursă text: dicționar de personalități dobrogene vol. IV
 
Citește și:
Interviu cu dr. Constantin Cheramidoglu, consilier superior Arhivele Naționale, Serviciul județean Constanța „Noi alegem ce rămâne în viitor din lumea de astăzi“ (documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 817

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 704

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 634

Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța, eveniment ce va marca Ziua Mondială a Limbii Elene

05 Feb 2024 810

Masă rotundă la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu accent pe contribuția lui Mihail Kogălniceanu la realizarea Unirii Principatelor

21 Jan 2024 676

Dobrogea rurală de la sfârșitul secolului XIX, prezentată într-un volum lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 1500

LIVE TEXT Dr. Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Grecii Constanței vechi” (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Nov 2022 2714

Volumul „Grecii Constanței vechi” va fi lansat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

10 Nov 2022 1781

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România Acordarea Premiului „Gheorghe Dumitrașcu” lui Ion Moiceanu și Constantin Cheramidoglu

27 Sep 2021 2576

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 1 septembrie 2021

02 Sep 2021 2838

#DobrogeaDigitală Colegiul Național „Mihai Eminescu“, un veac de povești (galerie foto)

26 Jul 2021 3999

#citeșteDobrogea Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (VI) Traiul cotidian, probleme și măsuri administrative

18 Feb 2021 2736

#alegerilocale2020 Anton-Traian Antoniadis, candidat la Primăria Constanța, din partea Uniunii Elene- „Mă oblig să fiu eu acel medic din linia întâi pentru a remedia rănile orașului”

31 Jul 2020 2548

„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

22 Dec 2019 6180

Interviu cu dr. Constantin Cheramidoglu, consilier superior Arhivele Naționale, Serviciul județean Constanța „Noi alegem ce rămâne în viitor din lumea de astăzi“ (documente)

25 May 2019 6434