A decedat la Constanța In memoriam Gelu Manolache, actor al scenei pontice

  • În anul 1958 ajungea la Constanța, fiind cooptat de Teatrul Marinei Militare, iar din 1962 a început să joace în spectacolele Teatrului „Fantasio”
  • Cariera scenică a lui Gelu Manolache a însumat sute de roluri jucate în comedii muzicale, spectacole de revistă, concerte – spectacol și emisiuni de divertisment la televiziune
 
Gelu Manolache s-a născut în anul 1935, în familia lui Gheorghe și a Mariei.
 
Originar din Galați, el a împărtășit pasiunea pentru teatru alături de fratele său, Aurel Manolache, plecat la rândul lui dintre noi.
 
Gelu Manolache a absolvit Liceul Comercial din Galați.
 
Tot în orașul de la malul Dunării, Gelu Manolache debuta ca actor, pentru Teatrul Muzical.
 
În anul 1958 ajungea la Constanța, fiind cooptat de Teatrul Marinei Militare, iar din 1962 a început să joace în spectacolele Teatrului „Fantasio”.
 
Cariera scenică a lui Gelu Manolache a însumat sute de roluri jucate în comedii muzicale, spectacole de revistă, concerte – spectacol și emisiuni de divertisment la televiziune.
 
Ca actor de teatru, amintim de următoarele roluri interpretate: Leonas („Chirița în provincie” de Vasile Alcsandri); Sașa Slîndou („Iubesc, iubesc” de Vladmir Mass și Mihai Cervinski); Bobin („Pălăria florentină” de Eugen Labiche) etc. El a mai jucat în spectacolele: „A 13-a lună”, „La mare și la... mai mare”, „Cine râde, câștigă”, „Fără noi nu e spectacol”, „Complexul revistei”, „Acasă la revistă”, „Ploaia de musafiri”, „Avem și noi mascații noștri”, „Hodoronc Fantasio”, „Super – Fantasio”, „Fanstasio XX), „Gong Fantasio”, „Veselia n-are vârstă”, „Fele – Fantasio”, „Fantasiada”, „Revista de aur”, „Rîs non-stop cu Jean și Gelu”, „Fantasio color”.
 
Gelu Manolache a jucat și în filmele: „Eu, tu și Ovidiu” (r. Geo Saizescu); „Adio, dragă Nela” (r. Cornel Todea); „B.D. La munte și la mare” (r. Mircea Drăgan); „Unde se duc muștele iarna” (r. Sergiu Ionescu).

 
Gelu Manolache a scris texte de revistă și le-a interpretat alături de partenerul său, Jean Constantin.
 

El a murit la Constanța, în ziua de 12 august 2006.
 
Peste 12 ani, în cadrul evenimentului inițiat de cotidianul ZIUA de Constanța, „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, lui Gelu Manolache i s-a acordat post – mortem medalia „Jean Ionescu” împreună cu placheta #RespectTeatru a Consiliului Județean Constanța și scrisoarea de recunoștință a Primăriei Constanța. Aceste distincții au fost ridicate de Liviu Manolache, nepotul său și fiul lui Aurel Manolache.
 
În rândurile următoare redăm un fragment din volumul „Dulcea povară” semnat de Jean Badea, ce îl pune în „lumina reflectoarelor” pe Gelu Manolache:
 
„Într-o mare familie de artiști care au purtat (sau nu) numele Manolache (Aurel, Gelu, Ilona, Liviu, Vali, Rodica, Daniela), Gelu pare a fi fost cel mai dotat pentru spectacolul de revistă prin plurivalența talentului său de actor, cântăreț, cupletist și autor de texte. La 20 de ani debutase pe scena Teatrului Muzical din Galați, se transfera apoi la Teatrul Marinei Militare din Constanța, pentru ca, din anul 1959 să se nagajeze la secția de estradă a fostului Teatru de Stat, transformată în 1969 în Teatrul de Revistă Fantasio, în care a fost, alături de partenerul și prietenul său Jean Constantin, artistul number one al trupei.”
 
Citește și:
#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Gelu Manolache (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea In memoriam Aurel Manolache directorul fondator al Teatrului „Fantasio“

05 Oct 2022 2451

#DobrogeaDigitală Omagiu Aurel Manolache, directorul fondator al Teatrului „Fantasio“, care ar fi împlinit 90 de ani

05 Oct 2021 2615

#DobrogeaDigitală - „Lacrămă Ardealul”, de Carmen Aldea Vlad „Oare pentru ce, Doamne,ai lăsat să dispară acest altar al Thaliei, Teatrul Fantasio?”

28 Jul 2020 2135

#DobrogeaDigitală In memoriam Aurel Manolache, fondator de instituții și important om de cultură constănțean

05 Oct 2019 3733

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2019

12 Sep 2019 2106

Ce piese vor fi puse în scenă în acest week-end la Teatrul de Stat Constanța (galerie foto)

03 May 2019 1944

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul şi compozitorul Aurel Manolache (galerie foto)

28 Jul 2018 2829

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Gelu Manolache (galerie foto)

27 Jul 2018 6764

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XVl) (galerie foto)

17 Nov 2016 6462

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieții. Marii actori ai Constanței (Vl) – galerie foto

13 Oct 2016 13580

Teatrul de Stat Constanţa - Program spectacole

18 Mar 2016 2499

Teatrul de Stat Constanța vă invită la o comedie

05 Jan 2016 2845

„Desculţ în parc”, la Teatrul de Stat Constanţa

09 Oct 2015 2309

Teatrul de Stat Constanta - Program Spectacole

23 May 2015 2240

Program Teatrul de Stat Constanţa

20 Jan 2015 1854