„A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare în regia lui Andrei Șerban – premieră la Teatrul de Stat Constanța


„A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare în regia lui Andrei Șerban este prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța (TSC).

Biletele au fost epuizate pentru toate cele șapte reprezentații din luna februarie și martie, astfel încât TSC a programat o reprezentație suplimentară la matineu, duminică, 25 februarie, de la ora 15:00.

„Recent, când am fost invitat la Constanța pentru un workshop, am constatat, cu încântare, că, într-adevăr, așa cum auzisem, trupa constănțeană este foarte bună, închegată, cu deschidere, entuziasm și creativitate. Un colectiv animat de un spirit tânăr, dinamic, deschis spre a conecta teatrul cu ce se întâmplă azi în lume. Am dorit să montez aici o comedie shakespeariană.

Peter Brook, cel care l-a înțeles pe bard mai bine ca oricine, ne-a arătat, prin marile sale spectacole, în ce fel Shakespeare e mereu profund actual, mai actual, înțelept și lucid decât oricare autor în viață.

Și piesa pe care o prezentăm acum, A douăsprezecea noapte, îi confirmă actualitatea: aparent o comedie, e pe cât de amuzantă, pe atât de poetică și onirică, dar atinge și întrebări și teme grave ale timpului nostru, ca, de exemplu rolul femeii, ambiguitatea sexelor, identitatea de gen, LGBT, dar și nebunia și orbirea dragostei, sau tentația puterii, fie ea politică ori sexuală.

Am pus în scenă această piesă în diferite etape ale carierei mele, de fiecare dată căutând să găsesc un pod care leagă tradiția de imediat.” (Andrei Șerban)

În 24 februarie, la ora 19:00 este prima avanpremieră, care va fi urmată de alte trei, în 25, 26 și 27 februarie, iar premiera este programată în 28 și 29 februarie, de la ora 19:00.

Echipa de creație a spectacolului este alcătuită din Daniela Dima, regizor asociat, Carmencita Brojboiu, scenografă, lighting design-ul este conceput de Cristian Niculescu, asistat de Alexandru Bibere, sound design-ul, de Alexandru Popa, iar momentele coregrafice sunt realizate sub coordonarea Mihaelei Velicu. Regia tehnică este asigurată de Andrei Dermengiu, iar sufleur este Claudia Mihuț.

În distribuție: ORSINO, ducele Iliriei – Andrei Bibire, VIOLA – Cristiana Luca, SEBASTIAN, fratele Violei – Theodor Șoptelea / Vlad Lință, ANTONIO, căpitan de navă – Iulian Enache, OLIVIA, o contesă bogată – Mihaela Velicu, SIR TOBY BELCH, unchiul Oliviei – Liviu Manolache, MARIA, camerista Oliviei – Ecaterina Lupu, SIR ANDREW AGUECHEEK – Cătălin Bucur, MALVOLIO, intendentul Oliviei – Marian Adochiței / Emilian Oprea, FESTE, bufon – Ștefan Mihai, CURIO /O FEMEIE LA CURTEA OLIVIEI / UN POLIȚIST – Alina Manțu / Georgiana Mazilescu, VALENTIN / UN POLIȚIST – Georgiana Mazilescu / Alina Manțu, CĂPITAN/ PREOT – Florentin Roman.


Despre Andrei Șerban 

Andrei Șerban montează pentru prima dată la Constanța și, cu această ocazie, la propunerea Teatrului de Stat Constanța și a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”, îi va fi acordat titlul de Doctor Honoris Causa, cea mai înaltă distincție a instituției, de către Universitatea „Ovidius” din Constanța. Evenimentul va avea loc luni, 26 februarie, de la ora 11:00, în Sala Senatului UOC.


Andrei Șerban (n. 21 iunie 1943) este unul dintre cei mai importanți regizori de teatru și operă din lume, cu o carieră remarcabilă în SUA și Europa. A pus în scenă spectacole de operă și teatru în 39 de țări, a lucrat pe scene prestigioase, printre care Metropolitan Opera, Comedia Franceză, Opera din Paris și Opera din Viena, Covent Garden, Teatrul Național din Londra, La MaMa Theatre, Seattle și Los Angeles Opera, Shiki Company of Tokyo, Teatrul Alexandrinsky din Sankt Petersburg etc.

A absolvit în anul 1968 IATC București, secția regie, la clasa lui Radu Penciulescu. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț cu două piese, „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht și „Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith, și s-a reîntors la București, remarcându-se cu montarea spectacolului „Iulius Cezar” de Shakespeare, la Teatrul Bulandra.

În 1971 a emigrat în Statele Unite ale Americii, ca beneficiar al unei burse Ford, invitat de Ellen Stewart, legendara directoare a companiei La MaMa, din New York. De atunci a început spectaculoasa carieră internațională a lui Andrei Șerban, care l-a purtat spre succese răsunătoare pe cele mai mari scene ale lumii.

A studiat un an cu Peter Brook la Centrul Internațional de Cercetări Teatrale din Paris, colaborarea cu celebrul regizor fiind hotărâtoare pentru cariera sa.

A revenit în România după revoluția din decembrie 1989, ca director general al Teatrului Național din București, unde a pus în scenă, printre altele, „Trilogia antică”, pe care o montase inițial la teatrul „La MaMa”, cu un succes internațional răsunător. O altă montare legendară a sa este „Unchiul Vania” de Cehov, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

A rămas prezent în viața teatrală a României, chiar dacă, din 1992 , timp de 27 de ani, a condus catedra de actorie a Universității Columbia, ca profesor emerit. A demisionat de la Universitatea Columbia în 2019, invocând ceea ce el a numit, în mai multe interviuri, unele excese ale corectitudinii politice, care afectau activitatea didactică.


Despre Carmencita Brojboiu

Carmencita Brojboiu este constănțeancă, a debutat și s-a format la Teatrul Dramatic din Constanța, Teatrul de Păpuși din Constanța, Teatrul de Balet „Oleg Danovski”. Cea mai mare parte a carierei sale s-a desfășurat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și a colaborat cu Andrei Șerban la multe dintre spectacolele sale. „Unchiul Vania” și „Strigăte și șoapte”, două spectacole care au adunat numeroase premii, poartă semnăturile Andrei Șerban – Carmencita Brojboiu.

Din anul 2021, Carmencita Brojboiu este membru în Consiliul Artistic al Teatrului de Stat Constanța și, din 2023, este Artist Emerit al Teatrului Constănțean. Anul trecut, a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate.



Citește și:

La mulți ani, Liviu Manolache! Peste 40 de ani de când s-a pus în slujba Teatrului de Stat Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 591

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 494

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 766

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 622

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 815

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 770

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 635

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 486

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 656

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 541

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 484

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 525

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1053

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 708

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 873