Casa Regală anunță deschiderea expoziției de la „Palatul Elisabeta”


Astăzi, Palatul Elisabeta din București, reședința Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și a întregii Familii Regale a României, își deschide din nou porțile.
Potrivit anunțului făcut de Casa Regală, publicul este așteptat în perioadele vineri, 2 aprilie – duminică 25 aprilie 2021, respectiv, sâmbătă 8 mai – duminică 6 iunie 2021.
Expoziția va fi deschisă, de asemenea, în lunile iulie, august, septembrie, octombrie și noiembrie 2021, în perioade ce vor fi anunțate ulterior.

Expoziția va avea elemente de noutate, totodată, vizitatorii primind un pliant cu fotografii și texte care descriu pe larg expoziția permanentă.

Palatul Elisabeta are o istorie la fel de interesantă ca și expoziția pe care o găzduiește. A fost construit în stil maur și brâncovenesc din veniturile Domeniilor Coroanei și din dispoziția Regelui Carol al II-lea, care îl dăruiește în 1936 sorei sale, Elisabeta, fostă regină a Greciei, care însă nu a locuit foarte mult aici, preferând Castelul Banloc din Timiș. După bombardarea Palatului Regal de pe Calea Victoriei de către aviația germană, la 23 august 1944, Regele Mihai i-a cerut mătușii sale permisiunea a a-și muta curtea la Palatul Elisabeta unde a și rămas până la 30 decembrie 1947 când regimul comunist susținut de sovietici l-a obligat să abdice.

 

Informații organizatorice

Vizitatorii pot veni la palat în fiecare săptămână din aceste perioade, de joi până duminică, în intervalele orare 10.00 – 13.00 și 14.00 -17.00.
Vizitatorii nu au nevoie de rezervare prealabilă. Ei se pot prezenta direct la poarta de intrare: Palatul Elisabeta este situat pe șoseaua Kiseleff nr. 28, sector 1 București (prin intrarea Românești de lângă Muzeul Satului).
Accesul se va face pe baza biletelor de intrare. Biletele pot fi plătite cu card bancar. Tarifele biletelor sunt: pentru copii, studenți și pensionari 20 ron; pentru adulți 40 ron.
Se pot organiza vizite pentru grupuri speciale, scriind un mesaj la relatii.cu.publicul@palatulelisabeta.ro/
Expoziția are un caracter permanent, este deschisă în lunile aprilie-noiembrie ale fiecărui an și reprezintă un proiect al Asociației Casa Majestății Sale.


Citește și:

Palatul Elisabeta. Kira Hagi, alături de Principesa Margareta și Principele Radu: „M-am simțit ca într-un film din altă epocă!”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii vorbesc de faliment în dosarul Alcovin SRL, care deține Crama Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

26 Jan 2024 1249

Târg de Crăciun la Castelul Regal Săvârşin. Iată în ce perioadă

10 Dec 2023 968

Imagini de la eveniment Reprezentanții Casei Regale, în vizită la Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Apr 2023 1200

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decedat

08 Sep 2022 4086

„Armata Română și Casa Regală a României” – sesiune științifică și volum cu participări constănțene sub auspiciile Arhivelor Militare Naționale și a Depozitului Central de Arhivă (Pitești)

01 Aug 2022 3228

Trenul Regal va face o călătorie simbolică la sărbătoarea națională de 10 Mai. Traseul ales de Majestatea Sa Margareta

05 May 2022 1281

Județul Tulcea Majestatea Sa Margareta se află în vizită la Vama Isaccea (GALERIE FOTO și VIDEO)

17 Mar 2022 2028

Majestatea Sa Margareta, în vizită la Tulcea. Mulțumiri pentru cei care au acordat sprijin refugiaţilor din Ucraina

17 Mar 2022 1224

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv. Castelul Regal din Mamaia revine statului (MINUTA)

16 Mar 2022 1859

Crucea Roșie Română Majestatea Sa Margareta va efectua o vizită publică în judeţul Tulcea

15 Mar 2022 1679

Militarii români participanți la Ștafeta Veteranilor, primiți la Casa Regală

12 Nov 2021 1479

Vila Regală din Mamaia, la Curtea Supremă! Ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție

29 Oct 2021 1777

#DobrogeaDigitală Pincus Șapira, bijutierul Casei Regale cu cel mai mare magazin din Constanța anului 1920

20 Jul 2021 3087

Modificări în firma deținută de fostul principe Nicolae al României și soția sa, constănțeanca Alina-Maria

08 Dec 2020 2945

Încă un pas pentru Vila Regală din Mamaia! S-a respins apelul Mamaia SA. Ce se întâmplă cu monumentul istoric

27 Nov 2020 2707