#citeșteDobrogea

#citeșteDobrogea In Memoriam pictorul și sculptorul Ion Nicodim, la 88 ani de la naștere


„Opera nu trebuie să poarte pecetea autorului, ea trebuie să lase impresia de anonimat, ca o crimă perfectă (o idee brâncuşiană)"

Ion Nicodim, martie 1994
 
Datorită fiicei sale, Ilinca Nicodim-Geze, viața și activitatea artistului plastic constănțean Ion Nicodim sunt nemurite într-un album de artă apărut la Editura Humanitas în anul 2012, bilingv română și franceză, care cuprinde, pe lângă reproduceri ale operelor de artă realizate de artist în diferite etape ale carierei sale, extrase dintr-un tulburător jurnal intim, dar și pe site-ul https://nicodim.jimdofree.com/ din care oferim cititorilor fragmente.
 
„Ion Nicodim se naşte pe 26 martie, 1932, la Constanța. Este al şaselea copil al tatălui său, Ion Nicodim, văduv la epoca respectivă, şi al Floarei Datcu, cu circa douăzeci de ani mai tânară decât el. Orfan de ambii parinţi înainte de a împlini doi ani, fraţii şi surorile vitregi, cu mult mai în vârstă, decid să-l dea pe Ion în adopţie unui cuplu de ţărani din Chioseleru, stabiliţi la Constanţa (el este muncitor în port, ea casnică). Copilul pleacă fericit de-acasă, ţinându-şi strâns de mână «părinţii care au venit să-l ia». Îi aşteptase încrezător, iar ei vor fi providenţa însăşi, protejându-l şi susţinându-l toată viaţa. Copilăria, strâns legată de ei, şi-o va petrece şi la ţară, în lungile vacanţe pricinuite de război. Dobrogea şi lumea satului, această zonă atât de colorată etnic şi istoric, se va imprima ca o efigie în lutul moale al sufletului său. Semnificaţiile complexe ale acestor locuri de la chiar Porţile Orientului, vor creşte şi se vor adânci mereu de-a lungul anilor, până se vor exprima în mod explicit în operele lui tardive.
Este înscris, nu fără sacrificii, la Liceul «Mircea cel Bătrân» din Constanţa, cel mai bun din oraş. Fără a-şi da examenul de bacalaureat şi datorită entuziasmului unui profesor pentru calităţile sale de desenator, devine student la numai 17 ani, la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti, în anul 1950. (...)
 
Ion Nicodim, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani a urmărit de-a lungul carierei o cercetare continuă a expresiei propriei identităţi prin multiplele şi diferitele tangaje plastice pe care le-a practicat: pictură, sculptură, ceramică, tapiserie, instalații...
Pictor de formație - și de suflet - Nicodim a explorat fără întrerupere toate căile ce i se deschideau,  exprimându-şi astfel căutările interioare. De tânăr, realizează pe lângă pictură dar cu acelaşi entuziasm, tapiserie şi mozaic, îndreptându-se puţin câte puţin către frescă şi mai ales către sculptură -cu o preferinţă pentru bronz - care reprezintă sub diferite forme de mare complexitate, a doua parte a parcursului său.
 
Începuturile sunt marcate de o juxtapunere de experienţe care-şi au rădăcinile în arta clasică, dar şi în primele descoperiri  ale picturii europene contemporane, cu referinţe la Matisse, Cézanne, Bonnard sau Malevici.
 
Destul de repede, va întreprinde cicluri despre teme şi subiecte de care este profund legat. Inițiat cu o serie de opere legate de Istorie, demersul său se va plămădi prin tema sa de predilecţie «Lacul liniştit» - direct inspirată de peisajele Mării Negre -, prin suita de «Palete şi Ferestre orientale», prin seria de lucrări pe tema «Inimii», prin ciclul omagial lumii agrare, cât si prin lucrările ce traduc forma lui de căutare a spiritualităţii.
 
De-a lungul carierei, artistul realizează simultan lucrări în diferitele discipline ale artelor vizuale, dar simțind apropierea sfârșitului, revine la pictură, de departe cel mai pur mod de expresie al său”.

Sursa foto:https://nicodim.jimdofree.com/
 
Citește și:
#citeșteDobrogea 87 de ani de la nașterea artistului dobrogean Ion Nicodim

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Artistul plastic Ion Nicodim (galerie foto)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Remember George Pruteanu, la 12 ani de la dispariție. „A asculta manele e degradant ca și a te scobi în nas cu degetul până la cot”

27 Mar 2020 1712

#citeşteDobrogea Panait Cerna, poetul emblematic al Tulcei

26 Mar 2020 1500

#citeșteDobrogea Pilda făuritorului de așezăminte istorice constănțene, preotul Nicolae Paveliu, la 146 de ani de la naștere

25 Mar 2020 1497

#citeșteDobrogea In memoriam Constantin Scarlat, deschizător de drumuri în cunoașterea lumii subacvatice

23 Mar 2020 1539

Alexandru Ioan Cuza și francmasoneria

20 Mar 2020 1085

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Inginerul navalist Ervant Concegulian, „constructorul” flotei comerciale românești

12 Mar 2020 2178

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Mihael Chircor, de la olimpicul național de ieri la întemeietor de noi specializări universitare

11 Mar 2020 1965

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Arhitectul Cristofi Cerchez - „România și Armenia mi-au dat forța creației”

10 Mar 2020 1654

#DobrogeaDigitală Aurel Manolache, un deceniu de când s-a stins din viață - „Pentru leneşi, indolenţi, chiulangii, alcoolici, impertinenţi, a fost un conducător incomod”

09 Mar 2020 2384

#citeșteDobrogea „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian „Renumitul Magnet-Pașa din România” a refuzat să devină membru al Academiei Române

07 Mar 2020 2319

#citeşteDobrogea - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Şapte decenii dedicate spiritualităţii româneşti. La doar 11 ani, Arşag Bogosian scria prima odă

06 Mar 2020 3232

#citeşteDobrogea - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Anda Călugăreanu, de la balet, la muzică folk şi cursuri despre arta vorbirii

05 Mar 2020 2927

#citeșteDobrogea Confruntările din Dobrogea în anul 1916 (II)

04 Mar 2020 2038

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Impresionantă donație făcută Academiei Române, la 1912, de magistratul Grigore Buiucliu

29 Feb 2020 2232

Titus Cergău - învăţător și autor al unor cărţi şi articole dedicate legendelor Dobrogei

27 Feb 2020 5194