Final de festival, la Teatrul Oleg Danovski

1181485553.jpg

Artistii deschid stagiunea estivala la jumatatea lunii iulie

Cea de-a XXXIII-a editie a Festivalului International al Muzicii si Dansului a ajuns la sfarsit. Timp de trei saptamani, melomanii au fost prezenti la spectacolele de opera, balet si la concerte simfonice. In cadrul acestei editii a festivalului, Teatrul National de Opera si Balet a aparut in fata publicului cu doua premiere: un spectacol de balet, "Orfeu", in regia si coregrafia lui Attilas - Akilas Silvester, in premiera mondiala, si opereta "Vaduva vesela", de Franz Lehar, in regia Constantei Campeanu. "Spectacolul a fost un succes. Noi credem ca am reusit sa facem ceea ce ne-am propus. Volumul de munca a fost infernal, atat pentru cei care au fost prezenti pe scena, cat si pentru cei care se afla in spatele scenei, tehnicieni, ateliere de productie si birouri", a declarat Daniela Vladescu, directorul general al Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski. Penultima zi a festivalului i-a adus pe scena teatrului pe membrii renumitului cvartet Voces. Desi nu atat de numeros ca la spectacolele de opera si balet, publicul cunoscator si atent a apreciat rafinamentul interpretarii. Din program au facut parte Mazart - Divertismentul nr. 3 in Fa major, KV 138, Haydn - Cvartetul op. 76, nr. 2, in Re minor, "al cvintelor" si Dvorak - Cvartetul op. 96 in Fa major, "American". Bujor Prelipcean - vioara I, Anton Diaconu - vioara a II-a, Constantin Stanciu - viola si Dan Prelipcean - violoncel au oferit publicului momente de virtuozitate artistica. Cvartetul fondat de cei patru absolventi ai Conservatorului George Enescu s-a impus, in cei 34 de ani de existenta, pe plan international. Festivalul s-a incheiat sambata seara, cu "Aida", de Verdi, in regia Eleonorei Constantinova, un spectacol grandios, in care au evoluat artisti valorosi ai scenei lirice nationale precum soprana Carmen Gurban, de la Opera din Cluj, in rolul Aidei, mezzo-soprana Marilena Marc, din Chisinau, in cel al lui Amneris, Faraonul a fost intruchipat de Constantin Acsinte, iar tenorul Bojidar Nikolov, din Bulgaria, l-a redat pe viteazul comandant de trupe al egiptenilor, Radames. La acestia se adauga basul Mircea Sampetrean, din Cluj, in rolul marelui preot Ramphis si baritonul Camil Mara, de la Opera din Timisoara, care l-a interpretat pe tatal Aidei, regele Etiopiei, Amonasro. Din distributie au facut parte si Bogdan Secula - mesagerul si Elena Rotari - marea preoteasa. Spectacolul s-a bucurat de participarea corului si a ansamblului de balet din cadrul Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski. La pupitrul orchestrei s-a aflat Radu Ciorei. Grigore Gorduz este cel care a realizat scenografia spectacolului. Activitatea artistica nu se termina insa aici. In aceasta saptamana, pe scena teatrului absolventii de la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius vor prezenta publicului, doua spectacole, cu distributii diferire, "Cosi fan tutte" de Mozart. Melomanii se vor reintalni cu publicul, de aceasta data pe litoral, pe 15 iulie, atunci cand se va deschide stagiunea estivala. Festivalul, un adevarat maraton muzical s-a concretizat in trei spectacole de balet, sase de opera, o opereta, amplul concert simfonic de deschidere, concertul dedicat tinerilor dirijori constanteni Ionut Pascu si Serban Niculae, un concert care a dus in prim plan arta japoneza si cvartetul Voces.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Constanța Expoziția „Confesiuni” a Lorettei Lorincz Băluță marchează retragerea ei din activitatea didactică

14 May 2024 214

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 519

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 577

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 728

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 738

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 682

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1460

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20720

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 665

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4999

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 974

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31409

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 882

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 831

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 861