Iris, din nou la Constanța Cristi Minculescu, Valter & Boro vor cânta vineri seară, în Mamaia


 
  • Iris-Cristi Minculescu & Valter & Boro, într-un concert de zile mari, la Harlequin
De peste patru decenii, Cristian Minculescu este vocalistul trupei Iris și una dintre figurile devenite legendare în lumea rock-ului românesc.

În vârstă de 63 de ani, Cristi Minculescu este vocea inconfundabilă care a strălucit timp de decenii, într-un numǎr impresionant de concerte. El este simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de fani rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el rămânând activ și după 1990 și adăugând în palmares noi compoziții și mii de fani de toate vârstele.

Cristi Minculescu a fost cooptat în trupa Iris chiar în ziua în care împlinea 21 de ani, pe 9 ianuarie 1980. În palmaresul său s-au adunat peste 20 de albume, apărute pe mai multe tipuri de suport: disc de vinil, CD, casetă audio, DVD și VHS.



În iulie 2017, Minculescu împreună cu Valter Popa și Doru Borobeică, s-au despărțit de Nelu Dumitrescu, membru fondator al formației Iris, iar în 2020, cei trei au format aripa Iris-Cristi Minculescu & Valter & Boro. În această perioadă, au fost lansate o serie de piese single: „Manifest” (2017), „Învingători” (2018, apărută sub titulatura de grup Bună Seara, Prieteni!), „Unde inima mea bate” (2019, cu Pacha Man), „Amintiri” (2019), „Subteran” (2020).

Concertul din această seară va avea loc la Harlequin By The Sea, începând cu ora 19.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 969

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 581

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 524

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 667

Cumpărare directă Iris Trend SRL, contract cu o unitate militară din Constanța pentru servicii de spălătorie articole textile (DOCUMENT)

31 Jan 2024 799

Un nou contract semnat de Iris Luxury Consulting SRL cu Primăria Constanța. Reamenajează spațiul din zona Gării (DOCUMENT)

23 Nov 2023 890

Iris Luxury Consulting SRL a bătut palma cu Primăria Constanța. Este vizat proiectul de reabilitare a piațetei de la Dacia (DOCUMENT)

12 Oct 2023 1024

O nouă societate, înființată la Constanța. Cine este fondator

06 Sep 2023 1070

Premierul Marcel Ciolacu, socru mare! Fiul său se căsătorește la sfârșitul săptămânii viitoare

03 Sep 2023 1662

Asociat nou în Iris Adviser SRL, unde se află și o femeie din Constanța

17 Jul 2023 889

IPJ Cluj Polițiștii Biroului Siguranță Școlară sunt aproape de elevi și pe timpul vacanței

12 Jul 2023 553

Rezervația „Dunele Marine de la Agigea” găzduiește toate cele 5 specii de călugărițe cunoscute în România

21 Oct 2022 1191

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iunie 2022

27 Jun 2022 2650

Jucătoare de tenis la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Iris Zbrancă, învingătoare în Circuitul Național FRT Under-16

04 Feb 2022 3118

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 ianuarie 2022

26 Jan 2022 2096