Sesiunea de comunicări ştiinţifice Cercetări Arheologice, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Sursa foto: Facebook/ Muzeul național de Istorie a României
  • Muzeul Naţional de Istorie a României organizează Sesiunea de comunicări ştiinţifice Cercetări Arheologice în data de 23 februarie 2024, între orele 09,00 - 18,00, la sediul muzeului, în sala „Mihai Viteazul", et. II. Accesul se face prin strada Poştei (intrarea B).
 
În cadrul sesiunii vor fi diseminate şi valorificate rezultatele celor mai recente proiecte de cercetare arheologică, iniţiate şi desfăşurate de către specialiştii instituţiei, împreună cu partenerii şi colaboratorii acestora. Totodată, vor fi prezentate contractele de arheologie preventivă derulate de echipa muzeului.
 
Sesiunea este structurată pe două secţiuni: prima cuprinde cercetările arheologice sistematice, iar cea de-a doua pe cele preventive.
 
Cu această ocazie va avea loc lansarea publicaţiei Cercetări Arheologice, vol. XXX/1-2, 2023, cel de-al doilea volum fiind dedicat memoriei lui Radian-Romus Andreescu, personalitate remarcabilă a arheologiei româneşti.
 
Citește și
Mărțișoare muzeale – atelier de creație la Muzeul Național de Istorie a României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 455

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR", își prelungește perioada de vizitare

13 Apr 2024 397

„Album de familie. Regii și reginele, principii și principesele României", catalog de colecție la Muzeul Național de Istorie a României

11 Apr 2024 394

Tezaurul de la Velț , județul Sibiu, din secolul V, este expus la Muzeul Național de Istorie a României

03 Apr 2024 399

Muzeul Național de Istorie a României Deschiderea expoziției „Philip de László

23 Mar 2024 658

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 577

Muzeul Național de Istorie a României Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

22 Mar 2024 425

Expoziția deschisă la Muzeul Național de Istorie a României „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens”

20 Mar 2024 610

Muzeul Național de Istorie a României Voi ați văzut aceste zeițe?

16 Mar 2024 519

La Muzeul de Istorie Națională a României Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare, capodoperă a artei medievale, cu o poveste extraordinară

14 Mar 2024 724

A apărut catalogul „Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României - 2023"

11 Mar 2024 505

Feminitatea și maternitatea, celebrate în luna martie la Muzeul Național de Istorie a României

10 Mar 2024 470

Deschiderea expoziţiei „Revendicand pământul", la Muzeul Naţional de Istorie a României

05 Mar 2024 565

Cercetări Numismatice, la Muzeul Național de Istorie a României

04 Mar 2024 423

Expoziția „Cuza 150” de la Muzeul Național de Istorie a României poate fi vizitată până pe 10 martie 2024 (FOTO)

02 Mar 2024 799