Vernisajul expoziției “Mozaic intercultural al spațiului dobrogean”, la Muzeul de Artă Constanţa

Joi, 26 septembrie 2019, începând cu ora 17.00, la Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, aflat în incinta Muzeului de Artă Constanţa, va avea loc vernisajul expoziției Mozaic intercultural al spațiului dobrogean.
 
Evenimentul face parte din proiectul Dobrogea, edificii cu mozaic: credința, cultura, cetatea, implementat de Asociația Eurocult, în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Biblioteca Județeană „I. N. Roman” din Constanța și este finanțat prin Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului Guvernului României, în cadrul Sesiunii de selecție a proiectelor interetnice, de promovare a identității culturale, lingvistice, religioase și a drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și de combatere a intoleranței.
 
Lucrările expuse au fost realizate în perioada 2015 - 2016, de grupul țintă al proiectului Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, care a fost finanțat prin granturi SEE, în cadrul Programului Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.

Acestea pun în valoare ideea diversității etnice și culturale și aduc în atenția publicului iubitor de artă motive inspirate din diverse spații culturale. Expoziția va fi deschisă publicului iubitor de artă până la data de 9 octombrie 2019.
 
Centrul pentru Educație Interculturală Constanța a fost creat în anul 2016 prin proiectul cu același nume, implementat de Muzeul de Artă Constanța în parteneriat cu Centrul Naval Național pentru Studii și Inițiativă în Educație, Sport și Tradiții din Constanța și International Organization for Democracy and Human Rights din Norvegia, în perioada  mai 2015 - aprilie 2016.

Proiectul prin care s-a înființat Centrul pentru Educație Interculturală Constanța a fost finanțat prin granturi SEE, în cadrul Programului Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea Digitală Maria Magiru, director Muzeul de Artă Populară, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2020 1366

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Muzeul Țăranului Român, locul în care sunt reconstituite spiritul și înțelepciunea populară ce definesc leagănul neamului românesc

28 Oct 2020 1231

Pictorul Francisc Șirato, pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea

06 Oct 2020 2080

Muzeul de Artă Constanța a fost acreditat de Ministerul Culturii. Despre muzeu

24 Sep 2020 3126

Muzeul de Artă Populară Constanța amână concursul pentru supraveghetor muzeu

17 Sep 2020 748

Expoziția „Maestrul și discipolul”, pe simezele Muzeului de Artă

10 Sep 2020 2742

Post vacant, scos la concurs de Muzeul de Artă Populară Constanţa

02 Sep 2020 1075

La Muzeul Național al Marinei Române, o expoziție dedicată Zilei Marinei - „Valuri, maluri, faruri”

12 Aug 2020 2071

Destinații de week-end cultural Un celebru sculptor cu origini dobrogene expune, în premieră, la Muzeul de Artă

08 Aug 2020 2571

Din acest week-end, la Muzeul Național al Marinei Române Expoziția de artă plastică „Jurnal de bord - Captain´s Log”

07 Aug 2020 2107

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu Curioasele aventuri spirituale ale artistei Magdalena Rădulescu, fiică a unui mare avocat constănțean

05 Aug 2020 1483

Prin muzeele de artă ale Dobrogei Expoziția „Revelație” pe simezele constănțene

04 Aug 2020 2251

Inedită expoziție foto-video vernisată în sala Independenței a MINAC

29 Jul 2020 1940

#DobrogeaDigitală – „Armeni de seamă (I)”, de Simion Tavitian In Memoriam Garabet Avachian. „Ne-a pregătit pentru viață şi scenă, nefăcând nimănui nici un fel de concesii”

11 Jul 2020 2032

Artistul Constantin Baraschi, omagiat la Muzeul de Artă tulcean

07 Jul 2020 2136