Administrația Chițac pregătește noi vânzări de terenuri Ce investitori au de plătit diferențe de preț pentru terenuri din stațiunea Mamaia(DOCUMENTE)

  • Consiliul Local Municipal Constanța se va reuni la sfîrșitul luni februarie în ședință ordinară. Cu toate că nu a fost încă emisă dispoziția de ședință și nu a fost făcută publică nici ordinea de zi, pe site-ul Primăriei Constanța, în secțiunea „proiecte de hotărâre”, au fost deja încărcate titlurile mai multor proiecte care se vor afla în atenția aleșilor locali.
  • Printre acestea apar din nou proiecte care vizează oportunitatea vânzărarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren proprietate privată a municipiului Constanța

  • Aleșii trebuie să se pronunțe și cu privire la aprobarea unor rapoarte de evaluare ce stabilesc diferența de preț ca urmare a modificării reglementărilor și funcțiunilor urbanistice ale terenului situat în stațiune Mamaia, unul pe malul lacului Siutghiol, zona Hotel Gociman și un altul în zona fostului restaurant Dacia Nord

  • Pe acest teren din urmă, cu o suprafață de 684 mp, M&A Turism Litoral SRL deținută de Elena Borcea, mama fostului acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, vrea să ridice un imobil P+5Etaje+Etaj tehnic cu funcțiunea de locuințe colective, apartamente de vacanță și alimentație publică

 
 
Consiliul Local Municipal Constanța se va reuni la sfîrșitul luni februarie în ședință ordinară. Cu toate că nu a fost încă emisă dispoziția de ședință și nu a fost făcută publică nici ordinea de zi, pe site-ul Primăriei Constanța, în secțiunea „proiecte de hotărâre”, au fost deja încărcate titlurile mai multor proiecte care se vor afla în atenția aleșilor locali.

Printre acestea apar din nou mai multe vânzări a unor suprafețe de teren.

De pildă, proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 45 mp situat în municipiul Constanța, Bulevardul 1Mai nr. 54A, indentificat cu număr cadastral 258247, proprietatea privată a municipiului Constanța sau proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 55 mp, situat în municipiul Constanța, strada Industrială nr. 11, identificat cu numărul cadastral 254027, proprietate privată a municipiului Constanța. Votul pentru oportunitatea vânzării către Plasty Prod SA în cazul acestui teren a fost dat deja în ședința din decembrie 2023, vezi secțiunea „documente”.



B-dul 1Mai 54A


strada Industrială nr.11


Despre Plasty Prod SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 27 decembrie 2023, firma are sediul pe strada Industrială nr. 11, Constanța, obiectul de activitate este „activități ale agențiilor de publicitate” și a fost fondată pe 12 iulie 1993.

 
În 2022, Plasty Prod SA a realizat o cifră de afaceri de peste 23 de milioane de lei, profitul se ridică la peste 5 milioane de lei și media de salariați a fost de 82.
 
Termene.ro arată că în acționariat figurează Gheorghe Muhscină, Vasile Daniel Sandu, Sorin Muhscină și Adrian Murineanu (ultimii doi fiind fondatori).
 
Administratorul este Gheorghe Muhscină. El este fostul președinte al organizației municipale PNL Constanța și fost consilier județean.
 
Conform sursei citate, el mai apare în Gepeto Impex SA, Bowel Processing SA, Green Energy Project SRL etc. Sorin Muscina mai apare în Spiroplastic SRL, Stial Industries SRL și Media Prod SRL (radiată). În Media Prod SRL mai este și Adrian Murineanu, iar Vasile Daniel Sandu figurează în firma radiată Publicom Media SRL.
 
Plasty Prod SA are un singur contract public adjudecat, cu CT BUS.
 
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea vânzării prin licitație publică a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire pentru vânzarea terenului de 150 mp situat în municipiul Constanța, Aleea Universității nr.44 A, indentificat cu număr cadastral 245703, proprietatea privată a municipiului Constanța. Votul pentru oportunitatea vânzării către Joița Manțu în cazul acestui teren a fost dat deja în ședința din octombrie 2023, vezi secțiunea „documente”.

Aleea Universității

Tot în ședința de Consiliul Local de la finalul acestui luni, aleșii trebuie să se pronunțe cu privire la aprobarea raportului de evaluare nr.A.E.C. 76/ 12.02.2024, înregistrat la Primăria municipiului Constanța sub nr. 32279/14.02.2024, ce stabilește diferența de preț ca urmare a modificării reglementărilor și funcțiunilor urbanistice ale terenului situat în stațiune Mamaia, mal lac Siutghiol, zona Hotel Gociman, în suprafață de 3.767 mp din totalul de 4.722 mp.

hotel Gociman

Primăria municipiului Constanța a eliberat un certificat de urbanism în 2022 pentru societatea Ileva Astral, care intenționa să investească în stațiunea Mamaia. Firma este deținută de către cunoscuta familie Gociman.
 


Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea raportului de evaluare nr. A.E.C. 73/ 12.02.2024, înregistrat la Primăria municipiului Constanța sub nr. 31288/13.02.2024, ce stabilește diferența de preț ca urmare a modificării reglementărilor și funcțiunilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, zona restaurant Dacia, în suprafață de 684 mp.

Trebuie menționat că în cadrul acestui teren, în 2022 a mai fost aprobat prin proiectul de hotărâre nr. 353.

În 2022, consilierii locali au aprobat raportul de evaluare nr.110183/25.05.2022 întocmit pentru terenul în suprafata de 684 mp din totalul de 4.867,46 mp, cu nr.cadastral 220150, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.4982/20.12.2002 încheiat cu municipiul Constanța și a Protocolului autentificat sub nr.5244/19.12.2011 încheiat între terți, situat în stațiunea Mamaia, zona Hotel/Restaurant Dacia Nord, ce a stabilit o diferență de preț în sumă de 250.109 euro fără TVA, ca urmare a solicitării și modificării reglementărilor și funcțiunilor urbanistice ale terenului din "teren sport' din cadrul destinației de "bar, grading, piscina acoperită, sală sport, beauty saloon, teren sport, piscină descoperită, sala, bar, separeuri cu umbrare și dușuri (parter), grup sanitar” în "construire imobil S+P+5etaje+etaj tehnic (etajul 5 format din duplex cu supanta) cu funcțiunea de locuințe colective, apartamente de vacanță și alimentație publică" conform certificatului de urbanism nr.2054/13.07.2020, cererii de aviz DGEF, fost DASOE și memoriului tehnic întocmit de SC Tehnoconsult Project SRL, înregistrat la Primăria municipiului Constanța cu nr.97995/09.05.2022 pentru suprafață teren=684 mp, POT:70%, CUT=2,98 raportat la UTR5, suprafață construită=485,65 mp, suprafață desfășurată totală=5.304,86 mp, regim de înălțime=P+5E+Etaj tehnic.

Hotel/Restaurant Dacia Nord lângă care se ridică investiția este actualul Bavaria Blue deținut de familia lui Ion Dumitrache, unul dintre liderii PSD Constanța.

Mama lui Cristi Borcea, Elena Borcea, prin firma M&A Turism Litoral SRL ridică un bloc de cinci etaje în Mamaia iar în 2021 APM Constanţa a decis că nu este necesară efectuarea evaluării asupra mediului.
 
Proiectul din Mamaia al Elenei Borcea

Proiectul prevede edificarea, pe amplasamentul situat în zona de sud a stațiunii Mamaia, în zona fostului restaurant Dacia Nord, a unui imobil P+5Etaje+Etaj tehnic (parterul și etajul 5 format din duplex cu supantă) cu funcțiunea de locuințe colective, apartamente de vacanță și alimentație publică. Imobilul va cuprinde 37 unități locative. Noul obiectiv se va realiza în intravilanul stațiunii Mamaia, o zona ce prezintă mare potențial turistic. În jur există mai multe structuri de primire cu funcțiuni de cazare turistică, agrement, servicii și alimentație publică, după cum arata memoriul depus la Agenția pentru Protecția Mediului în 2021.

Amplasamentul analizat, teren liber de construcții cu suprafața de 684 mp conform acte și măsurători cadastrale, situat în sudul stațiunii Mamaia, în zona restaurantului Dacia este proprietatea societății M&A Turism Litoral SRL, în baza înscrisurilor menționate în extrasul de carte funciară pentru informare nr. 220150. Zona este reglementată din punct de vedere urbanistic prin P.U.Z., aprobat cu HCL Constanta nr.121/24.05.2013. Conform certificatului de urbanism nr. 2054/13.07.2020, eliberat de Primăria Municipiului Constanța, destinaţia terenului conform PUZ aprobat cu HCL nr.121/24.05.2013, este de: cazare, alimentație publica, servicii, comert, terenul făcând parte din zona de reglementare - Zona A, UTR 5, PCT.3.

Față de cele menționate în certificatul de urbanism nr. 2054/13.07.2020, eliberat de Primăria Municipiului Constanța, proiectul a fost modificat în sensul renunțării la realizarea subsolului. Astfel, proiectul prevede edificarea pe amplasamentul analizat, a unui imobil P+5Etaje+Etaj tehnic (parterul și etajul 5 format din duplex cu supantă) cu funcțiunea de locuințe colective, apartamente de vacanță și alimentație publică. Imobilul propus va avea suprafață construită la sol de 485.65mp va include 37 unități locative. Locurile de parcare vor fi asigurate în parcarea existentă în vecinătatea amplasamentului, vezi secțiunea „documente”.
 
Despre M&A Turism Litoral SRL

M&A Turism Litoral SRL a fost fondată în 2011, cu sediul social în Olimp, municipiul Mangalia, la complex Muntenia. Elena Borcea, mama fostului acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, este asociată cu 90%, alături de Crimbo Gas 2000 SRL, cu o cotă parte de 10%.
Administratori este tot Elena Borcea.

Elena Borcea mai este asociată în Aqua Summer SRL, în Complexul Turistic International Doi Cocoși SRL, Crimbo Gas 2000 SRL, în Gaspeco L D SA, dar și în Transpeco Logistics Distributions SA și Geometrik Construction&Engineering SRL.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:


Primăria Constanța vinde două terenuri din municipiu. Când au loc licitațiile?

Ce se construiește Document. Cum va arăta blocul mamei lui Cristi Borcea din Mamaia
 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 216

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 290

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 271

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 413

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 448

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 471

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 429

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 447

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 341

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 567

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 601

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 455

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 440

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 771

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 379