Cât vor câştiga anul viitor angajaţii din Primăria Constanţa (document)

Consilierii locali municipali vor aproba în această săptămână salariile de bază din cadrul Primăriei Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la data de 1.01.2019.
 
Cel mai mare salariu la nivelul funcţionarilor Primăriei îl va avea secretarul Primăriei, Marcela Enache, respectiv un salariu de bază de 14.300 de lei. Urmează directorii generali, cu un salariu de bază de 12.658 de lei. La fel şi arhitectul-şef al Primăriei, Mihai Radu Vânturache.
 
Directorii generali adjuncţi şi cei executivi au un salariu de bază de 12.055 de lei, iar şeful de serviciu - 9.871 de lei. Şefii de birou au un salariu de bază de 9.213 lei. Precizăm că salariile de bază pentru funcţiile de conducere cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

Auditorii din Primăria Constanţa au un salariu de bază cuprins între 3.406 şi 6.064 de lei, consilierii, inspectorii şi poliţiştii locali au venituri cuprinse între 2.139 şi 5.717 lei, referenţii de specialitate, salarii de bază între 2.080 și 4.193 de lei, consilierii şi inspectorii de specialitate de la cabinetul primarului, 8.000 de lei, în timp ce angajaţii din birourile viceprimarilor vor avea un salariu de bază de 4.000 de lei.
 
Secretara-dactilograf e încadrată cu un salariu cuprins între 2.145 și 2.410 lei, casierul şi magazionerul au venituri de bază de 2.145 -2.665 de lei, iar psihologii câştigă de la 3.221 de lei până la 4.140 de lei pe lună.
 
La polul opus studiilor, muncitorii calificaţi au venituri de bază cuprinse între 2.400 și 2.690 de lei, în timp ce necalificaţii au salarii de bază cuprinse între 2.340 şi 2.390 de lei.

Proiectul de hotărâre de CLM are la bază prevederile hotărârii Guvernului nr. 937/22018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin care se stabileşte ca nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.080 de lei, iar prin excepţie, începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri alte adaosuri, se majorează de la 2.080 lei la 2.350 de lei lunar.

În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza lista funcţiilor şi a veniturilor salariale aferente din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la data de 1.01.2019.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1053

Indemnizație de hrană pentru angajații din Primăria Constanța. Cine sunt beneficiarii? (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1197

Horia Constantinescu lansează o provocare - „Toți cei ale căror familii au și alte surse de venit să doneze salariul obținut de la stat”!

15 Apr 2020 4612

Nereguli găsite la Primăria Negru Vodă. Angajaţii au fost puşi să dea înapoi măriri de salarii (document)

12 Feb 2020 3534

Primăria Constanţa. Cât au câştigat în septembrie angajaţii, primarul, viceprimarii şi cei cu funcţii de conducere? (document)

01 Oct 2018 6180

De la cine cumpără Primăria Constanţa aplicaţii informatice

15 May 2018 1996

Şefa ISJ Constanţa, Gabriela Bucovală, despre salariile profesorilor

07 Dec 2016 3497

UPDATE 3 Iată diferența la salarii Constanța-Ploiești Protest RATC, astăzi, în fața Primăriei Constanța (galerie foto+video)

02 Sep 2016 7245

Editorial Constanţa, între ieri şi azi

29 Jul 2016 5597

UPDATE 1 Mai mulţi profesori i-au scris primarului Cristian Radu - „Ceea ce vă cerem nu este un cadou. Este un drept obținut în instanță“

16 Dec 2015 2046

Profit cu trei angajaţi Jumătate dintre veniturile ECOSAL - salarii şi indemnizaţii!? (document)

26 Nov 2015 2645

Să tot lucrezi la Primăria Constanţa! Municipaliatea dispune de plafon pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici

25 Jul 2015 2930

Protest la adresa Guvernului Ponta Angajaţii lui Mazăre se revoltă împotriva şefilor pe linie de partid ai primarului (document+galerie foto)

29 Jan 2015 3802