Chirila - fruntas, Adi Sponte - codas

deschidere.jpgCei doi responsabili pe colegiile 4 şi 3 au reuşit să atragă, în urma scrutinului din 7 iunie, 38,8%, respectiv 16,8% din opţiunile electoratului

Procentajul obţinut de PD-L Constanţa la alegerile de acum câteva zile va fi analizat săptămâna viitoare, responsabilii pe fiecare din cele zece colegii şi cei desemnaţi pe fiecare localitate din judeţ urmând a-şi justifica munca şi rezultatele înregistrate. Surpriza plăcută pe care democrat-liberalii constănţeni au făcut-o conducerii centrale la alegerile de acum câteva zile pare a fi dat un suflu nou organizaţiei de la malul mării. 

Prezent, în urmă cu două zile, la şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, de analiză la cald a rezultatelor obţinute de democrat-liberali la nivel naţional, Mircea Banias, preşedintele organizaţiei PD-L Constanţa şi şef de campanie la europarlamentare, a susţinut că a primit numai cuvinte de laudă din partea conducerii pentru saltul în clasamentul rezultatelor. „Am fost felicitaţi pentru procentajul obţinut de partid - mult mai bun decât cel de la locale - şi de Elena Băsescu".

mircea_banias_04.jpgCâte un PD-L-ist responsabil pe localitate

Potrivit statisticii întocmite de organizaţia judeţeană a PD-L Constanţa pe cele zece colegii uninominale, în urma numărării în paralel a voturilor, cel mai bun procentaj a fost obţinut în Colegiul 4, unde responsabil fusese desemnat deputatul Constantin Chirilă - 38,8%, iar cel mai mic, în Colegiul 3 - 16,8%, care s-a aflat în „grija" lui Adrian Sponte. Democrat-liberalii constănţeni şi-au desemnat la începutul campaniei electorale câte un responsabil pentru fiecare din cele 10 colegii, dar şi câte unul pentru fiecare din cele 70 de localităţi din judeţ. Cei patru parlamentari ai PD-L au răspuns de colegiile pe care le au în subordine, respectiv Colegiul 4 -Constantin Chirilă,  5 - Zanfir Iorguş şi 10 - Maria Stavrositu, iar pentru Colegiul 1 - Ionel Manafu, 2 - Şenol Zevri, 3 - Adrian Sponte, 6 - Gigi Chiru, 7 - Florin Mitroi, 8 - Vicenţiu Petrescu, iar pe Colegiul 9 - Mircea Banias. Pedeliştii au obţinut voturile a peste 30% dintre alegători şi în colegiile 5 (31,9%), 7 (33,2%), 9 (30,6%) şi 10 (30,7%).

Potrivit declaraţiilor liderului judeţean al PD-L, în şedinţa biroului Permanent Judeţean de vineri, se vor strânge toate datele de la toţi responsabilii din colegii şi localităţi, iar săptămâna viitoare se va face o analiză completă şi amănunţită. „În BPJ se vor desemna persoanele care se vor ocupa de procesarea acestor date, iar cei cu rezultate mai slabe vor da socoteală", a conchis Banias.

{mos_ri:Chirila,Sponte}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ana

24 Jul, 2009 16:17

Sponte este cel mai bun

ana

02 Jul, 2009 02:56

Tot la Navodari este cel mai bun Sponte

Anghelescu

18 Jun, 2009 22:29

de ce ati sters comentariul ???? nu va convine aprecierea pt Adrian Sponte ???? Cati au muncit cat el ???? pt un colegiu al PSD , a facut un rezultat super ! ce invidiosi !!!!!!!!

Anghelescu

18 Jun, 2009 22:24

Cata rautate sa loviti mereu in Adrian Sponte ! inseamna ca este un pericol REAL pt voi , altfel nu ati fi asa patimasi ! Iar v-ati incins ? In valuri e racoare , ce ziceti ???????????

Kleenex

11 Jun, 2009 20:41

faptul ce deranjeaza de fapt e ca Sponte, in realitate a obtinut un rezultat mult peste asteptari. Si asta din doua motive: 1. in colegiul de care a fost responsabil toti primarii apartin de PSD. Acestia, in obisnuita nesimtire pesedista, au pompat bani in diferite evenimente ("Cupa Marii Negre" - o gaselnita de competitie folosita exclusiv in scopuri electorale, impartirea de bani si rechizite la scoli - culmea, rechizite la sfarsit de an scolar, organizarea de banchete gratuite pentru absolventi, predici cu dedicatie in biserici etc.). Adrian Spone a fost singurul oponent al pesedeilor, care s-a facut vizibil in timpul campaniei. Restul, inclusiv din celelalte partide, au coordonat campania probabil dintr-un birou comod cu aer conditionat din centrul orasului. 2. pe de alta parte Spone s-a ocupat si de campania pentru EBA pe judetul Constanta. Ce rezultate a obtinut??? SPONTE A OBTINUT LOCUL 4 PE TARA dintre toate organizatiile judetene plus municipiul Bucuresti. Din pacate, se pare ca scorul surprinzator de mare obtinut de Sponte i-a creat adversari in propriul partid. Multi il vad ca pe un posibil contracandidat pe viitor in propriul partid. Tanarul Sponte a adus un plus de vigoare PDL-ului si multi il vad de pe acum ca pe o speranta peste 3 ani in lupta contra lui Mazare la Primaria Constantei.

Titel

11 Jun, 2009 14:58

Este deja a 2-a oara cand Sponte obtine un rezultat cu muuuul sub cel al Partidului. Cred ca a venit momentul sa lase pe cineva mai capabil in locul lui. Tineri si tinere capabile avem destui la partid si in Constanta!

adryana

11 Jun, 2009 14:26

Poate ar trebui sa-si vada fiecare de treaba lui si sa nu mai arunce cu noroi in persoane care incearca sa faca ceva pentru noi.Interesati-va mai bine cine au fost responsabilii,18 la numar pentru colegiul 3,Adrian fiind doar cu numele.Putini dintre noi mai indraznim sa luptam pentru un scop in care credem.Consider ca macar pentru acest lucru ar trebui sa-i RESPECTAM.NU TE LASA PRADA VULTURILOR,TINE-O TOT ASA ADRIAN!

aeonn

11 Jun, 2009 14:25

nu credeti ca e vremea sa incetati cu astfel de invective la adresa dlui Adrian Sponte??!! fi-ti realisti si recunoasteti ca de acel colegiu care i s-a dat acestui tanar, au fugit atat dl Manafu cat si dl Chirila, constienti fiind ca acea zona este rosie, din 18 primarii 16 sunt psd-iste, si ca sansele lor de izbanda sunt elage cu 0...asa ca s-a gasit un om de sacrificiu, in pers dlui Adrian Sponte, care in ciuda bagatelizarii voastre, a reusit sa scada proncentajul PSD-ului de la 60t aveau in toamna la 44% acum....asa ca incercati sa apreciati munca si sarguinta acestui tanar care prin implicarea sa alaturi de echipa de tineret a adus un scor bun si altor colegii!

Magda

11 Jun, 2009 14:11

EROARE IMENSA a PDL!Adrian Sponte trebuie sa candideze si sa raspunda de Colegiul 1 unde isi are domiciliul.Ce treaba are el cu Cernavoda care e pe locul 4 ca partid in oras sau cu Ostrov unde PDL-ul are 5%?

costin

11 Jun, 2009 14:00

titulul n-are nici o legatura cu articolul, mai multa inspiratie data viitoare

anna

11 Jun, 2009 13:59

daca doriti rezulttate echitabile ..propun un schimb intre colegiul dlui sponte adrian si colegiul dnei stavrositu....sa vedem atunci rezultate masurabile ....doamna draga,faceti ceva mai constructiv si nu mai pierdeti timpul vorbind urat de domnul Sponte care nu face altceva decat sa munceasca pt partid

TIMUR

11 Jun, 2009 12:50

machidonii astia ne acapreaza cu totul . mai e unul care construieste in nestire langa GEAMIA HUNCHIAR , IL CHEAMA SORIN MOCIANU si cu frasu Hristu vor sa distruga un monument de arh al orasului . tantarii sa-i pleznim pe toti

spontetel

11 Jun, 2009 12:10

cu 16 la suta mai bine se ascunde in munti. este o rusine. numai ca el este nerusinat....

BagaciosMic

11 Jun, 2009 09:25

Si totusi bah Oano, cele mai multe voturi au venit din partea Colegiului 10. Uau! Asta stiai ,,minunato'? Dar tu in loc sa vezi cine a adus cele mai multe voturi pentru candidati, stai si s**i sosetele lui Sponte.

DEDICAT SPECIAL LUI ADRIAN SPONTE !!! MULTUMIM, in special, dnei deputat!

10 Jun, 2009 23:52

este tendentios titlul si articolul!IORGUS si STAVROSITU MARIA au pierdut la acestte alegeri procente importante pe colegiul lor, de la 35 la 30%. in colegiul 3 adrian sponte a crescut cu 2 procente. cine zice ca e codas?MARIA STAVROSITU?

Oana

10 Jun, 2009 23:45

este tendentios titlul si articolul!STAVROSITU MARIA au pierdut la acestte alegeri procente importante pe colegiul lor, de la 35 la 30%. in colegiul 3 adrian sponte a crescut cu 2 procente. cine zice ca e codas?MARIA STAVROSITU?

I-Oana

10 Jun, 2009 23:19

Comentariul a fost sters pentru nerespectarea "regulilor pentru postarea comentariilor".

Dapix basileios

10 Jun, 2009 22:56

Comentariul a fost sters pentru nerespectarea "regulilor pentru postarea comentariilor".

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 191

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 646

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 911

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1190

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1477

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 930

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 743

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 578

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 798

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 667

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 949

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 601

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 724

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 739