Deschidere editie

#citeșteDobrogea Construirea Gării Constanța, în urmă cu șase decenii, a necesitat demolarea a zeci de case englezești (galerie foto 1960)

  • Orașul celor patru gări: Gara Veche, Gara Mamaia, Gara Maritimă şi noua Gară CFR
  • Theonic Săvulescu, arhitectul unor monumentale clădiri

Flancată astăzi de două corpuri noi, construite în formă de scoică, vechea clădire a Gării din Constanța a sărbătorit recent șase decenii de la inaugurare (15 mai 1960, deși, conform wikipedia, ar fi 20 mai 1960).

Și dacă astăzi arată precum un mini „mall” părăsit, ca urmare a unei nefericite investiții de circa 9 milioane de euro, prin care Regionala CFR spera să dea lovitura închiriind spațiile create, Gara Constanța reprezintă una dintre cele mai importante gări din România și cea mai importantă de pe litoralul românesc al Mării Negre, tranzitată în perioada estivală de sute de mii de turiști.
Constanţa este singurul oraş din ţară care a avut în ultimul secol patru gări. Gara Veche, Gara Mamaia, Gara Maritimă şi noua Gară CFR.
Situată pe magistrala feroviară 800, actuala gară Constanţa, cu o suprafaţă de 6.000 mp, a fost inaugurată la 15 mai 1960, când se împlineau 100 de ani de la construirea primei gări a oraşului.
Şirul de 13 case din faţa Gării de călători dispare abia în vara anului 1930, când se face un parc. Alte case engleze vor fi demolate odată cu Gara sau imediat după, adică in 1960-62, tot atunci dispărând casele din zona Triaj, unde se construieşte noua Gară a Constanţei (cea de azi)... Au mai rămas totuşi şi azi (1999) case engleze, folosite încă, pe care le voi descrie aici, ca atare”, scrie Marian Moise, fost director la Administrația Financiară a municipiului Constanța, în cartea „Constanța Veche” (2001).
 

Arhitect Theonic Săvulescu a oferit un nou tip de monumentalitate

În anul 1860 s-a deschis calea ferată Cernavodă-Constanța, construită de o firmă britanică. Gara Constanța-pasageri se afla atunci pe actualul amplasament al Parcului arheologic, o linie ferată deservind portul și gara maritimă; altă linie construită ulterior deservea Mamaia (traseul ei fiind actualul Bd. Mamaia). Gara actuală a fost terminată în anul 1960.
Cu un stil modernist și monumental, proiectul gării Constanța a fost realizat de arhitect Theonic Săvulescu (1907 – 1976) în colaborare cu inginerul Dan Ghiocel (I.C.I-C.F Bucureşti), în stilul arhitecturii raţionale practicat în anii ’60, gara din Constanţa oferind un nou tip de monumentalitate.
Absolvent al Școlii de Arhitectură din București, Theonic Săvulescu avea să devină arhitect al Căilor Ferate. El proiectase Palatul Ministerului Transporturilor, împreunǎ cu Duiliu Marcu, St. Cǎlugǎreanu şi P. Em. Miclescu, la care a început sǎ lucreze în 1937. Tot împreună cu Duiliu Marcu, Theonic Săvulescu realizează monumentala clădire în stil art deco a Palatului CFR, inspirat de clădiri similare de pe continentul nord-american.

Revenind la arhitectura Gării Constanța, se remarcă prin cupola autoportantă din beton care acoperă un spațiu mare, conferind un stil modern. Copertina exterioară realizează o inspirată conectare cu spațiul urban învecinat. Corpul central al clădirii este situat la capătul bulevardului Ferdinand într-un spațiu care îi scoate în valoare arhitectura, dar si permite un acces facil al călătorilor.

Construcția gării pe alt amplasament a permis dezvoltarea urbană în punctele aglomerate din municipiu.
Calea ferată interoperabilă care trece prin gara Constanța este magistrala 800: București-Fetești-Medgidia-Constanța-Mangalia. Trenurile de pasageri care tranzitează această gară aparțin CFR și firmei „Regio Trans”.

Prin Gara Constanța trec zilnic aproximativ 40 de trenuri de călători în perioada de sezon. Orașul Constanța este astfel conectat cu cele mai multe orașe din România, cum ar fi București, Ploiești, Buzău, Iași, Suceava, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj Timisoara și altele.
Prin gara Constanța nu trec trenuri de marfă, acestea fiind utilizate în gara de tranzit și triaj „Palas” și în port. Din gara Constanța pleacă trenurile personale care deservesc localitățile și stațiunile de pe litoralul Mării Negre: Agigea, Eforie nord și sud, Tuzla, Costinești, haltele Tatlageac, Plopilor și Comorova care deservesc stațiunile balneo-climaterice „Olimp”, „Neptun”, „Jupiter”, „Aurora”, „Venus” și „Saturn”, și orașul Mangalia (cap de linie).


Sursa foto: https://arhiva.uniuneaarhitectilor.ro/a-1650/gara-vedere-de-ansamblu


Sursa text: aifr.ro



Citește și:

#scrieDobrogea Călătorii de altădată - Gara Constanța


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dobrogea în anii 1938-1939 (II) – Municipiul Constanța, regulile de la plaja Mamaia și primarul Nicolau

06 Jun 2020 1149

Dobrogea în anii 1938-1939 (I). Orașul Balcic și primarul său ardelean

04 Jun 2020 2387

#citeșteDobrogea Genghiz Daggî - „El a avut Crimeea mereu în fața ochilor săi”

03 Jun 2020 1883

Relațiile cu Ungaria și cu Bulgaria după Marele Război, recunoașterea noilor frontiere și percepția evenimentelor în Dobrogea (galerie foto)

03 Jun 2020 2281

#citeșteDobrogea Constanța, ultima gazdă a Romanovilor

01 Jun 2020 1227

#DobrogeaDigitala – „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească” Un secol de la înființarea școlii navale în Constanța. Sărbătoarea Liceului Tehnologic „C.A. Rosetti”

01 Jun 2020 1965

#citeșteDobrogea Radu Ciorei, poetul absolut al baghetei

28 May 2020 2166

Așezările dobrogene după anul 1878

27 May 2020 2042

Dobrogea în anul 1925 (IV). Sărbătorile legale, parlamentarii și consulii străini

26 May 2020 2015

#citeșteDobrogea „Ce mult te-am iubit”, Mitică Lupu!

25 May 2020 2154

Dobrogea în anul 1925 (III) - Patrimoniu și viață economică

23 May 2020 1451

#citeșteDobrogea Marius Oprea sau despre poezia istoriei

22 May 2020 1355

#citeșteDobrogea Jean Bart, la timona „candidei nave cu pânzele desfăcute”

12 May 2020 1892

#citeşteDobrogea Asan Sabri Ayvazov, promotor al alfabetului latin

06 May 2020 565

#citeşteDobrogea Apa cea dulce a Crimeii

28 Apr 2020 1863