Cum suportă parlamentarii ideea reducerii cheltuielilor De la vom sta prin Gara de Nord sau ne vom muta în rulotă până la cumpărarea unui hotel (galerie foto)

01_mandate.jpgNoii parlamentari constănţeni au participat, ieri, la ceremonia de înmânare a certificatelor doveditoare ale alegerii deputaţilor şi senatorilor din colegiile uninominale din judeţ.

Evenimentul a avut loc în sala Remus Opreanu a Prefecturii Constanţa, în prezenţa preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Andreea Stoianoglo, dar şi a prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu a fost şi el prezent la înmânarea mandatelor. Acesta a precizat că toţi parlamentarii au obligaţia faţă de cetăţeni să sprijine proiectele şi programele judeţului Constanţa şi să vină cu noi proiecte pentru dezvoltarea judeţului.

Mai serioşi, mai - peste noapte - importanţi şi, poate, mai greu abordabili, dar şi la fel de infatuaţi (o parte dintre ei, ce-i drept), cei 20 de parlamentari constănţeni şi-au ridicat, ieri, certificatele doveditoare. De la acţiune au lipsit deputaţii Cristina Dumitrache (Colegiul 3), Andrei Răzvan Condurăţeanu (Colegiul 3) - absenţa acestuia fiind motivată prin starea de sănătate, Victor Manea (Colegiul 5), Manuela Mitrea (Colegiul 8), Remus Cernea (Colegiul 9) şi senatorul Christian Gigi Chiru. Pe ultima sută de metri a ajuns şi deputatul Colegiului 2, liberalul Mihai Lupu.

Dincolo de încântarea preluării fie a primului, fie a unui nou mandat în Parlamentul României, a fost interesant să aflăm cum anume văd deputaţii şi senatorii constănţeni posibilitatea de a locui, în Bucureşti, pe banii lor, şi nu pe bani publici şi, în general, ce părere au despre reducerea cheltuielilor. Asta în contextul în care premierul Victor Ponta a anunţat, în urmă cu câteva zile, că bugetul Parlamentului rămâne neschimbat în 2013, în pofida suplimentării mandatelor parlamentare cu peste 100.

Stau în rulotă dacă e nevoie"

Aşadar, sunt sau nu dispuşi senatorii şi deputaţii de Constanţa să scutească bugetul de stat de la plata cheltuielilor de cazare?!?

Deputatul Colegiului 10, democrat liberalul Florin Gheorghe, a declarat că este dispus să îşi asigure cazarea în Bucureşti, fără a deconta niciun leu. Parlamentarul ARD susţine că poate să locuiască la naşul său şi, de asemenea, că nici de maşină de la Parlament nu va avea nevoie. Poate, susţine deputatul Colegiului 10, de bani de benzină de la Parlament.

Deputatul Colegiului 6, social democratul Eduard Martin a declarat, la rândul său, că „vom asista la o reducere drastică a cheltuielilor parlamentarilor", dar că este convins de faptul că „sumele lunare pentru cazare, chiar dacă vor fi de trei ori mai mici decât au fost până acum, vor fi asigurate".

Nici deputatul Colegiului 9, Dănuţ Culeţu, nu crede că se va ajunge în situaţia în care parlamentarii vor fi nevoiţi să-şi asigure pe cont propriu cazarea în capitală. Cu toate acestea, noul parlamentar de Constanţa a explicat: „Anul 2013 va fi teribil de greu. Cuvântul de ordine va trebui să fie prudenţa. Dacă prin realizarea acestei economii (n.r. - parlamentarii să se cazeze pe cont propriu) se vor realiza economii reale, sigur că sunt de acord să-mi plătesc cazarea fără ezitare".

Ceva mai curajos în declaraţii, senatorul Nicolae Moga a declarat, fără reţinere, că nu are nevoie de bani pentru cazare şi că, dacă va fi nevoie, se va caza într-o... rulotă. „Stau în rulotă, dacă e nevoie".

Din hoteluri de 5 stele, Haşotti îşi trimite colegii în Gara de Nord

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, câştigător cu susţinerea USL a unui nou mandat în Colegiul 1 Senat, vine şi el, în contextul reducerii cheltuielilor cu parlamentarii, cu o propunere, cum altfel, dacă nu una, demnă de un ministru al Culturii, desigur un ministru al zilelor noastre. Ce susţine mai precis Haşotti? Că parlamentarii cu posibilităţi financiare reduse pot eventual să doarmă prin... Gara de Nord! „Poate că este bine ca să nu se plătescă nici cazarea, nici transportul, nici nimic. Cazarea fiecare să şi-o rezolve, eventual cei care au posibilităţi mai puţine - să doarmă prin Gara de Nord", a declarat senatorul. Revenind la sentimente mai bune faţă de colegii săi, Haşotti s-a răzgândit în privinţa cazării, afirmând că bugetul Senatului şi al Camerei va fi acelaşi ca şi până acum, menţionând că se vor reduce o serie de cheltuieli care să permită salarizarea, cazarea şi sumele forfetare pentru ceilalţi parlamentari. Ministrul a dat şi o explicaţie în privinţa creşterii numărului de parlamentari. „Numărul de parlamentari s-a dublat pentru că legea este proastă, pentru Băsescu şi PDL-ul au venit cu această marotă care iată cât rău a făcut. Judeţul Constanţa în loc să aibă 14 deputaţi are 20 şi aceasta din cauza lui Băsescu şi a PDL-ului. USL a făcut propunere pentru ca să există o lege electorală cu 330 de parlamentari cu 2 camere, aleşi uninominali, dar decizia a fost atacată la Curtea Constituţională unde s-a primit ordin să se declare neconstituţională această lege, aşa încât numărul mare de parlamentari se datorează domnului Băsescu şi PDL-ului", a explicat ministrul Culturii şi senatorul Puiu Haşotti.

Mai există o speranţă: Parlamentul ar putea cumpăra un... hotel

Cum se mai poate rezolva problema cazării am aflat tot de la ministrul Haşotti. Parlamentarii ar putea sta în gazdă sau Parlamentul ar putea cumpăra un... hotel. Cine vor fi cei afectaţi de reducerea cheltuielilor? Haşotti se gândeşte la angajaţi şi la posibile... disponibilizări. „Reducerea cheltuielilor ne va afecta pe toţi. Se va reduce probabil din personalul Senatului, se vor face economii, dar să vedem unde, cum şi în ce fel. Poate cu cazarea se va rezolva într-un fel - se va cumpăra un hotel sau cu toţii vom fi obligaţi să stăm la gazde, dar aici nu va fi o reducere consistentă. Deplasările în străinătate vor fi mai puţine deşi diplomaţia parlamentară are un rol foarte important. Dar dacă domnul Băsescu şi PDL-ul au găsit de cuviinţă să avem această lege aberantă care a condus la creşterea numărului de parlamentari atunci asta este", a conchis Haşotti.

Dragomir: Nu aş tăia din banii angajaţilor"

Gheorghe Dragomir susţine că se pot face economi prin reducerea cheltuielilor inutile. „În primul rând nu stau la hotel, aşa că nu mă deranjează dacă această situaţie se va generaliza şi vor trebui şi ceilalţi parlamentari să stea pe bani mai puţini. Nu aş tăia din banii salariaţilor, deci nu voi tăia din banii lor. Se pot face alte economii de la deplasările în străinătate care multe dintre ele sunt contraproductive. Cred că putem cheltui mai puţin pe protocol şi alte cheltuieli care nu produc efecte şi atunci lucrările vor merge bine. Am mai trecut prin tăieri salariale, eu nu am tăiat nici atunci salariile angajaţilor noştri de la cabinet pentru că şi aşa sunt salariile mici", a declarat Gheorghe Dragomir, câştigătorul unui mandat pe Colegiul 1 Camera Deputaţilor.

Vasiliev propune eliminarea salariilor parlamentarilor

Marian Vasiliev, senator în Colegiul 2, a precizat că dacă se va ajunge la eliminarea salariilor plătite parlamentarilor se va pune în aplicare o propunere a PP-DD. „Există o propunere a partidului care priveşte chiar anularea salariilor parlamentarilor. Deci dacă mâine se înjumătăţesc salariile parlamentarilor sau chiar nu se mai dau deloc înseamnă că deja putem în aplicare programul PP-DD. Probabil cazarea va rămâne singura plată pentru că până la urmă prestăm o activitate în interes colectiv", a explicat Marian Vasiliev. Marian Vasiliev exclude ideea cazării în hoteluri de 5 stele. „Mi se pare normal să-şi găsească fiecare cazare pentru că comunitatea îţi plăteşte o utilitate, dar nu lux. Dacă vrei lux, luxul se suportă din buzunarul propriu", a menţionat Vasiliev.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

emy

15 Dec, 2012 09:36

Ideile exprimate sunt bune,dar oare se vor si realiza?.Sa-i vedem mai tarziu ,in timp, daca vor si sustine aceste idei. Eu ca si salariat daca merg in deplasare mi se acorda 30 de lei/zi si cazare la un hotel de maxim 3 stele.Daca vreau la un hotel de o categ. superioara,achit plusul dar decontarea se face numai pentru un hotel de max.trei stele.si 30 de lei/zi. De ce aceste reguli(legi) nu se aplica si in cazul alesilor ?

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 714

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 593

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1327

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1000

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 785

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 623

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 831

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 702

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1029

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 622

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749