Primăria Constanţa vrea să recupereze cheltuieli de judecată de la unul dintre personajele celebre din Dosarul Retrocedărilor


Primăria Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, în calitate de reclamanţi, au înregistrat dosarul 25814/212/2019, având ca obiect „pretenţii”, împotriva lui Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, unul dintre personajele celebre din Dosarul Retrocedărilor.

Potrivit Biroului de presă al municipalităţii, Primăria vrea să recupereze de la omul de afaceri cheltuieli de judecată în valoare de 600 de lei, într-un dosar în care Cocăneanu a pierdut procesul.

Precizăm că, în acest moment, pe rolul Judecătoriei şi al Tribunalului Constanţa mai există încă patru dosare având ca părţi - Municipiul Constanţa şi pe Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu. Este vorba despre dosarele: 4305/118/2016, 6593/118/2018, 6594/118/2019, şi 9913/212/2019.

Reamintim că, prin dispoziţia nr. 3694 din 5 noiembrie 2002, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a dispus restituirea unor noi terenuri în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia către Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu, cel mai cunoscut caz în situaţia de faţă fiind cel al terenului pe care s-a ridicat ulterior parcul de distracţii Aqua Magic.
Aşa cum se arată în dispoziţia amintită mai sus, Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a solicitat, prin trei notificări, restituirea în natură a terenului situat în municipiul Constanţa, Km 5, lotul mare 30. Cele trei notificări au fost conexate, soluţionarea lor făcându-se în mod unitar.

Astfel că, potrivit aceluiaşi document, solicitarea lui Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a fost aprobată parţial, admiţându-se cererea de restituire în natură a suprafeţei de 24.440 mp (loc pe loc), precum şi „cererea prin atribuirea în compensare a suprafeţei totale de 117.480 mp (în valoare de 2.800.617 USD)“.



Iată şi suprafeţele care date în compensare, aşa cum sunt ele menţionate în dispoziţia de primar: teren liber, zona Perla - 14.900 mp (298.000 USD), teren Mangaliei - 5.302 mp (106.040 USD), teren situat în zona spital - 1.500 mp (127.500 USD), Mamaia / Unirii - 1.737,44 mp (147.682 USD), Baba - Novac - 31.873,73 mp (573.727 USD), teren liber - 8.307,8 mp (74.770 USD), Gara CFR - 6.020,39 mp (722.417 USD), teren situat în zona Metropol - 1.323 mp (79.380 USD), teren situat în zona Metropol - 2.205 mp (132.300 USD), teren situat în zona Metropol - 3.528 mp (211.680 USD), teren situat în zona Metropol - 1.044 mp (62.640 USD), teren zona Faleză Nord - 1.500 mp (135.000 USD), teren situat pe str. Mihai Eminescu - 835,17 mp (129.451 USD), valoarea totală a acestor terenuri fiind de 2.800.617 dolari. „Pentru diferenţa de teren din Lotul mare 30, cererea se respinge, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege“, se mai precizează în aceeaşi dispoziţie de primar.

Vă reamintim că, pe 8 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărârea nr. 32/07.02.2019, în dosarul penal nr. 6536/2/2008, denumit generic Dosarul Retrocedărilor, prin care instanţa a dispus desfiinţarea totala sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri.

Totodată, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul respectivului dosar, în sensul revenirii unor terenuri (aproximativ 300, unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Constanţa.

 
Citeşte şi:
 
Constanţa retrocedată Ce terenuri evaluate la aproape 3 milioane de dolari au ajuns la Constantin Cocăneanu (document)
 
Ce vrăji a făcut Consiliul Local în ultima şedinţă Ping-pong cu terenurile Constanţei între Mazăre şi Cocăneanu (documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

sergiu comanita

22 Sep, 2019 22:50

unul din putinele si rare articole de ziar fundamentate pe adevaruri juridice ....in sfirsit presa scrie si ne informeaza ???? nu pe mine , evident......cititorii fara studii juridice......bravo Lavinia Siclitaru !!!!!

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Dobromir

19 May 2024 129

Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Dobromir. Iată soluția pe scurt a magistraților

18 May 2024 372

Justiție Constanța. Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Băneasa

14 May 2024 563

Justitie Constanța Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Castelu, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

13 May 2024 1014

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 371

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 1016

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 754

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1736

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 815

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 483

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 493

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 616

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1753

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 400

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 443