08 Mar, 2017 00:00
13176
Revenind la contractul de locaţiune, suprafaţa supusă contractului de locaţiune încheiat între SPIT şi SC Follow Me SRL este de 1.471,91 mp, din care terasă de 205,88 mp. Interesant este faptul că imobilul deţinut de afaceristul Ionuţ Barbu nu era, cel puţin la momentul achiziţionării, finalizat. Potrivit Cărţii Funciare a imobilului nr. 201991, sediul administrativ avea închideri de 90% şi finisaje de 70%, ceea ce a permis viitoare lucrări de modificare, modernizare şi reabilitare a clădirii de pe Sulmona nr. 22. Să fi premeditat acest lucru viitorul chiriaş, adică SPIT şi Virginia Uzun, tocmai pentru a atribui câteva contracte interesante unor „colaboratori“?
Ne putem permite a specula acest lucru, din moment ce contractul de locaţiune a fost încheiat în noiembrie 2008, iar pe 28 ianuarie 2009 se atribuie contractul cu numărul B 171507, pentru lucrări de reparaţii capitale la imobilul de pe Sulmona 22 (vezi secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa).
Cu toate că au fost primite două oferte, câştigătoare este declarată firma SC Ecserv Interprod SRL, din Constanţa, care a oferit preţul cel mai mic - 215.638 de lei fără TVA, respectiv 54.110 euro fără TVA. Iniţial, în invitaţia de participare pentru procedura de achiziţie, serviciul condus de Virginia Uzun pusese la bătaie nu mai puţin de 320.000 de lei fără TVA.
Concomitent cu cele trei contracte prezentate mai sus, SC Ecserv Interprod SRL reuşeşte să se impună în faţa altor patru competitori şi câştigă lucrări de modificare şi modernizare imobil şi pentru sediul SPIT din Palazu Mare. Invitaţia de participare pentru această atribuire a fost lansată pe 3.12.2008, s-au primit cinci oferte, iar câştigătoare a fost declarată societatea mai sus menţionată, cu o ofertă de preţ de 38,506 lei fără TVA, aproximativ 10.000 de euro fără TVA, încasaţi de Schmilevschi pentru lucrările prestate (vezi secţiunea „Documente“).
Facem precizarea că vom solicita SPIT să ne pună la dispoziţie procesele-verbale de selecţie a ofertelor şi raportul procedurii privind atribuirea contractelor mai sus menţionate, precum şi numele societăţilor descalificate în cadrul procedurilor de atribuire.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Ecserv Interprod SRL s-a înfiinţat în prima lună a anului 2002, are sediul social în municipiul Constanţa şi un capital social de 10.200 de lei. Asociaţii firmei sunt: Claudiu Sintea Mihăiţă - cotă de participare 50% şi Eduard Schmilevschi - care deţine un număr egal de părţi sociale. Acesta din urmă este şi administratorul societăţii. Domeniul de activitate al firmei constă în lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Fără nicio notă tendenţioasă, trebuie să precizăm că Eduard Schmilevschi nu este doar un om de afaceri de succes, ci şi un personaj monden, care frecventează petrecerile şi reuniunile „Fan Clubului Tomiris“, format în jurul „mamei turismului litoral“, Corina Martin.
Părinţii şefei SPIT gestionează mai multe afaceri. În susţinerea teoriei că Schmilevschi era un vechi colaborator al familiei Ştefănică-Uzun, precizăm, deocamdată, faptul că Valentina Ştefănică, mama Virginiei, şi Eduard Schmilevschi au fondat la momentul august 2004 o societate comercială - Casa VEM SRL -, potrivit Monitorului Oficial nr. 2821/2004. Cel de-al treilea asociat era Manuel Galiceanu. Mama Virginiei Ştefănică avea la momentul înfiinţării firmei şi calitatea de administrator. Sediul social al firmei a fost declarat în Eforie Sud, iar obiectul de activitate viza construcţii de clădiri sau părţi ale acestora. În zilele noastre, cei trei s-au retras din societatea care îi aparţine acum lui Costin Ţigău, iar sediul a fost mutat la Agigea.
Cu amănunte despre afacerile familiilor Ştefănică şi Uzun vom reveni într-o ediţie viitoare.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
08 Mar, 2017 11:02
De ce nu este data afara,doamna UZUN???Raspuns:deoarece a fost numita de Mazare...