Ședinţă cu forțele de ordine și cu susținătorii candidaților la ușă! PSD Constanța și-a stabilit listele pentru Parlament. Astăzi pot fi modificate la Centru

  • Timp de trei ore, social-democrații constănțeni au discutat în Biroul Permanent Județean pe marginea propunerilor pentru parlamentare
  • Pe primul loc la Senat se află președintele organizației Felix Stroe iar vicepreședintele Horia Țuțuianu deschide lista la Camera Deputaților
  • Cu această listă, Stroe merge astăzi la București
  • Ultimul cuvânt îl va avea conducerea centrală a PSD, lucru de înțeles chiar de liderul organizației județene
  • Zeci de membri de la municipiu au pichetat sediul în care s-a desfășurat BPJ
  • Cu puțin timp înainte de terminarea ședinței, echipaje de polițiști și jandarmi au ajuns la sediul PSD
 
Timp de trei ore, social-democrații constănțeni au discutat în Biroul Permanent Județean pe marginea propunerilor pentru parlamentare.
Într-un final, președintele organizației, Felix Stroe a ieșit și le-a făcut publice. Iată-le:

La Senat:
  1. Stroe Felix
  2. Brăiloiu Liviu
  3. Georgescu Dan
  4. Mihu Ștefan
  5. Gâju Mariana
  6. Manta Gheorghe
  7. Iacobici Gabriela

La Camera Deputaților:
  1. Țuțuianu Horia
  2. Cristina Dumitrache 
  3. Decebal Făgădău
  4. Lucian Lungoci
  5. George Vișan
  6. Radu Babuș
  7. Tănase Nicolae (președintele PSD Mangalia)
  8. Cojoc Marioara (președintele OFSD Constanța Municipiu)
  9. Soare Mihai
  10. Vlădescu Luminița
  11. Gârea Silviu
  12. Adriana Gheorghe
  13. Chelaru Florin

Despre componența listelor, președintele organizației, Felix Stroe a avut o singură explicație: “Sunt oameni reprezentativi, care vor face campanie. Este normal ca această listă să fie și un instrument prin care să atragem voturile celor cărora ne adresăm”.
Cu această listă, Stroe merge astăzi la București. Ultimul cuvânt îl va avea conducerea centrală a PSD, lucru de înțeles chiar de liderul organizației județene.
Cu alte cuvinte, listele se pot schimba, locurile eligibile pot fi devansate, inclusiv de posibili candidați impuși de la centru, așa cum este tradiția la PSD.

Zeci de membri de la municipiu au pichetat sediul în care s-a desfășurat BPJ

 

Peste 50 de persoane, toate membre ale organizației municipale au pichetat timp de două ore, sediul organizației municipale, locul în care s-a desfășurat ședința Biroului Permanent Județean.
Intervievați de reporterii ZIUA de Constanța, oamenii au spus că au venit să-l susțină pe președintele filialei locale, Decebal Făgădău și pe deputatul George Vișan.
Aceștia se temeau că cei doi colegi ai lor nu se vor regăsi pe locuri eligibile pe listele pentru parlament.
La sediul PSD s-au aflat și susținători ai lui Horia Țuțuianu, în marea lor majoritate angajați ai Consiliului Județean Constanța.

A venit Poliția la sediul PSD Constanța

 

Cu puțin timp înainte de terminarea ședinței, echipaje de polițiști și jandarmi au ajuns la sediul PSD.

Inițial, oamenii legii au verificat dacă sunt respectate măsurile de distanțare socială, cele privind purtarea măștii astfel încât să acopere nasul și gura, precum și celelalte măsuri în vigoare pentru prevenirea răspândirii Covid-19, având în vedere că la pichetare erau peste 50 de persoane.

La scurt timp, s-au dat avertismente iar grupul a fost dispersat, la fel și speranțele protestarilor, anume că reprezentanții de la municipiu vor reprezenta Constanța în Parlament. Inexplicabil, cel mai activ deputat PSD de Constanța, George Vișan ocupă poziția 5 pe lista de la CD, una neeligibilă. În timp ce, colega sa, deputata  Dumitrache se află la al patrulea mandat consecutiv.

Într-o declarație, după ședința de BPJ, Vișan nu și-a ascuns dezamăgirea și a precizat că va lua o decizie cu privire la viitorul său politic, după ședința care va avea loc astăzi la București.
Decebal Făgădău a discutat cu membri de la municipiu după ședința de BPJ, dar nu a făcut declarații. Cu toate aceastea era vizibil supărat și conștient că probabil, va fi măturat de pe locul al treilea. Sau nu, vom vedea ce decide președintele PSD, Marcel Ciolacu, în mâinile căruia se află acum listele de la Constanța, potrivit afirmațiilor făcute de Felix Stroe.
 



Citește și:

Listele PSD Constanța pentru Senat și Camera Deputaților, prezentate de Felix Stroe

Ședință tensionată BPJ al PSD Constanța se întrunește în această seară. LIVE TEXT

LIVE VIDEO A venit Poliția la sediul PSD Constanța

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 390

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 682

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 671

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 552

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 588

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 442

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 458

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 400

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 878

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 995

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 968

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 575

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 749