Spitalul Judeţean Constanţa cere unui fost manager aproximativ nouă milioane de lei. Ce se întâmplă cu dosarul


Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa îi cere lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al unităţii sanitare, aproximativ nouă milioane de lei! Dosarul, cu numărul unic 54/118/2018, va fi judecat de magistraţii Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa. În faţa judecătorilor a mai fost chemată şi societatea comercială Performance Profile SRL, controlată de Dănuţ Căpăţînă şi de soţia sa.


Aproape de jumătatea lunii iunie 2019, Tribunalul Constanţa a suspendat judecata până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr 3464/118/2017 al Tribunalului Constanţa.


Având în vedere că dosarul 3464/118/2017 a fost soluţionat recent de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, în sensul achitării fostului manager al Spitalului Judeţean, Dănuţ Căpăţînă, Tribunalul Constanţa va putea relua judecata în dosarul 54/118/2018, unde spitalul solicită aproximativ nouă milioane de lei atât de la SC Performance Profile, cât şi de la fostul şef.


Revenind la dosarul 3464/118/2017, Valentina Boboc şi Iulia Cezara Suciu, din Curtea de Apel Constanţa, au decis achitarea definitivă a lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa! În cauză, Dănuţ Căpăţînă a fost acuzat de DNA Constanţa de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.


Dănuţ Căpăţînă fusese achitat şi în primă instanţă de judecătorul Lucian Lică, de la Tribunalului Constanţa, magistratul ajungând la concluzia că fapta de care a fost acuzat Căpăţînă „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „La data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, reprezentat de inculpatul Căpăţînă Dănuţ, la acea dată manager al unităţii medicale, şi o societate comercială, a fost încheiat un contract - neprevăzut în planul anual al achiziţiilor publice - având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convenţiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept). În exercitarea atribuţiilor sale de manager şi ordonator terţiar de credite, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislaţia aplicabilă contractelor de achiziţie publică şi a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existenţa unei baze legale, deşi serviciile de consultanţă ale prestatorului nu au fost executate în totalitate şi reprezentau, în fapt, şi atribuţii proprii ale inculpatului“, potrivit DNA.


În continuare, conform anchetatorilor, „în perioada 11 iunie 2013 - mai 2016, când inculpatul nu şi-a mai exercitat atribuţiile care decurgeau din calitatea deţinută, SCJU „Sf. Apostol Andrei” Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu şi prime de succes, pentru nişte servicii neexecutate în realitate. Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unităţii medicale şi un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor“.


Dănuţ Căpăţînă se află în spatele gratiilor, el fiind condamnat definitiv într-un alt dosar de Marius Damian Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.


Într-un alt dosar, Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost trimis în judecată alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Constanţa.



Citeşte şi:

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, achitat definitiv. Iată dosarul! (document)

Sorin Strutinsky nu vrea să fie judecat de Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanţa


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul Spitalului Județean de Urgență Constanța în timpul sărbătorilor pascale

29 Apr 2021 480

Accident rutier în județul Constanța. O victimă

19 Apr 2021 641

ZIUA LIVE Vicepreședintele CJC, Petre Enciu - „Avem multe proiecte în domeniul Sănătății. Spital Universitar, Municipal și Județean, la Constanța”

25 Mar 2021 895

Spitalul Județean Constanța caută firmă pentru evaluarea chiriei pentru spațiile disponibile din unitatea medicală

14 Mar 2021 841

Corpul de control al președintelui CJ verifică externalizarea serviciilor medicale şi situația financiară a Spitalul Județean Constanța (documente)

06 Feb 2021 3198

Spitalul Județean Constanța, dat în judecată de un pacient care și-a cumpărat medicamente cât timp a fost internat. Ce s-a decis în instanță

21 Jan 2021 2632

20 de ani de închisoare pentru furtul a două portofele din Spitalul Judeţean Constanţa și din Policlinica cu Plată. Pedeapsa contestată

20 Jan 2021 1268

Spitalul Județean Constanța Măsuri suplimentare de comunicare cu familiile pacienților internați la ATI

08 Jan 2021 1353

Spitalul Județean Constanța Număr de telefon special pentru aparținătorii persoanelor bolnave de COVID-19, internate în spital

17 Dec 2020 1703

Președintele CJC a trimis Corpul de Control la Spitalul Județean Constanța, după imaginile apărute pe Facebook

10 Dec 2020 1948

Cine încălzește Spitalul Județean de Urgență Constanța, pentru circa 293.000 de euro

10 Dec 2020 2258

Spitalul Județean, proces important la Tribunalul Constanța! Sunt în joc milioane de lei

02 Dec 2020 1333

Mircea Covătaru, fost luptător și la CS Farul Constanța, printre cei care au murit în incendiul de la Piatra Neamț

15 Nov 2020 3809

Raluca Turcan și Marcel Boloș, declarații de presă la Spitalul Județean Constanța

11 Nov 2020 1637

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța - „A fost schimbat managerul la Spitalul Județean Constanța”

09 Nov 2020 4401