Un nou Geotop?! CJC a dat bani ANSPSR, dar n-au ajuns la salvamari

deschidere.jpgZilele acestea, zeci de primari sunt audiaţi la DNA pentru un contract de achiziţii finanţat de CJC. Un caz similar este şi cel al modului în care s-au alocat banii pentru serviciul de salvamar, numai că, se pare, lipseşte achiziţia publică

Sezonul estival a început oficial de la 1 mai, însă turiştii sunt aşteptaţi să vină pe litoral în număr mai mare abia de luna aceasta. Pe unele segmente de plajă salvamarii sunt prezenţi de la 1 iunie, însă nu şi-au luat salariile nici până acum.

Salvamari____.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat cu ocazia ultimei şedinţe a instituţiei judeţene că autoritatea pe care o reprezintă va aloca fondurile necesare asigurării serviciului de salvamar, în contextul în care statul nu a alocat anul acesta banii pe care anul trecut i-a acordat prin Ministerul Turismului. Constantinescu a declarat că CJC va aloca banii pentru funcţionarea serviciului de salvare şi prim-ajutor pe litoral, urmând să-şi recupereze banii de la Ministerul Turismului. Până la ora actuală însă, salvamarii nu şi-au primit banii, după cum ne-au declarat coordonatorii lor. Dacă anul trecut şi în anii anteriori, consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora există plaje au organizat proceduri de achiziţie pentru aceste servicii, anul acesta, nemaifiind alocaţi bani de la bugetul de stat, nu au mai avut loc licitaţii. Cel care şi-a luat sarcina de a finanţa serviciul de salvamar - CJC - nu a organizat proceduri de achiziţie în acest sens, şi nici nu a alocat banii către autorităţile locale astfel încât acestea să organizeze licitaţiile. Nu. S-a găsit o modalitate mai simplă.

Cum devine un ONG autoritate publică...

Mai exact, banii necesari realizării serviciilor de salvare-acvatică salvamar şi acordare de prim-ajutor, pe perioada sezonului estival 2010, la nivelul staţiunilor din judeţul Constanţa, au fost acordaţi unui ONG. Este vorba despre Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România (ANSPSR), fondată de nimeni altul decât Gheorghe Oancea - cunoscut ca un apropiat al primarului Radu Mazăre şi al şefului CJC Nicuşor Constantinescu. Oancea s-a remarcat pe plan local mai ales prin colaborările fructuoase cu CJC şi Primăria Constanţa, obţinând de-a lungul timpului contracte grase din bani publici. Un argument în plus pentru faptul că Oancea şi Constantinescu sunt cunoscuţi este şi faptul că soţia şefului CJC, Codruţa, este angajată la SC On Plonge SRL din Portul Tomis, aşa cum aflăm din declaraţia de avere a preşedintelui CJC pe anul 2009. On Plonge SRL îi aparţine, v-aţi prins, chiar lui Gheorghe Oancea.

Dar să revenim la banii publici alocaţi de către CJC - la iniţiativa lui Nicuşor Constantinescu - ANSPSR, al cărei fondator este fostul scafandru Oancea. Prin Hotărârea CJC nr. 168/23.06.2010, care a aprobat actul adiţional la „Acordul de colaborare - parteneriat încheiat în vederea derulării Proiectului de investiţii în turism «Amenajarea unor centre de prevenţie, tratament medical primar şi a punctelor de salvamar în zona litorală Constanţa »", asociaţia lui Oancea a primit nu mai puţin de 4.200.000 lei, adică 42 miliarde de lei vechi, pe care să-i distribuie la rândul său pentru asigurarea serviciilor de salvamar pe plajele frecventate de turişti de pe litoralul românesc.

Referat de necesitate pentru ANSPSR-ul lui Oancea

Din referatul de necesitate întocmit şi semnat de către directorul executiv al Direcţiei Informatizare, Cooperare la Marea Neagră şi Managementul Calităţii, Sevil Sumanariu, aflăm că pentru plajele din Constanţa (Modern) şi Mamaia au fost prevăzuţi cu aproximaţie prin această hotărâre 1.286.000 lei, adică peste 12 miliarde de lei vechi, pentru plajele din Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn şi Mangalia 643.000 lei, pentru Eforie Nord şi Eforie Sud 1.000.000 lei, iar pentru sectoarele Năvodari, Costineşti şi 2 Mai -Vama Veche, câte 357.000 lei. Sumele sunt cele cheltuite la nivelul anului 2009, după cum aflăm din document. În referatul de necesitate, directorul din CJC precizează că sumele sunt în conformitate cu HGR 708/2009, fiind actualizate în conformitate cu actul adiţional. Sevil Sumanariu precizează în referatul de necesitate, iar rândurile sunt îngroşate şi subliniate: „(...) vă rog să analizaţi şi să dispuneţi iniţierea unui proiect de hotărâre de consiliu judeţean în vederea alocării sumei de 4.200.000 lei Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România". Documentul mai este semnat şi de către preşedintele CJC, dar şi de către adjunctul Direcţiei Generale Buget Finanţe, Bogdan Dima. De menţionat că nicăieri în acest act nu se aminteşte care va fi procedura de cheltuire a acestor bani, nici un cuvânt aşadar, despre Legea achiziţiilor publice - Ordonanţa 34/2006.

Tentativă de licitaţie?!

Cu toate acestea, ANSPSR a dat anunţ în cotidianul Telegraf, pe 10 iulie, că solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de salvare acvatică-salvamar şi prim-ajutor pe plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud, Costineşti, Mangalia (şi Jupiter, Neptun, Olimp, Venus Saturn, Cap Aurora) şi 2 Mai - Vama Veche. Caietele de sarcini, mai preciza anunţul, puteau fi descărcate de pe site-ul ANSPSR sau puteau fi ridicate de la sediul asociaţiei. În caietele de sarcini respective se precizează că durata de derulare a contractului este cuprinsă între 13.07 - 15.10.2010. Sunt mai multe nereguli, la prima vedere, în legătură cu aceste date. Întâi sare în ochi faptul că se prevede asigurarea acestui serviciu de la 13 iulie, iar anunţul pentru eventualii ofertanţi fusese publicat cu doar trei zile înainte, dintre care una era sâmbătă şi cealaltă duminică. În al doilea rând, se vede treaba că Oancea este optimist având în vedere că lungeşte sezonul estival până la 15.10. Acestea însă sunt doar mici amănunte, pentru că problema de fond pare a fi cu totul alta şi anume, existenţa unei tentative de procedură de achiziţie publică (implică bani publici), pentru că altfel nu o putem numi, având în vedere că nu am găsit nici în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nici un anunţ sau nicio invitaţie de participare la licitaţie. În plus, nu este clar ce ofertanţi au fost chemaţi să depună oferte, având în vedere că pe sectoarele de plajă despre care discutăm există salvamari care sunt în dispozitiv de la 1 mai sau 1 iunie, angajaţi ai firmelor care au prestat şi anul trecut pe aceste sectoare.

„Nu s-a găsit formula"

Dar să-i luăm pe rând. La Vama Veche şi 2 Mai serviciul de salvare şi prim-ajutor este asigurat de salvamarii SC Club Nautic Callatis SRL, firmă care îi aparţine lui George Lipoveanu şi care activează pe această plajă de zece ani.

La Mangalia sunt salvamarii Asociaţiei Operatorilor de Plajă Litoral, care îi aparţine lui Vasile Drăgan, iar pe plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud patrulează salvamarii aparţinând SC Irma Prest SRL, a coordonatorului Nicolae Drăgan.

În Costineşti, serviciul de salvamar şi prim-ajutor este asigurat şi în momentul de faţă prin SC Docatisi Agrement SRL, aparţinând lui Nicolae Coitu, care activează pe acest sector de peste 20 de ani.

Coordonatorii de pe aceste plaje spun că au plătit salvamarii din banii firmei, urmând să-i recupereze ulterior. Patronii societăţilor mai sus amintite susţin că din informaţiile pe care le deţin ar trebui să încheie contractele dintr-un moment în altul, dar că nu s-au alocat banii. Toţi cei cu care am stat de vorbă au spus că întârzierea s-a datorat faptului că nu s-a găsit forma în care să se încheie contractele, dar că urmează să se găsească o formulă prin care să semneze pentru a-şi putea lua banii pe serviciile prestate.

De precizat că de plaja din Constanţa (Modern) şi Mamaia se ocupă chiar ANSPSR-ul lui Oancea. Important de precizat este şi faptul că până anul trecut, serviciul de salvamar pe plaja din Năvodari era asigurat de SC Tranprest SRL, aparţinând lui Nicolae Iosif, însă ANSPSR-ul lui Oancea şi-a făcut loc şi pe această plajă. Surse care au preferat să rămână anonime ne-au declarat că ANSPSR ar intenţiona să-şi mărească „sfera de influenţă".

Oancea şi CJC în silenzio stampa

Precizăm că am încercat să-i contactăm pe reprezentanţii CJC pentru un punct de vedere, însă, cu toate eforturile, nu am reuşit să obţinem nicio opinie cu privire la alocarea celor 42 de miliarde din bugetul judeţean către asociaţia lui Gheorghe Oancea. Am încercat să o contactăm telefonic pe Sevil Sumanariu. Ni s-a spus iniţial că este într-o şedinţă, iar ulterior nimeni nu ne-a mai răspuns la telefon. L-am contactat şi pe adjunctul de la Direcţia de Buget Finanţe din CJC, Bogdan Dima, care însă, neconvenindu-i probabil tema discuţiei, ne-a expediat rapid, recomandându-ne să discutăm cu purtătorul de cuvânt. Zis şi făcut. Am luat legătura şi cu acest reprezentant al CJC. Ne-a spus să revenim după jumătate de oră, iar apoi nu a mai răspuns la telefon.

Precizăm că am încercat să-l contactăm telefonic şi pe fondatorul ANSPSR, Gheorghe Oancea, însă nici acesta nu a răspuns apelurilor noastre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 261

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 451

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 484

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 557

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 696

Licitații publice CJC cumpără dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

24 Apr 2024 302

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 657

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 618

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 662

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 846

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 514

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 309

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 794

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1287

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2417