Economic

Agrointel.ro Usturoiul chinezesc tratat cu pesticide, în condimentele românești

Printre importatorii de usturoi crescut și tratat în China cu substanțe interzise în Uniunea Europeană și Statele Unite se numără și companii care oferă consumatorului român produse alimentare care conțin acest produs contestat de o parte dintre specialiști și de producătorii locali. Mai mult, inclusiv DNA a descoperit nereguli privind taxarea importurilor de usturoi asiatic, ceea ce face ca leguma să fie mai ieftină decât cea produsă în țară.

Usturoiul chinezesc, suspectat de autoritățile din SUA ca ar fi tratat cu pesticide care au otrăvit și ucis 100 de oameni, nu ajunge numai în supermarketurile și hipermarketurile din România! Leguma mai este folosită și de companii care produc condimente, salamuri și alte mezeluri dar și multe alte produse alimentare. Chiar dacă ANSVSA nu a depistat până acum niciun lot de usturoi provenind din China, ca fiind contaminat cu pesticide interzise, specialiștii spun că nici nu pot face analize complete pentru că produsul vine fără rădăcini – acele ”mustăți”, parte a legumei care este folosită pentru a analiza în laborator produsele cu care a fost tratat.

Reamintim ca o investigație realizata de Agrointeligența – www.agrointel.ro a demonstrat cum o mare parte din usturoiul ajuns în România este de fapt chinezesc, fiind însă “vopsit” cu documente care ar schimba proveniența ca fiind Uniunea Europeană.

Odată intrat în România, leguma are două destinații. Prima se referă la marile lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri. A doua este dată de industria alimentară care utilizează usturoiul în procesul de producție.

Amestecuri pentru semipreparate

Din datele raportate la APIA (Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură) rezultă că usturoiul din China a fost importat de firme care produc mixturi (amestecuri) pentru industria cărnii. Mai exact, mixturi care sunt apoi vândute către societăți care produc semipreparate. Astfel, în unele tipuri de mezel, salam, tobă, cârnați, crenvuști se folosesc astfel de mixturi care conțin usturoi chinezesc. Printre importatorii de usturoi asiatic se găsesc: Dar International, Marchand, Supremia și Ion Moș.

Folosit și în condimente

Leguma tratată în China cu pesticide suspecte mai ajunge și în procesul de producție al condimentelor și legumelor. La fel ca în cazul mezelurilor, mai mulți producători de condimente au importat în ultimii doi ani, usturoi din acest stat asiatic. Este vorba de nume ca Dar International, Supremia, Kralex Food Solutions Technology. Mai exact, usturoiul chinezesc intră în producția de condimente, amelioratori, arome pentru carne si preparate. Ca și condiment, leguma se mai găsește sub formă de: usturoi fulgi, usturoi granule și usturoi praf.

Majoritatea importatorilor de usturoi chinezesc se ocupă de comerțul cu ridicata sau intermedierea produsului. Este vorba de firmele: LI-Ya International Trade Exim, Luco Frucht Marketing, Nicol Fruct, J&H Chin Impex, Deco Fruct, Staromad Foods Import-Export și Rollit Prodimpex.

Prețul usturoiului chinezesc este mai mic din cauza evaziunii fiscale

Referitor la avalanșa de usturoi chinezesc prezent în magazinele autohtone, Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, atrage atenția că acesta nu este taxat corespunzător și ajunge să fie mai ieftin decât produsul crescut în România. Acest lucru ar fi explicat doar prin fapte de evaziune.

Suspiciunile sale au fost confirmate de procurori în ultimii ani, dar piața este însă bombardată cu acest produs venit din China.

Pe lista importatorilor cercetați pentru evaziune se găsește și Alfredo Foods. Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor sunt asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse alimentare din România. Cei doi au fost reținuți anul trecut, la cererea DIICOT, iar acum sunt cercetați în stare de libertate pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro.

Sursa: agrointel.ro

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

agrointel.ro Autoritățile, din nou în alertă. Legume provenite din Turcia, depistate cu o substanță periculoasă!

18 Apr 2018 1479

agrointel.ro Legea așteptată de micii fermieri, promulgată de președintele Klaus Iohannis!

21 Mar 2018 717

Agrointel.ro Schimbări majore pentru PFA! Modificările care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018

08 Jan 2018 1045

agrointel.ro GHEORGHE ALBU la Gala Trofeelor AGROINTELIGENȚA-BT. Ferma noastră PIERDE SUBVENȚII DE 500.000 DE EURO!

15 Dec 2017 898

agrointel.ro Cum aflăm GREUTATEA UNUI PORC FĂRĂ CÂNTAR. Formula de CALCUL CARE NU DĂ GREȘ!

11 Dec 2017 1724

agrointel.ro APIA vă anunţă - termene limită pentru documentele obligatorii la plata subvenţiilor!

20 Oct 2017 1396

Agrointel.ro APIA a început plata avansului din subvenție

16 Oct 2017 1852

Agrointel.ro Vestea asteptată de crescătorii de animale subvenția APIA – plătită mai devreme!

19 Sep 2017 3313

agrointel.ro SUBVENȚII APIA 2017 - Anunț oficial pentru FERMIERII DIN ȘASE JUDEȚE! (video)

16 Sep 2017 4528

Agrointel.ro Protest fără precedent în agricultură. Cine îl organizează și când ar putea avea loc!

10 Sep 2017 969

agrointel.ro Directorul APIA - veste excelentă pentru crescătorii de animale!

10 Sep 2017 3555

Agrointel Noua cultură agricolă care va primi subvenție de stat începând de anul viitor!

05 Sep 2017 3955

Agrointel.ro Termene APIA în lunile august și septembrie pentru plata subvențiilor către fermieri!

29 Aug 2017 1247

Agrointel.ro O nouă cerere pentru subvenția la motorină! Unde și cine trebuie să o depună!

27 Aug 2017 1618

Agrointel.ro Succesiune Gratuită. Ce documente trebuie să treceți în registrul agricol!

22 Aug 2017 1192

Agrointel.ro Fermierii care nu pot lua credite în baza adeverinței APIA!

05 Aug 2017 1792

agrointel.ro Subvenții APIA 2017. Document obligatoriu pentru fermierii care vor bani în plus la hectar!

28 Jul 2017 2200

Agrointel.ro Oficial. De anul viitor se interzice folosirea pesticidelor pe anumite suprafețe agricole!

10 Jul 2017 1306

Agrointel.ro Fonduri europene pentru apicultură Care este situaţia accesării banilor în judeţul Constanţa!

06 Jul 2017 1399

Agrointel.ro Tot ce trebuie să știți despre controlul APIA. Ce obligații aveți față de inspectorii care vin în fermă!

05 Jul 2017 1746

Agrointel.ro Șeful APIA Circa 95.000 de fermieri intră la control clasic şi teledetecţie!

30 Jun 2017 2053

Agrointel.ro Ai luat sau ai dat teren în arendă? Ce preţuri ale produselor agricole se iau în calcul la plată în judeţele Tulcea şi Constanţa

20 Jun 2017 4578

Agrointel.ro În vigoare noutăți privind înmatricularea și radierea tractoarelor!

16 Jun 2017 3231

Agrointel.ro. Cadastru gratuit 2017. Peste 220.000 de ha de teren din judeţul Constanţa au intrat în program!

15 Jun 2017 2788

Agrointel.ro Calendar fiscal. Ce declarații se depun și ce impozite se plătesc la finanțe în luna iunie!

09 Jun 2017 1096

agrointel.ro Conferința Lapar 2017. Legi anunțate pentru fermieri!

25 May 2017 993

agrointel.ro Ai nevoie de carnet pentru a conduce tractorul? Iată ce spune Poliția Română!

10 May 2017 2258

agrointel.ro Subvențiile APIA pentru pajiștile comunale – cine le încasează și în ce condiții!

10 May 2017 1241

agrointel.ro Încălzire cu costuri zero. Cum se construiește un panou solar din cutii de bere

08 May 2017 1647

Agrointel.ro. Veste excelentă de la Bruxelles! S-a aprobat un nou sprijin cuplat pentru fermierii români!

04 May 2017 1470

agrointel.ro Veste bună de la APIA pentru fermierii care cer subvenții!

03 May 2017 2682

agrointel.ro Certificat de tractorist sau permis de conducere categoria Tr? Ce drepturi şi ce avantaje îți oferă fiecare!

28 Apr 2017 6863

agrointel.ro Anunț de la agenția de plăți. Start la bani. Decizie importantă şi pentru ITI Delta Dunării

27 Apr 2017 3020

agrointel.ro Fermieri, depuneți această cerere la APIA până marți, pe 2 mai! Iată lista cu toate documentele necesare!

18 Apr 2017 847

agrointel.ro Românii care primesc despăgubiri de la stat pentru terenurile cadastrate gratuit!

10 Apr 2017 834

Agrointel.ro Fermierii riscă amenzi de până la 50.000 lei!

09 Apr 2017 1890

Agrointel.ro CCR cere schimbarea legii conducerea fără permis a unui tractor pe drumurile publice – Pericol social!

06 Apr 2017 1464

agrointel.ro Fonduri europene pentru apicultori. Sprijinul de 15.000 de euro, accesibil acum și stupinelor cu 76 de familii de albine!

03 Apr 2017 1787

agrointel.ro Iată situația cu plățile APIA pentru fiecare județ! Lista completă cu fermierii care au luat subvențiile în Constanța!

26 Mar 2017 4669

Agrointel.ro Alertă alimentară! Fermierii cer excluderea de pe piaţă a acestor produse din carne!

26 Mar 2017 3014

agrointel.ro Ai mai mult de două animale? Iată ce impozit plătești în 2017 la Constanța!

12 Mar 2017 7656

agrointeligenta.ro Schimbare privind valabilitatea contractului de Arendă pentru APIA!

08 Mar 2017 3498

Agrointel.ro Impozitul pe teren în 2017. Cum se calculează, cine îl plătește și care este primul termen de plată!

26 Feb 2017 1854

Agrointel.ro Ce se modifică la SUBVENȚIA PE SUPRAFAȚĂ 2017

24 Feb 2017 1349

Agrointel.ro Data la care APIA va începe plățile pentru crescătorii de animale!

22 Feb 2017 1806

agrointel.ro Adrian Pintea, directorul general al APIA, anunță reluarea plăților către fermieri-Fermierii transferați în contabilitate vor avea vineri banii în conturi

22 Feb 2017 997

agrointel.ro Exclusiv! Situația plăților pe Agromediu! Listele cu sume virate și ce fermieri au dosarele blocate!

08 Feb 2017 1687

agrointel.ro Şeful APIA confirmă -15 februarie, termen oficial pentru plata subvenţiilor!

31 Jan 2017 1494

Agrointel.ro Cercetătorii au descoperit de ce roșiile nu mai au gust!

29 Jan 2017 1460

agrointel.ro Documentele care trebuie depuse obligatoriu la APIA pentru subvenții!

25 Jan 2017 1425