Economic

Romgaz avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale către ELCEN Constanţa. De ce ar putea fi luată această decizie (document)

Compania ROMGAZ informează că are de încasat datorii restante în valoare de peste 16 milioane lei de la ELCEN Constanţa şi avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale.

Potrivit comunicatului, ROMGAZ a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017 în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe
tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante.

”Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei. ROMGAZ, cu acordul Consiliului de Administraţie, a eşalonat aceste datorii restante, prin convenţie încheiată în luna aprilie a acestui an, iar datoriile au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei.
Din aceste datorii, până la 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa a achitat 1,271 milioane de lei reprezentând primele două rate de eşalonare şi parţial a treia rată, la care se adaugă dobânzi aferente.
La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa avea de achitat 1,158 milioane de lei reprezentând restanţa la a treia plată conform convenţiei mai sus amintite. De asemenea, erau înregistrate restanţe şi către compania de distribuţie a gazelor naturale. Totodată, în lunile iunie şi iulie ale anului curent, deşi a fost notificată, Electrocentrale Constanţa nu şi-a indeplinit obligaţiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare” - au mai transmis reprezentanții ROMGAZ.


În același comunicat ROMGAZ subliniază că, în lipsa plăţilor imediate a datoriilor conform contractului, va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanţa. 

”ROMGAZ îşi manifestă în continuare disponibilitatea şi sprijinul de a fi gasite soluţii astfel încât să fie respectate prevederile contractuale conform legislaţiei în vigoare” - au mai precizat reprezentanții ROMGAZ. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Tomitan

07 Aug, 2018 21:51

Se dorește îngroparea sistemului de termoficare și dezvoltarea centralelor de apartament și de cartier in aparență mai ieftine. După desființarea CET mai vedem preturi la căldură . .. primăria nu e interesata , măcar că la București. Oraș strategic langa ruși... Și nu interesează decat alte subvenționări...

Articole asemanatoare

ROMGAZ a anunţat încheierea a două acte adiţionale la contractele cu Electrocentrale Constanţa (document)

17 Sep 2018 538

ROMGAZ va opri alimentarea cu gaze către Electrocentrale Constanţa începând cu 1 septembrie (document)

30 Aug 2018 1046

Directorul economic al ROMGAZ, a refuzat numirea în funcție. Ce durată trebuia să aibă mandatul

07 Aug 2018 397

Angajatul Romgaz, rănit grav în explozia din județul Harghita, a murit în ambulanță

20 Jul 2018 499

Explozie la o sondă de extracţie a gazelor naturale. Un angajat al Romgaz a fost rănit

20 Jul 2018 569

Cine sunt noii membri ai Consiliului de Administraţie al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Decizia, luată în Consiliul de Administrație

17 Jul 2018 654

Acționarii Romgaz SA au ales noii membrii ai Consiliului de Administrație

06 Jul 2018 604

ROMGAZ are un nou director general. Află ce funcții a mai deținut acesta (document)

16 Jun 2018 1428

Cine a fost numit în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al societății Romgaz. Care este componența comitetelor consultative din cadrul CA

15 May 2018 674

Mandatul directorului general al ROMGAZ a fost prelungit. Pentru ce perioadă a fost luată decizia

13 Apr 2018 480

Bursa.ro Romgaz va investi 856 de milioane de lei la termocentrala Iernut. Mai multe turbine și generatoare au fost descărcate în Portul Constanţa

12 Mar 2018 580

Decizie incredibilă a Instanței Supreme. Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz nu este legal

22 Jan 2018 684

Fosta conducere Romgaz trimisă în judecată de procurorii DNA. Oficial despre acuzaţiile asuse

27 Dec 2017 764

Schimbare în conducerea societății Romgaz SA

20 Dec 2017 641

A fost convocată şi Bianca Mei-Roşu, de la LPS „Nicolae Rotaru” Lotul de minicadete al României este în pregătire la Constanţa

07 Nov 2017 1282

DNA. Acuzații grave împotriva fostului director al Romgaz SA Târgu-Mureș

06 Apr 2017 1201

Fostul preşedinte şi-a publicat declaraţiile de avere şi de interese Familia Băsescu a vândut apartamentul din Constanţa pentru 38.000 de euro (documente)

24 Jan 2017 4687

Ioan Niculae, audiat la DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro

13 Oct 2016 835

Adriean Videanu, audiat, azi, la DIICOT

05 Oct 2016 1366

DIICOT a decis Se reface ancheta în dosarul Romgaz

04 Oct 2016 927

Romgaz a încheiat o tranzacție de peste 76,5 milioane lei cu Transgaz pentru furnizarea de gaze

20 Sep 2016 1251

Oil Terminal, verificată de corpul de control al ministrului Energiei. Ce schimbări urmează

02 Sep 2016 1292

Iată în ce dosar a făcut apel Primăria Constanţa

21 Aug 2016 1250

Un nou termen într-un proces în care este implicată Primăria Constanţa

16 Apr 2016 1201

DNA a trimis în judecată mai multe persoane din conducerea Romgaz

21 Mar 2016 782

Preşedintele Interagro, Nicoleta Toncea, la DIICOT

21 Mar 2016 1303

Ioan Niculae, audiat la DIICOT

18 Mar 2016 1074

UPDATE. Urmărit penal Adriean Videanu, audiat la sediul DIICOT

17 Mar 2016 933

Schimbări de ultimă oră la Romgaz

20 Feb 2016 1595

Conducerea Romgaz, reținută de procurori

28 Jan 2016 1133

Percheziții la sediile Primăriei și Romgaz din Târgu Mureș

21 Jan 2016 951

Percheziţii la angajaţi ai Romgaz, într-un dosar de trafic de motorină

23 Nov 2015 1048

Anunţ de ultimă oră Companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au descoperit un zăcământ important de gaze în Marea Neagră

14 Oct 2015 1187

Ştiripesurse.ro Videanu, la ieșirea de la DIICOT - Nu există prejudiciu

09 Oct 2015 859

Stiripesurse.ro Ioan Niculae şi Adriean Videanu, la DIICOT

09 Oct 2015 901

La Constanţa nu-i ca-n capitală Electrocentrale şi RADET promit apă caldă şi căldură la iarnă

30 Sep 2015 1939

Bucureştenii pot sta liniştiţi Datoriile ELCEN la Romgaz se vor eșalona

29 Sep 2015 754

UPDATE - Constănţenii riscă să rămână fără căldură şi apă caldă iarna asta? Cum comentează directorul RADET

28 Sep 2015 1333

De paşte Prime pe măsură pentru bugetarii "de lux"

31 Mar 2015 1025

Senatorul Ion Ariton audiat la DNA în dosarul Gala Bute

17 Feb 2015 688

Procurorii DIICOT i-au adus la cunoştinţă lui Adriean Videanu învinuirile

16 Feb 2015 843

ANI verifică averea senatorului Varujan Vosganian

14 Feb 2015 776

Adriean Videanu, adus din arest la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul Romgaz-Interagro

03 Feb 2015 751

DIICOT cere aviz pentru urmărirea lui Videanu şi Vosganian, în dosarul Romgaz

02 Feb 2015 747

Schimbări importante în Consiliul de Administraţie al Romgaz SA

13 Jan 2015 1085

Ce proiecte pregătesc companiile energetice de stat pentru Constanţa

09 Dec 2014 1058

Ziarul Financiar Top 100 companii din România

26 Nov 2014 1075

Victor Ponta "Sper 2015 să fie anul potrivit - cu listarea Portului Constanţa"

06 Oct 2014 925

Litoral Tv Interes pentru zăcămintele din Marea Neagră

03 Sep 2014 966

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe un imobil din Constanţa al lui Tudor Șerban

06 Aug 2014 1604