Campania electorală a USL, un circ ieftin

Camelia-Balan.jpgUnde este USL-ul, formaţiunea care a promis ţării un viitor mai bun? În judeţul Constanţa, ca şi la nivel naţional, aceasta lipseşte cu desăvârşire. Campania electorală scoate la iveală ceea ce ştiam deja, USL este prezent într-o localitate da, în două-trei ba.

Odată cu data de 11 mai, ziua în care a debutat campania electorală, a început fără preget circul ieftin al făcăturii cu nume de USL. Albul usliştilor nu a rămas imaculat în lupta pentru câştigarea confortabilelor fotolii de primar, el fiind, de cele mai multe ori, mânjit cu galbenul penelist sau cu roşul pesedist. Aşa se face că, în limitele aceleiaşi localităţi, PNL se dovedeşte a fi un adversar de temut al PSD şi viceversa. La alţi câţiva paşi, într-o comună sau într-un oraş învecinat, USL este tartorul care promite mulţumii marea cu sarea şi că va ieşi învingător din lupta cu „balaurul portocaliu". În graniţele aceluiaşi teritoriu cotropit de uslişti, senatorii PNL, PSD şi PC sunt prezentaţi publicului ca senatori... USL. În mod haotic, într-o aceeaşi localitate, dar la intervale de timp diferite, parlamentarii Puterii se recomandă a fi din tabere rivale, respectiv PSD, PC, PNL. În alte comune, aceeaşi actori declară că sunt parte a unei aceeaşi formaţiuni, în speţă USL. Şi dacă în unele zone senatorii, în frunte cu primarii, respectiv candidaţii la şefia autorităţilor locale, cer oamenilor să voteze fie PSD-ul, fie PNL-ul, în alte comune limitrofe cetăţenii sunt îndemnaţi să susţină USL-ul.

Dar nu doar campania electorală a usliştilor este lipsită total de coerenţă. Mesajul electoral este, de asemenea, inconsistent. Politicienii vorbesc oamenilor despre mărirea salariilor şi a pensiilor şi despre un viitor mai bun, iar toate aceste promisiuni de bine sunt puse pe tava electorală şi servite cetăţenilor din judeţ. Demagogii uită însă să menţioneze cu cât vor mări salariile şi pensiile şi cât timp va mai dura până când nivelul de trai al muritorilor de rând se va îmbunătăţi. Şi când te gândeşti cine făgăduieşte naţiunii un viitor mai bun... O formaţiune politică şubrezită de propriile interese şi pe care, fireşte, interesul personal a mânat-o în lupta pentru câştigarea alegerilor electorale. Deşi în aparenţă despărţiţi şi incoerenţi, când va veni vorba să-mpartă ciolanul, nici usliştii nu vor da greş. În acest context, este legitim să ne punem următoarea întrebare: va fi oare în stare USL să ofere ţării un viitor mai bun sau mai degrabă se va crampona de propriile interese şi conflicte interne, aşa cum au făcut-o şi alţii până acum?


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL și PSD negociază pentru o viitoare guvernare. Filialele județene și-au dat acordul pentru asigurarea unei stabilități politice, dar resping conceptul de refacere a USL

10 Nov 2021 3805

Noul USL, văzut de Septimiu Bourceanu (PNL) și Lucian Lungoci (PSD), parlamentarii „boboci” de Constanța

06 Nov 2021 2545

ZIUA LIVE. Adâncirea crizei politice, refacerea USL sau refacerea coaliției PNL - USR PLUS?

06 Oct 2021 2164

Un fost parlamentar de Constanța părăsește România. Iată ce mesaj a postat acesta pe pagina de socializare

30 Jun 2018 3317

Războiul declarațiilor între Victor Ponta și Liviu Dragnea. Ce dezvăluiri a făcut fostul premier. Numele lui Radu Mazăre menționat

14 Mar 2018 2392

HC Dobrogea Sud joacă astăzi la Constanţa CSU Neptun a pierdut meciul cu CS Rapid USL Metrou Bucureşti

06 Feb 2017 2443

După alegerile din 11 decembrie, trei dintre foştii parlamentari de Constanţa au rămas fără mandat. Alţi 12 nu au mai candidat, cu sau fără voia lor! (galerie foto)

17 Dec 2016 5529

Candidaţii Uniunii Salvaţi România (USR) la Senat şi la Camera Deputaţilor şi averile lor (documente)

10 Nov 2016 4359

Ce pregătesc liberalii în perspectiva parlamentarelor? PNL va merge în alegeri cu membrii săi, cu menţiunea că aceştia nu au mai fost până acum parlamentari!

29 Sep 2016 3636

La o lună de la alegeri, primarul uită de transparenţă! Făgădău a cerut personal transferul lui Volcinschi şi al lui Chiţoiu la Primărie

12 Jul 2016 12228

Cum au ajuns social-democraţii să fie chiriaşi în fostul sediul USL PSD Constanţa “dat afară, în stradă”!

04 May 2016 4690

Guvernul Cioloș și majoritatea USL din Senat resping stoparea fentării licitațiilor prin solicitările abuzive de mostre

17 Mar 2016 2227

evz.ro Claudiu Palaz – „Guvernul Cioloş, susţinut de Klaus Iohannis şi condus de USL”

18 Nov 2015 2426

Stiripesurse.ro Dragnea l-a dat jos pe Ponta de pe pereții din sediul central PSD (galerie foto)

26 Oct 2015 2539

Paula Cioceanu va fi umbra lui Mazăre în Consiliul Local Președintele asociației finanțate de CLM devine consilier!

13 Oct 2015 2880