Cât de mult îi convine lui Mazăre plecarea lui Geoană?

claudia_candet.jpgScandalul provocat în ultima perioadă de mişcările şefului Senatului, Mircea Geoană, caracterizate de şefii PSD-ului ca fiind „nepotrivite", accentuat şi de reacţiile în lanţ ale liderilor din PSD, ar putea conveni unor personaje care l-ar fi dorit pe Geoană demult plecat pe uşa din dos a partidului.

Şi peste pesediştii care s-au tot bătut cu pumnul în piept că sunt unitari şi nimeni şi nimic nu-i va clinti a venit furtuna. Provocată sau nu de Geoană, apariţia acestuia la un post TV american le-a ridicat tensiunea şefilor din partid, care au şi găsit un bun prilej pentru a-i face de petrecanie lui Geoană, de capul căruia s-au ţinut numai ghinioanele de ceva timp. Chiar dacă este unul dintre cei mai buni diplomaţi pe care i-a avut vreodată România, sarcină pe care cei care se bat cu pumnul în piept acum nu o vor putea duce la îndeplinire niciodată, Geoană va trebui, încet, încet, să se retragă. În primul rând pentru că este văzut ca o ameninţare în perspectiva alegerilor care vor urma, şi în al doilea rând pentru că erau semne că între el şi actuala guvernare ar exista unele conexiuni, nedovedite încă. Plecarea lui Geoană din partid, mai bine spus excluderea sa, la care se lucrează şi acum, ar conveni însă multora, care îl văd pe Geoană drept un obstacol, inclusiv celor de la centru, din conducere, dar şi unor şefi - baroni de oraşe sau judeţe. Unul dintre ei ar putea fi negreşit primarul Constanţei, Radu Mazăre, care şi-a şi exprimat public apartenenţa de cealaltă parte a baricadei în ceea ce priveşte susţinerea fostului său şef pe linie de partid. Acesta a spus că va susţine ceea ce vrea Ponta despre viitorul politic al lui Geoană. Şi de ce nu ar face-o? Pe vremea când Geoană candida la preşedinţie, Constanţa nu i-a dat prea multe voturi, de altfel nici aleşii locali şi judeţeni nu s-au zbătut prea tare în acest sens. Antipatia faţă de Geoană era de pe atunci evidentă, lucru care în cazul noului şef al PSD, Victor Ponta, nu mai pare a fi valabil. Ponta chiar l-a lăudat de câte ori a putut pe Mazăre, dar atitudinea sa exagerat apreciativă a picat greu chiar şi celor cărora le plăcea acest tandem în apariţiile publice. Mai mult, faptul că Mazăre l-a trimis pe Cristinel Dragomir la şedinţa Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD, probabil cu directive clare, dovedeşte faptul că şi Constanţa are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte deciziile la nivel înalt.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 467

O cursă TAROM Bruxelles - Otopeni a fost anulată din motive tehnice, joi seara. Printre pasageri, Mircea Geoană, Luminiţa Odobescu, europarlamentari

05 Apr 2024 439

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 959

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 839

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1019

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 764

Mișcarea ”România renaște”, proiectul care îl promovează pe Mircea Geoană și-a lansat oficial site-ul

13 Feb 2024 2995

Cumnatul lui Mircea Geoană poate fi extrădat din Turcia! Ce a decis instanța

27 Jan 2024 926

Mircea Geoană „Sper ca românii când votează să se gândească mai puţin la carnetul de partid și să se uite la calitatea oamenilor“

20 Jan 2024 754

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 824

Mircea Geoană „Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei“

09 Dec 2023 1254

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 961

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 745

Mircea Geoană „Alegerile de la anul sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România“

24 Nov 2023 921

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Trebuie să lucrăm şi cu Republica Moldova să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina“

17 Nov 2023 750