Corupţia din şcoli, scoasă pe uşă Profesorii au „interzis" la meditaţii şi cadouri

nicoleta-baciu.jpgGata cu cadourile scumpe făcute de părinţi profesorilor cu ocazia sărbătorilor de peste an! Gata cu meditaţiile acordate de dascăli elevilor de la clase! Gata cu colectarea fondurilor de la părinţi pentru protocolul de la examenele naţionale!

Ministerul Educaţie le-a pus gând rău cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, cărora le-a impus un cod de etică. Acesta a fost definitivat şi poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educaţiei. Potrivit acestui cod etic, profesorilor le este interzis să consume etnobotanice, să facă pariuri sau să practice jocurile noroc în timpul programului şcolar. Codul a pus lacătul şi pe relaţiile sexuale dintre profesori şi elevi, precum şi pe tratamentele umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor. De asemenea, în relaţia cu elevii, profesorii nu au voie, sub nici o formă, să le aplice acestora tratamente umilitoare şi nici să îi supună vreunui abuz de natură emoţională ori spirituală. Au însă obligaţia de a semnala instituţiilor abilitate cazurile de elevi agresaţi, neglijaţi sau exploataţi în familie. Unul dintre plusurile codului este interzicerea activităţilor care generează corupţie, cum ar fi fraudarea examenelor contra bani, obiecte, servicii, solicitarea unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte, colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare, dar şi interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi contra unor avantaje materiale. Interesant este că în respectivul cod etic nu se pomeneşte nimic despre meditaţiile cu elevii de la alte clase. Pentru nerespectarea prevederilor din cod, dascălii răspund în funcţie de gravitatea abaterilor, ţinând însă cont şi de faptul că acestea ar fi săvârşite intenţionat sau nu. Astfel, profesorii prinşi pe picior greşit pot primi sancţiuni care pornesc de la observaţie scrisă, până la desfacerea disciplinara a contractului individual de muncă. Dacă abaterile profesorilor sunt de natură penală, comisia judeţeană de etică trebuie să sesizeze instituţiile abilitate, pentru a începe cercetarea acestora. Pentru a intra în vigoare, proiectul Codului de Etica pentru învăţământul preuniversitar trebuie aprobat prin ordin al Ministrului Educaţiei. Prevederile acestuia se vor aplica tuturor persoanelor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabile cu instruirea şi educaţia. Rămâne de văzut dacă după intrarea în vigoare a Codului prevederile acestuia vor fi respectate, nu de alta, dar Bacalaureatul bate la uşă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop Ziua este favorabilă rezolvării chestiunilor financiare pentru unii nativi

23 Jun 2023 940

Ridichea și hreanul, de ajutor în tratarea sinuzitei

24 Feb 2021 3469

Constănțeanul supărat Situație inedită la malul mării. O femeie, deranjată de tinerii care circulă cu mașinile prin cartier. Propria fiică, printre ei

22 Apr 2020 6275

Ministrul Muncii a făcut un test şi a sunat la toate Casele de Pensii. Ce a constatat

31 Dec 2019 2064

Ce va face primarul Decebal Făgădău cu votul dumneavoastră din cadrul sondajului privind oportunitatea investiţiei din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomis?

01 Feb 2019 2448

Banc Astazi la supermarket am vazut doua fetite ...

17 Dec 2016 1731

Atentatul din Nisa Doi români sunt încă dispăruţi

18 Jul 2016 2160

Ambasadorul Hans Klemm invită românii să participe la concursul video online „Antreprenorul Lunii” (video)

14 Mar 2016 1246

Banc M-am dus la Targul de joburi...

03 Oct 2015 2004

Radu Mazăre, nervos pe holurile Curţii de Apel Bucureşti” Voiam să vă arăt acea sesizare de la DNA ...dar vrei să-ți răspund la ce mă întrebi?”

10 Mar 2015 1986

Elena Udrea ”Îmi asum relația cu Alina Bica și sunt dispusă să răspund la DNA"

14 Jan 2015 1424

Ponta „Procurorii care răspund la comenzi politice vor plăti”

01 Oct 2014 1776

Mihai Trăistariu şi Oana Zăvoranu, printre vedetele care detestă Ice Bucket Challenge

31 Aug 2014 4142

Terapia cu venin de albine, o abordare medicală alternativă

14 Jul 2014 2618

La scoala

01 Jul 2014 2077