De ce cred în condamnarea cu executare efectivă

cecilia_zarea_nou.jpgNu o dată, mi-am exprimat părerea că sistemul juridic român este prea permisiv. Plin de chichiţe, de aspecte negândite, dar întâlnite în practica de zi cu zi, sistemul le dă multe bătăi de cap magistraţilor, fie ei procurori sau judecători.

Ce-i drept, cu cele mai mari probleme se confruntă, în definitiv, judecătorii, lor aparţinându-le responsabilitatea finală. Dincolo însă de toate hibele sistemului, unul dintre cele mai problematice aspecte este, în opinia mea, instituţia suspendării pedepselor, aplicată în Dreptul penal. Eu, una, nu cred în suspendarea pedepselor aplicate, fie că vorbim de suspendare condiţionată sau de suspendare sub supraveghere. Fireşte, situaţiile sunt diferite de la caz la caz, însă cred că adesea o pedeapsă de şase luni cu executare, de pildă, ar prinde mult mai bine decât doi sau trei ani cu suspendare condiţionată sau cu suspendare sub supraveghere. Pentru că, din punctul meu de vedere, un om care a furat milioane de la stat nu suferă nimic prin prisma faptului că a primit chiar şi patru ani cu suspendare. Vai, trebuie să dea din când în când cu subsemnatul la Poliţie. Pagubă-n ciuperci! Rămâne cu milioanele furate şi cu libertatea de a le cheltui după bunul plac. Aud că noul Cod penal se va orienta mai mult spre o sechestrare a bunurilor persoanelor suspectate şi ulterior condamnate pentru infracţiuni economice. Dar chiar şi aşa nu mă simt cu nimic mai bine, ca cetăţean. Ok, să zicem că statul confiscă bunurile. Dacă le găseşte. Şi oricum, poate respectivul nu are niciun bun pe numele său. Situaţie în care oricum rămâne cu libertatea neştirbită. Bun, sunt de acord că statul pierde mulţi bani cu persoanele ţinute în închisori. Însă rămân convinsă că o practică mai degrabă continuă a condamnării cu executare ar descuraja infracţiunile. Chiar şi pe cele mai puţin grave, cum ar fi traficul de droguri - care la Constanţa se pedepseşte în general cu suspendare. Cred că indivizii găsiţi vinovaţi de astfel de infracţiuni ar înţelege mai bine sensul pedepsei dacă ar lua şase luni cu executare în penitenciar decât să primească trei ani cu suspendare sub supraveghere. Iar de infracţiunile comise cu violenţă nici nu cred că mai are sens să vorbesc. Însă nu fac eu legea în România!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 372

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 522

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 526

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 464

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 577

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1011

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 415

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 727

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 772

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 494

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 393

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 530

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 528

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 531

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 461