Editorial Alegerile PSD, test de democraţie într-un partid reformat



Definiţia din DEX a democraţiei sună în felul următor: „Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea“. Căderea regimului comunist a reprezentat trecerea la democraţie. Sau aşa am crezut. Primele frământări ale revoluţionarilor s-au făcut simţite din noiembrie ’89. Înainte de congres, studenți din Cluj-Napoca și din București au demonstrat cu pancarte împotriva guvernului Ceaușescu. Câteva zile mai târziu, a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care, contrar așteptărilor opiniei publice interne și internaționale, nu a adus nicio schimbare în politica partidului, Ceaușescu fiind reales în funcția de secretar general al partidului unic din România. Partidul unic, unicul ales. România se săturase de această veşnică unicitate a conducătorului iubit.
25 de ani mai târziu, România face un nou exerciţiu de democraţie. Deşi nu mai avem un partid unic, ci chiar o pleiadă de partide, partiduleţe, alianţe şi contopiri, cel mai mare partid al ţării îşi alege preşedintele. După ce fostul lider a intrat într-un con de umbră din cauza ochiului aprig al legii, social-democraţii trebuie să decidă cine îi va coordona de acum înainte.
 
Decizie grea, monşer. Organizare asiduă, liste şi listuţe, amenajare de secţii de votare şi tot tacâmul, pentru o singură miză. Un singur candidat pentru partidul care spune că este „promotor ferm al democraţiei şi al reformei în toate componentele societăţii româneşti“. Un singur candidat şi multă maculatură, am putea spune. Sau mult zgomot pentru nimic. Emoţii, situaţii neaşteptate, rezultate neprevăzute, toate aceste ingrediente care sunt sarea şi piperul oricărui scrutin au lipsit cu desăvârşire.
 
Puţin reformulată, întrebarea de pe buletinul de vot ar fi putut avea următorul conţinut: „Nu-i aşa că vreţi ca Liviu Dragnea să fie preşedintele PSD?“ Un exerciţiu de democraţie eşuat şi care ar putea ciunti serios din imaginea PSD-ului dodoloţ, dar reformat. Vă amintiţi de promisiunea premierului Ponta (fost şef al PSD), care, după înfrângerea de la prezidenţiale, promitea că PSD va fi primul partid reformat din România? Reforma ar fi trebuit să înceapă odată cu celebra rezoluţie prin care persoanele care au probleme cu Justiţia sunt (auto)suspendate din funcţiile de conducere deţinute în cadrul partidului (vezi cazul lui Nicuşor Constantinescu). Acest principiu pare însă că a fost eludat chiar în cazul lui Liviu Dragnea, unicul candidat la funcţia supremă din partid şi care a fost condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Fraudă la Referendum.
 
Aşadar, PSD-ul scapă de un preşedinte trimis în judecată şi „alege“ un politician condamnat deja la prima instanţă. Ăsta da exerciţiu de democraţie într-un partid reformat (sic!)!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 383

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 618

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 424

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 679

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 581

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 424

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1121

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 440

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 770

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 972

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 501

Ultima săptămână din aprilie vine cu alegeri interne în PSD Constanța?!

15 Apr 2024 879

Paul Foleanu, candidatul la Primăria Mangalia din partea PSD

07 Apr 2024 682

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 777

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1113