Editorial Cel mai potrivit titlu pentru moţiune - „Apărăm democraţia şi votul românilor, de noi!“

Despre ridicolul şi ruşinea în care ne-au afundat băieţii ăştia de la PSD s-a tot scris în aceste zile şi, cu siguranţă, criza nu se termină nici prin votul dat moţiunii în Parlament, nici prin dispariţia celor două clici. Criza a început încă din ianuarie, odată cu instalarea Guvernului şi cu publicarea în Monitorul Oficial a deja celebrei Ordonanţe 13 şi se va încheia, probabil, odată cu noul ciclu electoral.
 
Să fie limpede de la început, ca să nu avem vorbe mai târziu: PSD nu este „bun“ decât în opoziţie. Chiar dacă am gustat curajul de care a dat dovadă peste noapte acest premier şters, de vreme ce lângă el s-au aşezat personaje cu o moralitate discutabilă, şi aici amintesc doar despre Ponta sau Rus, echipa nu prezintă nici garanţia responsabilităţii, nici a credibilităţii pentru România.
 
De cealaltă parte a gardului însă, te ia ameţeala numai dacă te încumeţi să priveşti. Dincolo de declaraţii politice, de negocieri, de ură viscerală, de ameninţări sau şantaj, de poziţionări sau de răzgândiri, acest PSD toxic a pritocit, el ştie cum, textul moţiunii de cenzură (a PSD-ALDE) împotriva propriului guvern, care s-a citit (cu încălcarea procedurilor, pentru că textul moţiunii trebuia trimis la data depunerii şi către Executiv, iar Registratura este închisă în weekend) duminică, în Parlament.
 
Textul, intitulat „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor“, are doar patru pagini, suficient însă pentru a-l face invidios chiar şi pe Caragiale! Când auzi „apărăm democraţia şi votul românilor“ - venind de la politicieni şi mai ales de la lideri PSD, parcă te simţi jignit. Marginea prăpastiei îi determină să folosească cuvinte mult prea mari în raport cu siluetele lor morale atât de mici. Dacă aş fi fost parlamentar PSD, responsabil, dar sună deja a deşertăciune, nu aş fi susţinut nicio clipă porcăria debitată de un condamnat.
 
Auziţi, ce chestie, PSD-ul condus de un condamnat a ajuns apărătorul democraţiei în România. Doamne fereşte! Băi băieţi, featuring daddy D., cel mai potrivit titlu pentru moţiunea voastră zbanghie ar fi fost: „Apărăm democraţia şi votul românilor, de noi“!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 571

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 432

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 652

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 434

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 726

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 594

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 425

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 559

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 699

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 947

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 719

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 526

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1129

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 499

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 599