Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

 
 
  • Nu vreau să par răutăcios, dar, din punctul meu de vedere, ca om trecut prin Bacalaureat la rândul său, aș vrea să aduc în atenție faptul că Bac-ul era o „mare îngrijorare“ chiar și în anii dinainte pentru liceeni.
 
Asociația Elevilor din Constanța a anunțat public în cursul acestei săptămâni că solicită eliminarea examenului de Bacalaureat.
 
Într-un comunicat de presă, reprezentanții elevilor din Constanța au transmis că sistemul de învățământ liceal trebuie regândit cu privire la modalitatea în care elevii sunt evaluați după 12 ani în învățământ.
 
Elevii, prin reprezentanții lor, au transmis public faptul că „examenul de Bacalaureat a ajuns o mare îngrijorare pentru toți elevii“.
 
Nu vreau să par răutăcios, dar, din punctul meu de vedere, ca om trecut prin Bacalaureat la rândul său, aș vrea să aduc în atenție faptul că Bac-ul era o „mare îngrijorare“ chiar și în anii dinainte pentru liceeni.
 
„Îngrijorarea“ era chiar cu atât mai mare cu cât, spre deosebire de acum, înainte, dacă picai o probă, picai tot Bac-ul, iar în sesiunea viitoare o luai de la capăt cu totul.
 
Această îngrijorare, însă, se concretiza, pe vremuri, în aplecare asupra cărții, în preocuparea constantă pentru promovarea examenului (chiar și la elevii cei mai dezinteresați), în dorința de a lua Bac-ul.
 
Dincolo de acest aspect, elevii din Constanța, prin AEC, au atras atenția prin intermediul aceluiași comunicat, „examenul de Bacalaureat este inutil, având în vedere că multe facultăți au examen de admitere, iar cunoștințele de bază ale elevului au fost deja testate înainte de admiterea la liceu“.
 

Mai spun elevii constănțeni că a crescut în România rata analfabeților funcționali. Eu pun, însă, în legătură, creșterea acestei rate cu faptul că au scăzut foarte multe standardele de promovabilitate a Bacalaureatului în ultimii ani.
 
Toate aceste aspecte, precum și toate aspectele enumerate de elevii constănțeni prin comunicatul făcut public trebuie îndelung gândite, dar și corelate și contextualizate, astfel încât cei în drept să ia cea mai bună decizie pentru liceenii viitori absolvenți de liceu.

 
Citește și

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 882

Asociația Elevilor Constanța, la judecată cu Consiliul Județean Constanța! Ce a decis instanța

08 Feb 2024 842

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 723

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 750

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1394

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1149

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1142

Proces pentru anularea Ordinului MEC privind transportul elevilor, la Curtea de Apel Constanța. Judecătorii au decis deja că nu trebuie suspendat

09 Apr 2023 963

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1311

Ordin al Ministerului Educației, contestat la Constanța

25 Feb 2023 1123

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1387

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1933

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1221

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6232

Asociația Elevilor din Constanța „Anchetă mușamalizată, DNA legalizează mita!”

06 May 2022 1955