Editorial Din stirpea învingătorilor. Cursele voinței scurtează drumul de la Constanța la Paris

 

 
  • În ciuda faptului că, în afara triatlonului, Antoanela Manac activează într-un alt domeniu dificil, medicina, campioana nu a dat niciun pas înapoi.
 
Am bucuria de a scrie din nou despre strădania campioanei la triatlon din Constanța Antoanela Manac, cea care, în continuare, ne oferă exemple peste exemple că, în sport, voința unui performer nu are cum să fie înfrântă de un eșec, de o nerealizare, oricât de mari și de dureroase ar fi ele. 
 
Pe scurt, în 2021, Antoanela a ratat la mustaţă calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ocupând prima poziţie în afara listei celor care au obţinut biletul de Japonia. A fost un moment al suferinței sportive pentru campioană, a cărei muncă titanică de trei ani şi 30 de zile, dedicată antrenamentelor, cantonamentelor și tuturor competițiilor de calificare pentru JO de la Tokyo, s-a năruit cât ai bate din palme. Iar dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât, în primă fază, contănțeanca apărea pe lista oficială a triatloniştilor calificaţi, însă, la numai un weekend distanţă, câteva rezultate complet neprevăzute au schimbat ierarhia World Triathlon, după ce Australia a calificat în total șase sportivi la JO și a dat peste cap tot clasamentul.
 
Am subliniat atunci, într-un alt editorial, acel moment dureros, pe marginea căruia Antoanela a vorbit despre motivaţia şi puterea ei de a merge mai departe, pe care spera să le găsească, pentru o viitoare calificare la JO, la ediţia din 2024, de la Paris. Îmi exprimam totodată optimismul că, așa cum o cunosc, campioana va avea resursele, în primul rând sufleteşti, de a porni pe un nou drum al calificării.

Și cu satisfacție constat că nu m-am înșelat. Antoanela a luat-o de la capăt și nu s-a abătut niciun centimetru de la calea ei către Paris. În ciuda faptului că, în afara triatlonului (care - nota bene - e un sport extrem de greu, cu trei probe solicitante, supraomenești chiar: înot, ciclism și alergare), Antoanela activează într-un alt domeniu dificil, medicina, campioana nu a dat niciun pas înapoi. Se dedică în egală măsură, cu aceeași pasiune, ambelor iubiri ale sale, fiind în grafic pentru atingerea JO de la Paris. A încheiat anul 2022 pe locul 82 mondial, atingând obiectivul impus de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după ce, în mai 2022, era pe 150. Și participă, neobosită, la competiții, pe diferite continente, cu ușurința cu care bea apă. Acum este în Maroc, imediat o găsești în Bahrain, apoi înoată, dă la pedale și aleargă, fără oprire, în Iordania, Uzbekistan, Malaezia ori Venezuela. După care, atât de natural pentru ea, revine acasă, intrând în rolul medicului.
  
Așa ceva nu vezi decât la marii campioni, la cei care nu cunosc cuvântul „înfrângere“, la cei din stirpea învingătorilor. O categorie aparte, rara avis, din care face parte și Antoanela Manac.          
   
Citește și:
 
Antoanela Manac, locul zece în Venezuela, la prima cursă internațională de triatlon pe distanța olimpică din acest sezon (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Triatlon Constanța. Antoanela Manac, locul 4 în Chile, la 2024 Americas Cup „Am muncit, am suferit, dar am terminat cu zâmbetul pe buze!“ (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 731

Rezultate la H3RO Mamaia 2023. „Motivația de a participa la un triatlon deloc ușor“ (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 1710

Programul H3RO Mamaia 2023, cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

22 Sep 2023 2069

Ediția a 15-a a H3RO Mamaia 700 de participanți, din zece țări, la cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

19 Sep 2023 1175

CSM Constanța triatlon Carol Popa a concurat în finala A de la Campionatul European Balikesir 2023 (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 1281

Antoanela Manac, a doua evoluție pentru România la Jocurile Europene „Triatlonul face parte dintr-o categorie aparte de sporturi“ (GALERIE FOTO)

30 Jun 2023 1585

Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul cinci în clasamentul mondial, după CM de Aquathlon de la Ibiza (GALERIE FOTO)

03 May 2023 1359

Antoanela Manac, locul zece în Venezuela, la prima cursă internațională de triatlon pe distanța olimpică din acest sezon (GALERIE FOTO)

16 Feb 2023 1393

CSM Constanța În 2023, triatlonistul Carol Popa și-a propus să urce pe podium la Europene. Visul său cel mare - Jocurile Olimpice

13 Jan 2023 1991

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac încheie sezonul pe locul 82 în lume, atingând obiectivul impus de COSR

23 Dec 2022 1633

Triatlon Antoanela Manac, pe locul șase la Cupa Asiatică din Malaezia. Constănțeanca se menține în top 100 mondial (GALERIE FOTO)

02 Dec 2022 1474

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul patru la Cupa Asiatica de la Samarkand. A urcat pe locul 94 mondial (GALERIE FOTO)

15 Oct 2022 1716

Triatloniști de pe litoral, pe podium la Naționale. Apoi, din România, în Franța, la Campionatul European de tineret (GALERIE FOTO)

17 Sep 2022 2093

Triatloniști de top, din zece țări, la ediția a 14-a a H3RO Mamaia. Va fi lansată echipa de perspectivă olimpică

16 Sep 2022 1296

Antoanela Manac, pe podium la Elite, la Mondialele de Aquathlon. Constănțeanca, în cursa pentru Jocurile Mondiale din Bali (GALERIE FOTO)

20 Aug 2022 1753