Editorial

Editorial Înfrângerea Simonei Halep de la Roland Garros, privită şi altfel


Simona Halep nu a reuşit să-şi apere trofeul la Roland Garros, pierzând surprinzător în sferturi în faţa unei tinere de numai 17 ani, Amanda Anisimova, din SUA, mult mai slab clasată în ierarhia mondială (pe 51, faţă de 3 - Simona). În ţară, eşecul campioanei din Constanţa, care îi va aduce acesteia o cădere de cinci locuri în clasamentul WTA, până pe opt, a strâns fel de fel de comentarii.
 
Nimic de zis, înfrângerea a fost una dureroasă, puştoaica impunându-se în numai două seturi, 6-2, 6-4! Simona a încercat să revină în setul secund, iar în inimile fanilor a încolţit speranţa că vor fi iar martori la una dintre revenirile de senzaţie ale jucătoarei de pe litoral, care a ieşit până acum de mai multe ori cu bine din situaţii aparent imposibile. Însă, acum, nu a mai fost aşa. Simona a pierdut, va coborî de luni în clasament, dar nu a făcut o tragedie din aceasta, se pregăteşte de următoarele turnee.
 
Sigur, toţi aşteptam o victorie contra tinerei din SUA. Eşecul a dezamăgit, nu-i vorbă, însă cariera Simonei nu s-a încheiat odată cu acest meci. Au mai fost astfel de partide, în care o tânără reuşeşte să învingă o mare campioană. Şi Simona a fost în această postură. Bine, nu era aşa de tânără ca Anisimova, dar să ne amintim de acel Turneu al Campioanelor din 2014 în care, din postura de ocupantă a locului patru WTA, Simona a învins-o fără drept de apel pe Serena Williams (locul unu în lume). Simona avea 23 de ani şi s-a impus cu un ireal 6-0, 6-2 în meciul cu o Serena care, în acea perioadă, conducea clar tenisul feminin.
 
S-a comentat mult, cum spuneam, pe marginea eşecului Simonei din partida cu Anisimova, s-au oferit explicaţii şi s-au avansat soluţii pentru jocul viitor al constănţencei, dar eu aş vrea să subliniez şi altceva. În ciuda unor astfel de scurtcircuite, care au mai apărut, Simona se menţine totuşi de ani buni (peste cinci) în top 10 WTA, în care se află neîntrerupt din 24 ianuarie 2014! Are astfel 279 de săptămâni între cele mai bune zece jucătoare ale lumii, ceea ce, categoric, nu-i lucru puţin. Plus că a stat mult timp pe locul întâi, 64 de săptămâni, ocupând astfel poziţia a zecea în topul all-time.
 
Nu în ultimul rând, chiar dacă a cedat neaşteptat în sferturi la Roland Garros, Simona a fost totuşi singura jucătoare din top cinci care a ajuns în această fază. În semifinale au pătruns sportivele de pe locurile 51 (Amanda Anisimova), 8 (Ashleigh Barty), 38 (Marketa Vondrousova) şi 26 (Johanna Konta).
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep „Am un iubit, o relaţie normală, cum are toată lumea de vârsta mea“

20 Aug 2019 653

Simona Halep, eliminată în turul trei la turneul de la Cincinnati

16 Aug 2019 610

Declaraţia Simonei după calificarea în optimi Deşi suferind încă după recenta accidentare, Simona Halep a ieşit învingătoare în primul meci din turneul de la Cincinnati.

14 Aug 2019 563

Pe cine va întâlni Simona Halep în turul doi al turneului de la Cincinnati

13 Aug 2019 429

Simona Halep s-a retras de la Rogers Cup, în sferturi. Care e motivul

10 Aug 2019 706

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Rogers Cup

09 Aug 2019 516

UPDATE Simona Halep, victorie în trei seturi cu Jennifer Brady, în turul secund la Rogers Cup. Pe cine va întâlni în optimi

07 Aug 2019 585

Simona Halep debutează la Rogers Cup, la simplu. La dublu, constănţeanca a fost eliminată

07 Aug 2019 455

Familia Simonei Halep ridică un hotel în centrul municipiului Constanţa. A fost obţinut certificatul de urbanism

07 Aug 2019 27459

Simona Halep, jucătoarea lunii iulie. Pe cine va întâlni în primul tur la Rogers Cup

06 Aug 2019 358

UPDATE Când va debuta Simona Halep la Rogers Cup. Horia Tecău, în finală la Washington

03 Aug 2019 568

Klaus Iohannis i-a conferit Simonei Halep Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler

30 Jul 2019 862

Propunere ca Simona Halep să devină cetăţean de onoare al municipiului Iaşi

26 Jul 2019 521

Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Simonei Halep. I-a conferit Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler

26 Jul 2019 942

Simona Halep ar putea primi cadou un cal de rasă!

26 Jul 2019 927