Europa şi Biblia virtuală a gangsterilor Cătuşe, drepturi şi abuzuri

Cecilia-Zarea.jpg„Cred în America, America m-a ajutat să-mi fac averea" - astfel începe discursul unui personaj din celebra trilogie The Godfather, film devenit Biblie virtuală pentru „gangsterii" din întreaga lume. Parafrazând celebrul citat, pot să spun, nu neapărat că şi eu cred în America, dar cred în civilizaţie, cred în politeţe şi în drepturile omului. Nu că ar interesa pe cineva, fireşte.

Paradoxal, tocmai aceste drepturi şi libertăţi ale omului, stabilite şi consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sunt şi elementele care pot ajunge să mă exaspereze într-o democraţie. Sau, cel puţin, într-o democraţie cu un sistem juridic mai degrabă şubred sau prost închegat, cum îl văd pe al nostru. Concret, mă refer la episodul de week-end-ul trecut, când un tânăr de 17 ani a reuşit performanţa de a le da mari emoţii reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, fugind de sub escortă, fix la instanţa de judecată. Evident, pentru că totuşi nu suntem ca în filme, individul cu pricina a fost prins la nici 24 de ore de la nebuneasca fugă. Din punctul meu de vedere, episodul de vineri seară (căci atunci s-a petrecut tărăşenia) poate nu ar fi existat dacă democraţia europeană (în care cred, în continuare) nu ar fi „sfinţit" drepturile suspecţilor, aproape ridicându-le mai presus de lege. De fapt, sinceră să fiu, nici măcar nu sunt sigură dacă vina o poartă într-adevăr democraţia europeană, sau modul aproape unic în care noi, românii, înţelegem să adoptăm principii care de altfel în restul ţărilor funcţionează destul de bine şi nu duc aproape niciodată la abuzurile şi situaţiile paradoxale întâlnite în România. Pe scurt, mă refer la sumedenia de drepturi de care se bucură în prezent (sau poate ar trebui să zic „abuzează") în România persoanele suspectate de săvârşirea diferitelor infracţiuni. Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, care, în România cel puţin, are potenţialul de a se transforma perfid, în orice momente, într-o armă de oprimare a liberei exprimări, deţinuţii şi persoanele private de libertate beneficiază de o serie de drepturi menite să ne asigure statutul de „ţară europeană", care îşi tratează corect din punct de vedere toţi cetăţenii, inclusiv pe cei bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni. Din obsesia de a nu discrimina, dat fiind că şi aşa numărul condamnărilor statului român la CEDO creşte de la an la an, am ajuns, din punctul meu de vedere, să ducem o politică mult prea lejeră în ceea ce priveşte suspecţii. De pildă, tânărul de vineri seara, bănuit de comiterea mai multor furturi, a putut fugi graţie timpului limitat al ordonanţei de reţinere: strict de 24 de ore. Timp în care procurorii trebuie să şi strângă dovezile care să-i convingă pe judecători să încuviinţeze încătuşarea pentru un timp mai lung a suspectului. Iar dacă ordonanţa expiră, musai trebuie descătuşat suspectul, căci altfel îi sunt încălcate drepturile. Fireşte, mai puţin contează drepturile cetăţenilor pe care se presupune că individul i-a păgubit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 563

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 581

Biroul pentru ImigrăriPolițiștii de imigrări din Constanța au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării noastre patru străini

11 Apr 2024 290

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

10 Apr 2024 555

Biroul pentru Imigrări Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au desfășurat, săptămâna trecută, patru misiuni de îndepărtare sub escortă

08 Apr 2024 369

Biroul pentru Imigrări Străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad

25 Mar 2024 355

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 595

Cătălin Cherecheș a ajuns în Vama Nădlac! (VIDEO)

19 Mar 2024 661

Cătălin Cherecheș va fi astăzi adus în România

19 Mar 2024 465

Biroul pentru Imigrări Patru bărbați, toți din Nepal au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

29 Feb 2024 444

Biroul pentru ImigrăriMisiune de îndepărtare sub escortă pentru șase străini

26 Feb 2024 422

Biroul pentru ImigrăriOpt bărbați din Pakistan și Bangladesh au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

19 Feb 2024 378

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 647

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 662

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 647