Poporul suveran

"Polis" si "demos" - doi termeni in care sunt infipte radacinile originare ale culturii politice europene. Cel dintai desemneaza formula de organizare statala caracteristica Greciei Antice, in timp ce al doilea indica totalitatea cetatenilor acestor nuclee administrative, grupul care alcatuia organul reprezentativ suprem de exercitare a puterii.

Potrivit schemei institutionale clasice a polisului, guvernarea treburilor interne se efectua in primul rand prin consultarea periodica a tuturor cetatenilor cu drepturi politice, intruniti in cadrul unor adunari ale poporului. Desi includea si alte organisme adiacente, sistemul instituia o legatura directa, ambivalenta, intre individul de rand si deciziile luate la nivelul orasului-stat. In contextul realitatilor politice, demografice si culturale contemporane, o astfel de relatie permanenta a devenit, practic, imposibil de configurat. De aceea sistemele democratice au inventat si dezvoltat mecanisme auxiliare prin care majoritatea populatiei poate sa delege ciclic un grup de indivizi care sa ia, in numele sau, decizii politice. Teoretic, astazi, in Romania, conform prevederilor constitutionale, suveranitatea nationala apartine in exclusivitate poporului, dar acesta nu o poate exercita decat intr-un cadru organizat preexistent - fie prin intermediul organelor sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, fie prin referendum. Aceasta caracteristica simplifica si eficientizeaza substantial actul de guvernare, dar ridica, in acelasi timp, o intrebare paralela: cat de suveran mai este poporul? Alegerile parlamentare se desfasoara la noi in tara la un interval de patru ani. Indiferent de sistemul electoral utilizat, votantul se confrunta de fiecare data cu o gama limitata de posibilitati - partidele, fixate pe un fundal ideologic in plin proces de osificare, tind deja sa devina constante ale esalonului superior al vietii politice, existenta pragului electoral implica riscul de a ramane nereprezentat, iar elita conducatoare deja constituita prezinta doar variante treptate si anevoioase de reformare. Apoi, odata pusa stampila, intre alegator si ales se intrerupe automat legatura. Consecintele rezultate pot fi uneori flagrante. Iata numai un destul de graitor exemplu recent in acest sens - la alegerile din 2004, o parte dintre voturile acordate Uniunii PSD+PUR au fost redirectionate de partidul lui Dan Voiculescu catre actuala coalitie de guvernamant, cu toate ca parlamentarii sai nu au fost alesi de electoratul PNL sau PD. In acelasi timp, in virtutea acelorasi reglementari ale Legii fundamentale, primul-ministru, membrii cabinetului sau reprezentantii executivului in teritoriu se bucura doar de o legitimitate indirecta, intrucat nu este prevazuta consultarea populara in legatura cu oportunitatea numirii lor in functie. Sa nu uitam, de asemenea, ca parti ale programelor de guvernare propuse de formatiunile politice romanesti in campaniile electorale au ramas, de multe ori, simple promisiuni desarte. In aceste conditii, singura posibilitate de a se pronunta cu privire la unele probleme ce vizeaza viitorul tarii care ii mai ramane la dispozitie cetateanului de rand este referendumul. Recenta decizie a Curtii Constitutionale de a invalida orice consultare de acest gen a populatiei in cazul in care nu este intrunita majoritatea absoluta a numarului de votanti, care sa se pronunte intr-o anumita directie, face aproape imposibila materializarea concreta a vreunui demers printr-o astfel de metoda - populatia Romaniei va fi din ce in ce mai greu de urnit catre cabinele de vot. Si atunci, in aceste conditii, imi permit sa mai intreb o data: Cat de suveran mai este poporul?

Scris de: {autor}Adrian HERTA {/autor}