Editorial Tic-tac, tic-tac! DNA are uşile deschise pentru HOŢII NAŢIUNII

Intru direct în miezul problemei şi o rog pe doamna procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, să amenajeze un loc de rugăciune în interiorul instituţiei pe care o conduce. Nu scriu peiorativ ori ironic aceste rânduri, ci chiar cred că anumite persoane citate ori audiate la DNA au nevoie de un loc unde să se închine la zei, dacă sunt luate în colimator de procurorii Anticorupţie, iar buzunarele burduşite de bani furaţi nu mai au loc pentru o iconiţă.
 
Nu ştiu dacă Dan Şova a fost salvat de divinitate, pe moment, invocând Buna Vestire şi mila colegilor, dar am realizat, miercuri, a nu ştiu câta oară, că avem un Parlament de cioflingari. Să nu le spun altfel.
 
Ocaua lui Cuza nu funcţionează în cea mai importantă instituţie a unui stat de drept. Politruci şi farisei ameninţau în urmă cu o lună că nicio cerere de ridicare a imunităţii parlamentare nu va mai fi blocată de senatori şi deputaţi. Am văzut reversul, cazurile Borbely şi Şova, cel mai recent. Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov a fost însă arestat preventiv, cu acceptul senatorilor. Foarte bine, Justiţia va dovedi dacă este sau nu vinovat.
 
Cazul lui Şova este mai mult decât pervers şi nu mă feresc de adjective. Să invoci divinitatea în faţa Parlamentului este ca şi cum un criminal se gândeşte la oţel înainte de a înfige tăişul în victimă.
 
Aroganţa dovedită când era ministru al Transporturilor, un segment al economiei care ne face şi acum să fim ULTIMII în UE, mă duce cu gândul direct la un alt celebru: Codrin Ştefănescu, care ar fi cumpărat chinezii să îi aştearnă lui Adrian Năstase un covor sintetic de sute de kilometri, de la Jilava până la Cornu.
 
Pe ei îi avem, cu ei defilăm! Pe ei i-am votat, ei ne conduc! Numai că procurorii DNA au început să îi scuture, iar asta îi deranjează foarte tare pe cei care se ştiu cu mâţa în sac!
 
Revin cu rugămintea, doamna Kövesi! Un loc de căinţă ar putea fi amenajat pe holul DNA, imediat după intrare. Poate se POCăiesc. În al 13-lea ceas... pentru al 12-lea, tic-tac-ul a bătut de mult...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare în dosarul foștilor primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău - „fapta nu există“ (MINUTĂ)

16 May 2024 556

Câți bani a confiscat tribunalul Condamnare pentru Meran Dorin, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea! DNA îl acuză de luare de mită! (DOCUMENT)

15 May 2024 558

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța!

15 May 2024 490

Procurorul Mircea Adrian, numit șef al Serviciului privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din DNA

15 May 2024 441

DNA Constanța, aproape să „piardă“ dosarul lui Dragoș Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! Cauza, la Curtea de Apel București (DOCUMENT)

14 May 2024 716

Cristian Radu, primarul din Mangalia, termen miercuri la Curtea de Apel Constanța, în dosarul DNA! (DOCUMENT)

14 May 2024 1387

Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA, așteptat marți la Tribunalul Constanța!

13 May 2024 765

Procuror nou la DNA Constanța! Un alt magistrat se alătură „armatei“ Anticorupție începând cu 1 iunie 2024

12 May 2024 8009

Curtea de Apel Constanța anunță primul termen în dosarul lui IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată de DNA!

12 May 2024 659

Examen la DNA! Iată ce funcție este vizată

12 May 2024 1303

S-a terminat procesul în dosarul cadastrării județului Constanța! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

08 May 2024 864

Avocata Irina Luminița Stanciu – „Susțin în mod cert nevinovația clientului meu, Arhiepscopul Tomisului“

08 May 2024 1424

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

08 May 2024 482

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 1903

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor (DOCUMENT)

07 May 2024 752