Un urias Aqua Magic, pe gratis

S-a intamplat ca joi seara sa ne prinda ploaia in Mamaia, in drum spre hotel Savoy, acolo unde Rotary Club-Pontus Euxin oferea masinute de jucarie copiilor bolnavi de cancer. Probabil ca, atunci cand ne-au invitat, oficialii de la Rotary nu se gandisera ca drumul va fi o proba de rabdare, curaj si perseverenta. De la Constanta pana la capatul statiunii Mamaia am parcurs un adevarat traseu initiatic. Am reusit sa invingem apa si grindina, precum in vremuri de legenda a biruit Ana toate ispitele, pentru a ajunge la barbatul ei, constructorul de biserici. In cazul nostru a fost, desigur, o victorie in spiritul modernitatii tarzii, in care a luptat mai mult masina, iar noi, ascunsi in spatele parbrizului, tremuram coplesiti de forta teribila a naturii. Timp de cateva minute bune, ploaia a fost atat de deasa incat nu vedeai nimic la doi metri in fata, iar stergatoarele de parbriz nu mai faceau fata. Ghinionistii prinsi pe strada incercau sa se adaposteasca in magazine, in restaurante ori pur si simplu sub o streasina mai generoasa. Toate masinile claxonau asurzitor, ca intr-un garaj apocaliptic, apa a inundat foarte repede strazile, canalizarile s-au transformat in fantani arteziene ale mizeriei, aruncand apa la cativa metri inaltime. Dupa numai cateva minute de asediu, asa cum ne-am obisnuit in astfel de situatii, tramvaiul s-a oprit, pentru ca a cazut reteaua de energie electrica. Oricum, nu cred ca ar fi putut sa faca mare lucru uriasele rame de metal transformate in arce monstruoase, mai ales in intersectiile aflate in vale, cum e cea de la Dacia. In Mamaia, spectacolul a fost total. Toata statiunea devenise un urias Aqua Magic, pe gratis. Acolo, pesti roz si portocalii, ca niste uriase jeleuri pentru copiii turistilor, inotau printre masini. Parintii lor fugeau debusolati spre hoteluri, masinile roiau, multi se pregateau probabil sa isi ia adio de la mare, descurajati de prognoza meteo care spune ca acest sfarsit de saptamana va sta sub semnul vremii instabile si al ploilor. Cei mai curajosi turisti iesisera cu ski-jeturile pe sosea, printre balcoanele hotelurilor de la care curiosii priveau infiorati spectacolul. Apoi au inceput sa apara iahturile, vapoarele si chiar submarinele si totul s-a transformat intr-un poem de razboi, postmodern. Apoi am coborat si noi, si am inotat pana la receptia hotelului, unde ne-a intampinat o tanara echipata in costum de scafandru care ne-a indrumat, prin gesturi ferme, spre restaurant. Acolo ne asteptau gazdele noastre, reprezentantii Rotary Club. Se purtau de parca nu se intamplase nimic si toata urgia de afara fusese numai inchipuirea noastra. Adusesera cadouri pentru copiii bolnavi de cancer. Jucarii, dulciuri si un calculator. O parte dintre copii, aceia care acceptasera sa se expuna la riscul ostracizarii nedrepte facandu-se cunoscuti opiniei publice, venisera impreuna cu parintii lor. Au plecat de acolo un pic mai veseli. Dupa ce am iesit, soarele incerca un zambet pe la colturile gurii, iar cerul se pregatea de curcubeu - semnul promisiunii ca Dumnezeu si-a amintit de promisiunea facuta odinioara lui Noe. Si poate ca pe viitor nu va mai da potop peste statiuni, ca si asa nu prea se inghesuisera anul acesta turistii pe la noi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 1494

Afaceri Constanța Restaurant nou în Amzacea! Iată cine și-a deschis afacere

02 May 2024 567

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 548

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 387

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 516

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 1477

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 399

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 5052

Asociat nou, din Constanța, cooptat în firma Brilltag Services SRL

26 Apr 2024 618

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 584

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 645

Firme Constanța Schimbări în conducerea Dermomed SRL

25 Mar 2024 847

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1235

Un nou restaurant, deschis în județul Constanța. Cine este fondator

23 Mar 2024 1649

Restaurantele vor fi obligate prin lege să dea gratis clienților această băutură. Despre ce este vorba?

20 Mar 2024 657